Pilda samarineanului milostiv, din Duminica a XXV-a după Rusalii

Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii, care ne prezintă Pilda samarineanului milostiv, este o Evanghelie a milostivirii şi a vindecării. Ea este pentru toţi oamenii un îndemn la fapte bune, la lucrare izvorâtă din iubire milostivă şi săvârşită cu bucurie pentru mântuirea altora, dobândind astfel şi propria mântuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos uneşte spiritual pe cel ce ajută cu cel ce este ajutat. Untdelemnul şi vinul folosite pentru vindecarea celui rănit de tâlhari au şi o semnificaţie liturgică: vindecare de păcate şi binecuvântare a vieţii.
Potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi şi dogmelor Bisericii, noi credem că, din nesfârşita Sa iubire milostivă, Dumnezeu-Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca lumea să aibă viaţă. "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 17, 3).

„Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi”
Lucrarea sfântă şi sfinţitoare în care este celebrată în modul cel mai intens iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni sau Filantropia divină se realizează în Sfânta Liturghie euharistică. Aşadar, centrul Sfintei Liturghii a Bisericii este Filantropia divină, iar iubirea divină celebrată devine iubire divină comunicată, împărtăşită celor care o celebrează.
Sfânta Liturghie euharistică este în primul rând lucrare de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru iubirea Sa faţă de oameni. Cu alte cuvinte, în Liturghie sunt celebrate frumuseţea şi binefacerea Filantropiei Preasfintei Treimi, descoperită lumii prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Memorialul Persoanei şi iubirii lui Hristos Cel răstignit şi înviat, "Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea" (Luca 22, 19), devine celebrare a prezenţei Sale în mijlocul poporului credincios: "Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor" (Matei 28, 20). De aceea, salutul liturgic sacerdotal, după aducerea darurilor euharistice în Sfântul Altar, "Hristos în mijlocul nostru! - Este şi va fi", confirmă împlinirea acestei promisiuni din Evanghelie.
Însă prezenţa spirituală nevăzută a lui Hristos în mijlocul comunităţii euharistice devine, prin invocarea Sfântului Duh asupra darurilor aduse de Biserica lui Dumnezeu (pâine şi vin), prezenţă sacramentală sensibilă, adică Trupul şi Sângele Său euharistic, pentru ca Viaţa lui Hristos să devină viaţa Bisericii şi Filantropia Lui să devină filantropia Bisericii: "Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi" (Ioan 15, 12). Dar pentru a putea iubi pe aproapele nostru aşa cum îl iubeşte Hristos, trebuie să avem pe Hristos prezent în noi, prin rugăciune, Euharistie şi fapte bune.

„Nu-i dispreţuiţi pe săraci. Întrebaţi-vă cine sunt ei şi veţi descoperi măreţia lor: ei au chipul Domnului”
Sfântul Antonie cel Mare din pustia Egiptului zice: "Viaţa şi moartea depind de aproapele. Într-adevăr, dacă am câştigat pe fratele, am câştigat pe Dumnezeu. Dar dacă am supărat pe fratele nostru, păcătuim faţă de Hristos".
Sfinţii Părinţi ai Bisericii nedespărţite, care erau, în cea mai mare parte, liturghisitori şi păstori de comunităţi bisericeşti, au exprimat cu tărie şi talent faptul că slujirea aproapelui aflat în nevoi nu are doar o dimensiune etică sau morală, ci şi una mistică de sfinţire a vieţii prin iubire milostivă.
Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, Cel răstignit şi înviat, trebuie să ne facă sensibili la suferinţele semenilor noştri pentru care Mântuitorul a murit şi a înviat ca ei să cunoască iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni şi să se mântuiască.
"Vrei să cinsteşti Trupul Stăpânului? - spune Sfântul Ioan Gură de Aur -, nu-L dispreţui, când este gol. Nu-L cinsti doar în biserică, prin haine de mătase (care acoperă Sfântul Potir, n.n.), în timp ce afară Îl laşi gol, tremurând de frig. Cel ce a spus: "Acesta este trupul Meu" şi a împlinit lucrul acesta prin cuvânt, tot Acela a spus: "M-aţi văzut flămând şi Mi-aţi dat să mănânc... Întrucât n-aţi făcut unuia dintre aceştia mai mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut!" Cinsteşte-L deci, împărţind averea ta cu cei săraci: căci lui Dumnezeu nu-I trebuie potire de aur, ci suflete de aur."
Sfântul Grigore Teologul are aceeaşi viziune privind ajutorarea aproapelui aflat în dificultate: "Voi, cei ce sunteţi slujitorii lui Hristos, hrăniţi pe Hristos, îmbrăcaţi-L, primiţi-L, cinstiţi-L".
Sfântul Grigore de Nyssa spune că săracii sunt "portarii Împărăţiei cerurilor" şi avertizează: "Nu-i dispreţuiţi pe săraci. Întrebaţi-vă cine sunt ei şi veţi descoperi măreţia lor: ei au chipul Domnului (...). Săracii sunt iconomii nădejdii noastre, portarii Împărăţiei, care deschid uşa drepţilor şi o închid celor răi şi egoişti (zgârciţi). Acuzatori aspri, avocaţi puternici (...)".

„Ne trebuie multă sensibilitate şi responsabilitate pentru a înţelege suferinţa”
Din Sfânta Evanghelie de duminică învăţăm că Mântuitorul vine tainic la noi, nu numai prin Sfintele Taine ale Sfântului Altar, ci şi prin "Taina Fratelui" sau aproapelui nostru care poate fi săracul sau bolnavul aflat în suferinţă. Astfel, oriunde semenii noştri au nevoie de iubirea noastră şi de ajutorul nostru, noi ne întâlnim tainic cu Hristos. Bolnavul sau săracul în care Hristos se ascunde este pentru noi nu numai o provocare, ci şi o şansă, şi anume şansa de a dărui altora bunătatea sau iubirea noastră. Astfel, noi devenim mâinile iubirii milostive a lui Hristos - Mântuitorul. De altfel, mântuirea înseamnă şi vindecare sau salvare de ceva rău, iar cuvântul mântuitor înseamnă salvator, adică cel ce dăruieşte sănătatea sau mântuirea, ambele numite în limba latină salus, salutis.
Astăzi există mulţi oameni bolnavi şi multă suferinţă în lume. Ca atare, ne trebuie multă sensibilitate şi responsabilitate pentru a înţelege suferinţa, pentru a o alina şi pentru a-i da acesteia un sens folositor mântuirii omului.
Să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ne ajute să devenim mâinile iubirii Sale milostive faţă de cei ce suferă, cu speranţa vindecării lor, şi totodată să înţelegem că lucrarea de ajutorare a bolnavilor este o lucrare mântuitoare, de pregătire a noastră pentru Împărăţia lui Dumnezeu, întrucât numai binele pe care l-am făcut pentru alţii îl vom lua cu noi ca lumină în suflet pentru Împărăţia lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. Amin.

(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)