Ce este canonul dat de duhovnic celui ce se pocăieşte pentru păcatele săvârşite?

Canonul, numit şi epitimie, este mijlocul de pocăinţă rânduit de duhovnic credinciosului care se spovedeşte, constând în general în închinăciuni, metanii, rugăciune, post, fapte de milostenie.

Cea mai aspră epitimie este oprirea de la sfânta împărtăşanie pentru un anumit timp. Fiind leac pentru boala sufletului păcătosului, canonul urmăreşte îndreptarea celui ce s-a pocăit şi milostivirea lui Dumnezeu şi este ajutor pentru întărirea în virtute şi îndepărtarea de la păcat.

Care este semnificaţia tainei pocăinţei?

Prin mărturisire şi pocăinţă, omul reintră în comuniune cu Dumnezeu, recapătă o smerenie, delicateţe sufletească şi se ruşinează de păcat şi de la a-L supăra pe Hristos. Această delicateţe este opusă rigidităţii pornirii spre păcat, egoismului nepăsător şi împietririi sufleteşti. Prin mărturisire, omul face primul pas spre ridicarea din păcat.

Taina pocăinţei este o taină a comunicării sincere între credincios şi duhovnic, o taină a comuniunii dintre ei. Dacă în celelalte taine ale Bisericii, Sfântul Duh lucrează adesea în chip nevăzut, în taina pocăinţei El lucrează datorită legăturii duhovniceşti create între duhovnicul şi fiul său duhovnicesc, prin fiecare din ei, sădind pocăinţă în inima credinciosului prin mărturisirea sa şi dând harul Său preotului spre vindecarea sufletească a celui bolnav.

În această taină, Sfântul Duh este Duhul comuniunii care uneşte pe credincios şi duhovnic într-unul singur întru Hristos. Prin unirea dintre cei doi, ei cunosc taina iubirii dumnezeieşti şi se împărtăşesc de tainele împărăţiei cerurilor. Datorită acestui fapt, duhovnicul poate lega şi dezlega. Cei doi au devenit una pe pământ, s-au smerit desăvârşit unul în faţa celuilalt şi au lăsat deoparte gândurile şi sentimentele contrare până la unitate de fiinţă. Unirea rugăciunilor celor doi, cererea lor, este totdeauna împlinită, spune Mântuitorul: ,,Iarăşi amin grăiesc vouă, că dacă doi din voi se vor uni pre pământ pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la Tatăl meu, carele este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor” (Matei 18, 19-20).

Care sunt roadele pocăinţei ?

Păcatul este o povară zdrobitoare, care apasă sufletul şi îl mustră, îngreunându-l şi ţinându-l departe de Dumnezeu. Prin adevărata pocăinţă, povara este lepădată, sufletul se uşurează, iar credinciosul dobândeşte harul iertării, nădejdea mântuirii, scăpare de pedeapsa pentru păcat, împăcare cu Dumnezeu, dobândirea raiului şi a statornicei fericiri veşnice.

Precum prin păcat este pierdută curăţia desăvârşită primită prin botez, tot astfel prin pocăinţă ea este recăpătată. Precum prin păcat, credinciosul se lipseşte de harul dumnezeiesc, tot aşa prin pocăinţă acesta este redobândit. Apoi, precum prin păcat omul cade în robia diavolului, tot astfel prin pocăinţă este izbăvit de ea.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne îndeamnă: ,,Să îmbrăcăm prin pocăinţă haina cea luminoasă, care este Însuşi Duhul Sfânt. Iar aceasta nu se face altfel decât prin lucrarea stăruitoare a virtuţilor şi prin răbdarea necazurilor; fiindcă sufletul necăjit este mişcat de încercări şi ispite spre lacrimi, iar lacrimile, curăţind inima, o fac templu şi sălaş al Sfântului Duh”.