Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 19 oct 2012 - Anul XVII, nr. 245 (5150)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Întruniri

Conferinţele din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, la final

În perioada 8-16 octombrie, în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor s-au derulat conferinţele pastoral-misionare de toamnă cu preoţii din cele cinci protopopiate ale eparhiei. Întrunirile au fost prezidate de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi au fost dedicate Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor.


Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat, în această lună, conferinţele pastoral-misionare cu preoţii. La fiecare întrunire a fost pregătit un referat care a abordat următoarele puncte: catehizarea credincioşilor, lucrarea pastorală a Bisericii şi a slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor, lucrarea social-filantropică şi medicală a Bisericii şi a slujitorilor ei. Prima conferinţă a avut în Protopopiatul Rădăuţi pe 8 octombrie 2012. Referatul cu tema "Îngrijirea bolnavilor" a fost susţinut de pr. Traian Molea de la parohia Suceviţa. "Viaţa, boala, moartea sunt noţiuni ce stau pe buzele oricărui creştin, surprinzând realităţi şi etape ale existenţei umane. Viaţa este percepută ca dar al lui Dumnezeu izvorât din iubirea şi atotmilostivirea Sa. De fapt, Dumnezeu este viaţa însăşi ("Eu sunt calea, adevărul şi viaţa"), iar suflarea Sa de viaţă aşezată în noi ne cheamă spre a trăi veşnic. Viaţa înseamnă a trăi, şi nu oricum, ci în Hristos. Moartea este înţeleasă ca lipsa vieţii. Prin patima şi prin Învierea Sa, Mântuitorul restaurează omul şi transformă moartea în trecere de la efemer la veşnic, de la stricăciune la nestricăciune. Pentru omul care şi-a sfinţit viaţa, moartea este un nou început, o naştere întru împărăţia cerurilor (de aceea sfinţii sunt pomeniţi de regulă în ziua trecerii lor la Domnul). Boala este lipsa sănătăţii şi vine în lume şi în viaţa noastră datorită căderii în păcat. A ne păstra sănătatea este o responsabilitate, o datorie umană, pentru că sufletul vine de la Dumnezeu şi e aşezat în trup, care devine templu al Duhului Sfânt. De ambele trebuie să avem grijă, acordând prioritate sufletului (duhului) fără de care nu se poate sfinţi trupul", a spus pr. Traian Molea.

 

Latura spirituală, completată prin ajutorarea bolnavilor

Pe 9 octombrie a avut loc întrunirea de toamnă cu preoţii Protopopiatului Fălticeni, referatul întâlnirii fiind susţinut de pr. Petrică Răileanu de la parohia Nigoteşti. Vă prezentăm în continuare un rezumat al acestei teme: "Atât medicina, cât şi Taina Sfântului Maslu urmăresc o serie de obiective. Medicina urmăreşte sănătatea trupului, păstrarea sau redobândirea sănătăţii dacă a fost pierdută, în timp ce Maslul urmăreşte să înapoieze sufletul, să-l scoată, dacă este din primejdia pierzării, să-l cureţe, dacă este murdar, să-l transforme, dacă este necesar. Amândouă se realizează cu multă trudă pentru că atât medicina, cât şi Taina Sfântului Maslu pornesc de la întuneric spre lumină, iar toţi medicii şi preoţii veghează neîncetat lângă bolnavul lor, pentru a-l face să trăiască, în cazul medicilor, şi să ajungă la lumină sau la adevărata viaţă, în cazul preoţilor. Dacă între trupuri e o oarecare asemănare şi se poate aplica acelaşi tratament mai multor oameni care suferă de aceeaşi boală, între faptele şi pornirile oamenilor este o mare deosebire. În concluzie putem afirma că Sfântul Maslu, Spovedania şi rugăciunile parohiei şi ale familiei, ale prietenilor pentru cei bolnavi constituie lucrarea duhovnicească de bază a Bisericii pentru îngrijirea bolnavilor. Cercetarea, vizitarea şi ajutorarea lor completează partea spirituală a pastoraţiei bolnavilor. Făcând lucrul acesta, vom primi răsplată în împărăţia lui Dumnezeu".

Pe 11 octombrie a avut loc întrunirea preoţilor Protopopiatului Suceava 1, referatul cu tema "Îngrijirea bolnavilor" fiind prezentat de pr. Ioan Ieremie, misionar de caritate la Spitalul Burdujeni.

 

Filantropia diaconală, slujire şi iubire hristică a aproapelui

Preoţii Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc s-au reunit în conferinţa semestrială pe 15 octombrie. Pr. prof. dr. Mihai Valică, de la Catedrala ortodoxă "Sfânta Treime" din Vatra Dornei, a prezentat tema întrunirii. "Ortodoxia este actuală şi dinamică numai dacă rămâne în jurul sfântului altar, ca loc de reper şi acţiune, în tot ceea ce face şi la înălţimea dragostei lui Hristos şi dacă extinde în lume dimensiunea liturgică până la întâlnirea ei cu dimensiunea socială şi ştiinţifică, pentru a transforma lumea în slujire şi iubire hristică a aproapelui - filantropia diaconală, după modelul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi al Sfinţilor Părinţi. Cine vrea să slujească filantropic acela trebuie să trăiască liturgic şi cine vrea să slujească liturgic acela trebuie sa trăiască filantropic şi diaconic, deoarece noi trebuie să credem şi să acţionăm, aşa cum ne rugăm. Abia atunci vom înţelege cuvintele: pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm! În caz contrar, istoria va vorbi de o eşuare a Bisericii, de deservicii şi de o secularizare "de tip ortodox", de data aceasta, dacă va privi numai în trecut şi nu şi în viitor, sau dacă se va raporta doar la nivel social, încercând să justifice dreptul de a sluji liturgic doar prin social; dacă se va alinia la duhul mondialismului ocult, la modelele filantropice străine de duhul Ortodoxiei şi dacă va neglija modelul hristic şi patristic al filantropiei diaconale, dacă va neglija scopul filantropic, misionar, apologetic şi ecumenic în acelaşi timp, profetic şi soteriologic al Bisericii lui Hristos, dacă se vor nesocoti toate acestea, atunci se va vorbi de un creştinism post-Ortodoxie. Speranţa şi steaua polară a Creştinismului a rămas doar Ortodoxia, care îşi arată roadele ei mântuitoare în Ortopraxie, adică filantropia diaconală", a subliniat pr. prof. dr. Mihai Valică. Ultima conferinţă semestrială de toamnă a avut loc pe 16 octombrie în Protopopiatul Suceava 2, referatul întrunirii fiind expus de pr. Constantin Diaconaşu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Judeţean din Suceava.

(Sursa: Ziarul Lumina

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Conferinţele din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, la final.
 Vizualizări articol: 664 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Conferinţele din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, la final5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei