Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Părintele Gherasim L-a iubit pe Hristos din anii copilăriei. De la doisprezece ani a auzit chemarea Sa şi a intrat frate în Mănăstirea Bogdana. Se trăgea dintr-o familie de ţărani înstăriţi, lucru care nu l-a împiedicat să lase toate şi să aleagă o cale a renunţărilor şi a jertfei.
Înzestrat cu o inteligenţă deosebită, cu râvnă pentru studiu şi mai ales cu mare sete de rugăciune şi viaţă lăuntrică, a fost trimis de către mănăstire să-şi continue studiile, ajungând să absolve ca şef de promoţie nu numai Seminarul de la Neamţ, ci şi Facultatea de Teologie. Dorind o viaţă duhovnicească mai aspră, a ajuns la Tismana, mănăstire care îi „insufla mult respect şi devotament pentru drumul monahal”, aşa cum însuşi o spunea mai târziu. După încheierea studiilor, a primit pentru scurtă vreme ascultarea de stareţ al Mănăstirii Arnota – Vâlcea, iar în anul 1942 a fost trimis de către Mitropolitul Nifon Criveanu ca preot misionar în Transnistria.
Peste tot, Părintele Gherasim s-a sârguit, cu timp şi fără timp, zi şi noapte, să fie înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu un preot adevărat, care să răspundă nevoii semenilor de dragoste, luminare şi rugăciune. Pentru sârguinţele sale pastorale, în 1943, acelaşi mitropolit l-a numit stareţ al Mănăstirii Tismana, ascultare pe care o va împlini cu vrednicie până în ziua arestării sale.
În anul 1948 nu era greu de găsit motive pentru a aresta pe cineva. Iar pentru Părintele Gherasim s-au găsit destule dovezi „incriminatorii”: o predică anticomunistă fulminantă ţinută de hramul mănăstirii, un ajutor dat celor din munţi care organizau rezistenţa şi multe altele… Toate acestea au intrat sub incidenţa Codului Penal ca şi „crime de uneltire împotriva ordinii de stat”. Ajuns în mâinile Securităţii, Părintele Gherasim a răbdat muceniceşte toate chinurile cu putinţă pe care le-au născocit minţile bolnave ale călăilor săi, fără să denunţe pe nimeni ori să recunoască învinuirile aduse. Se zice că, în urma îndelungatei anchete, Căpitanul Oancă ar fi obosit bătându-l şi-ar fi strigat: „Eşti nebun, toţi ceilalţi au recunoscut… şi tot cincisprezece ani vei fi condamnat!”
Calea Golgotei sale va trece apoi prin temniţele de la Aiud, Piteşti, Canal şi Târgu Ocna…
La sfârşit, Părintele Gherasim şi-a găsit odihna veşnică la Târgu Ocna, împreună cu Valeriu Gafencu, într-un cimitir fără mormânt şi fără cruce. A adormit cu rugăciunea lui Iisus pe buze.
Părutu-s-a în ochii celor mulţi plecarea lor de pe pământ pedepsire, dar ei sunt în pace, căci nădejdea lor era preaplin de Nemurire…
(Material realizat de obştea Mănăstirii Diaconeşti, Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro )
Plecarea Părintelui Gherasim
(de Constantin Aurel Dragodan)
Cu faţa de ceară,
Cu trupul firav ca de sfânt bizantin,
Părintele Gherasim a fost adus într-o seară,
Învăluindu-ne cald cu surâsu-i blajin.
Zile de boală din carne i-au rupt
Şi-acum doar o piele-i înfăşură osul,
Dar tainic el spune Rugăciunea inimii neîntrerupt:
„Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pre mine, păcătosul!”
Ardeau ca făcliile ochii fiecărui bolnav,
Ioan şi Valeriu şi-au împreunat mâinile în rugăciune.
Viaţa mai pâlpâia ca o candelă ce se stinge în trupul schilav;
Apoi, printre gratii, s-a văzut căzând o stea de tăciune.
Domnea-n încăpere o linişte grea.
Doar aripe de îngeri în jur fâlfâiau, mătăsos.
Departe, copii cântau un cântec de stea.
Părintele Gherasim a plecat să se-nchine la ieslea lui Hristos.
