Postul ne ajută să ne rupem de ritmul zgomotos şi alert al vieţii noastre cotidiene

Astăzi începe Postul Paştilor (18 martie – 4 mai). Postul Paştilor este numit în rânduielile tipiconale Sfântul şi Marele Post, nu doar datorită faptului că este cel mai lung dintre posturile de peste an, ci, mai ales, pentru că este o perioadă de sfinţire pentru toţi creştinii. Rânduielile liturgice din Postul Mare ne arată că el are două părţi: primele 40 de zile, denumite Postul păresimilor (păresimi vine de la termenul latin quadragessima - patruzeci), adică primele 6 săptămâni, ce se încheie cu sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, şi Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ce începe în seara de Florii şi se încheie în Sfânta şi Marea Sâmbătă. Această alcătuire a Postului Mare arată că, de fapt, primele 40 de zile sunt rânduite pentru curăţirea şi sfinţirea noastră, iar, în această stare de limpezire şi curăţie, având sufletul înviat din moartea păcatului, pătrundem în Săptămâna Patimilor pentru a simţi jertfa Crucii şi apoi bucuria Învierii.

Aşadar, scopul postirii este sfinţirea noastră şi a vieţii noastre. Postirea înseamnă înfrânarea sau abţinerea de la alimentele de origine animală cu scopul de a ajunge la abţinerea de la săvârşirea păcatelor. De aceea, postul nu este doar un regim alimentar sau o dietă. Acestea sunt efectele lui asupra trupului nostru care se curăţă sau se detoxifică şi el. Ţelul postirii este acela ca, deprinzându-ne să spunem nu alimentelor care ne plac şi ne îndulcesc, să reuşim să spunem un nu hotărât şi păcatelor, despre care noi iniţial credem că ne aduc plăcere, dar la urmă se dovedesc aducătoare de multă durere şi suferinţă pe toate planurile vieţii. Postul transferă atenţia noastră de le cele lumeşti spre cele cereşti, pentru că, obişnuindu-ne să ne înfrânăm, nu mai acordăm o atenţie atât de mare trupului şi atunci începem să simţim pulsul vieţii spirituale. Deci prin postire se inversează priorităţile şi se aşază în ordinea firească: mai întâi viaţa duhovnicească şi apoi cea biologică. La slujba Sfântului Botez, spre final, este o frumoasă rugăciune, care spune că Dumnezeu l-a creat pe om "cu suflet cugetător şi trup bine alcătuit, ca trupul să slujească sufletului" şi nu invers. Astăzi, din păcate, am ajuns ca sufletul să fie robit trupului până la ne-simţire, adică până la neputinţa de a mai simţi lucrările sufleteşti. Ordinea firească este ca trupul să fie supus sufletului, slujindu-i spre mântuire. De aceea, rostul postului este să-l readucă pe om la această armonie ontologică, distrusă prin exagerarea nevoilor trupului pentru asigurarea confortului.

Post trupesc, post sufletesc, rugăciune, spovedanie

Cu această credinţă creştinul trebuie să intre în Postul Mare şi, îmbinând postirea trupească şi cea sufletească - de păcate, ajutându-se de rugăciune şi Spovedanie, să reuşească să-şi schimbe viaţa, să se îndrepte, întorcându-se de la starea de păcat la cea de har, din adâncul răutăţii zilnice la înaltul virtuţii. Astfel îndreptat, să păşească apoi cu evlavie spre primirea Sfintei Împărtăşanii, adică a Trupului şi a Sângelui Domnului Iisus Hristos.

Deci postul ne ajută să ne rupem de ritmul zgomotos şi alert al vieţii noastre cotidiene şi să pătrundem în armonia unei vieţi duhovniceşti aducătoare de linişte şi pace, binecuvântată de prezenţa sfinţitoare a Domnului. Cu alte cuvinte, este o şansă pentru mântuirea noastră, dar şi o oază de sfinţenie în deşertul lumii. 

(sursa: Ziarul Lumina)