Google
 
joi, 13 dec 2012 - Anul XVII, nr. 292 (5197)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,5737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,8993 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

Papa Benedict al XVI-lea a postat, miercuri, primul său mesaj pe Twitter

Papa Benedict al XVI-lea a postat, miercuri, primul său mesaj pe contul său oficial de Twitter, de pe o tabletă electronică, ce i-a fost adusă de oficialii Consiliului pontifical al comunicaţiilor sociale şi de un responsabil al platformei de microblogging, Claire Diaz-Ortiz, informează AFP.

După ce i-a binecuvântat pe cei 4.500 de credincioşi adunaţi în sala Paul al VI-lea pentru audienţa sa săptămânală, papa, în vârstă de 85 de ani, a postat primul său tweet.

Tableta i-a fost pusă pe o masă acoperită cu o ţesătură roşie. După ce i s-a arătat cum funcţionează dispozitivul, Benedict al XVI-lea, zâmbitor, uşor ezitant, a apăsat pe tasta care i-a permis să trimită primul mesaj pe Twitter al unui suveran pontif din istorie.

"Dragi prieteni, mă bucur foarte mult să intru în contact cu voi pe Twitter. Mulţumesc pentru răspunsurile voastre generoase. Vă biencuvântez pe toţi din toată inima", a scris suveranul pontif în primul mesaj pe care l-a postat de pe contul său de pe Twitter - @pontifex - care a depăşit, cu puţin timp înainte de expedierea acestui prim mesaj pragul de un milion de "followers".

În 40 de minute, mesajul său a fost preluat în versiunea sa din limba engleză de peste 15.600 de ori. Mesajul a fost difuzat în alte şapte limbi: italiană, spaniolă, portugheză, germană, franceză, arabă şi poloneză.

Într-un al doilea mesaj, expediat pentru a răspunde unei întrebări referitoare la cea mai bună manieră de a trăi "Anul credinţei", papa Benedict al XVI-lea le-a oferit credincioşilor catolici trei recomandări, în stilul telegrafic al mesajelor de pe Twitter: "Dialoghează cu Iisus, în timpul rugăciunilor, ascultă-l pe Iisus care îţi vorbeşte în Evanghelie, întâlneşte-l pe Iisus prezent în acela aflat la nevoie".

Papa va răspunde, miercuri, la alte două întrebări selecţionate dintre miile de întrebări care i-au parvenit, de la lansarea contului său pe Twitter, în urmă cu o săptămână. În principiu, papa nu "urmăreşte" pe nimeni pe Twitter.

Pe 3 decembrie, arhiepiscopul Claudio Maria Celli, preşedintele Consiliului pontifical pentru comunicaţii speciale, a spus că prezenţa pe Twitter a papei Benedict al XVI-lea, aflat în fruntea unei biserici care are 1,2 miliarde de credincioşi catolici, se explică prin "dorinţa sa (a papei) de a intra în dialog cu femeile şi bărbaţii din zilele noastre, acolo unde se află aceştia". Potrivit aceleiaşi surse, "va fi un dialog care va respecta omul din zilele noastre şi adevărurile sale".

Întrebat de jurnalişti despre riscurile unor reacţii imediate şi ostile, pe Twitter, faţă de mesajele papei, Greg Burke a spus că Twitter este "o piaţă liberă a ideilor, iar acesta este un lucru bun". Papa "va transmite pe Twitter perle de înţelepciune care îi inspiră inima".

Claudio Maria Celli spune că, pentru început, "papa va extrage trei sau patru întrebări din seria de mesaje primite" despre credinţă şi va încerca "să le dea răspunsuri satisfăcătoare".

Pe 27 iunie 2011, papa Benedict al XVI-lea a postat un mesaj pe contul de Twitter al Sfântului Scaun, cu ocazia lansării site-ului www.news.va, primul portal multimedia al Vaticanului, redactat în mai multe limbi. Însă acel mesaj nu a fost postat de pe contul său personal.

De când contul pontifical a fost dat publicităţii, mii de persoane i-au adresat întrebări papei Benedict al XVI-lea. Întrebările - unele serioase, altele ironice, critice sau chiar ofensatoare - i-au fost adresate într-un hashtag dedicat special liderului Bisericii Catolice.

Din acest eşantion de întrebări, unele, care aveau legătură cu credinţa, au fost condensate de Secretarul de Stat şi supuse atenţiei papei. Papa speră că prezenţa sa pe Twitter va contribui la "o nouă evanghelizare" a ţărilor din Occident.

Într-un editorial săptămânal postat pe site-ul Radio Vatican, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, a vorbit despre importanţa acestei provocări, reluând o metaforă din Evanghelie: "Un tweet poate fi întâmpinat cu entuziasm sau cu respingere, sămânţa cade pe solul pietros sau în mărăcinii prejudecăţilor şi să piară astfel. Ea poate însă să cadă şi pe un pământ fertil şi liber, să rodească astfel şi să se înmulţească".

"140 înseamnă puţin", dar "cele mai multe dintre versetele din Evanghelie sunt şi ele scurte. Puţină concizie nu face rău nimănui", a adăugat părintele Lombardi.

Biserica Catolică înregistra o anumită întârziere în raport cu alte grupuri evanghelice în ceea ce priveşte prezenţa pe Twitter. În prezent, însă, opt cardinali, zeci de episcopi şi câteva sute de preoţi şi călugăriţe au conturi pe Twitter.

Părintele Antonio Spadaro, directorul revistei iezuite Civilta Cattolica, una dintre primele biserici care au expediat mesaje pe Twitter, consideră că "mediul personal al oamenilor este un univers fragmentat şi, în acest context, se impune necesitatea de a transmite mesaje de simţire, înţelepciune, atât profunde, cât şi scurte".

"Ceea ce mă frapează este disponibilitatea papei de a intra în acest joc. În mod clar, riscurile sunt numeroase. Cred că cea mai bună metodă este să înfrunţi provocările cu mult curaj", a adăugat părintele Spadaro, comentând faptul că multe dintre tweet-urile trimise papei, mai ales cele din Italia, asimilează bogăţia, scandalurile financiare şi scandalurile sexuale cu biserica.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Papa Benedict al XVI-lea a postat, miercuri, primul său mesaj pe Twitter.
 Vizualizări articol: 310 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Papa Benedict al XVI-lea a postat, miercuri, primul său mesaj pe Twitter0.05

Iulius Mall Suceava
Denis Shoes
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei