Patima mândriei prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie

Patima mândriei întunecă întreg sufletul şi-l prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie. Ca să înţelegem mai lămurit cele zise, să luăm seama la lucrul următor: îmbuibarea stomacului se sârguieşte să strice înfrânarea: curvia, curăţia; iubirea de argint, sărăcia; mânia, blândeţea; şi celelalte feluri ale păcatului asemenea pe celelalte virtuţi opuse.

Dar păcatul mân­driei când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cum­plit, care a cucerit o cetate mare şi înaltă, îl dărâmă în întregime şi îl surpă până în temelii. Mărturie despre aceasta este îngerul acela care pentru mândrie a căzut din cer. Căci fiind zidit de Dumnezeu şi împodobit cu toată virtutea şi înţelepciunea, n-a voit să le recunoască pe acestea venite din darul Stăpânului, ci din firea sa.

De aceea s-a socotit pe sine întocmai ca Dumnezeu. Gândul acesta al lui mustrându-l, proorocul zice: „Ai zis întru inima ta: Şedea-voi pe un munte înalt, pune-voi scaunul meu peste nouri şi voi fi asemenea Celui Preaînalt" (Isaia XIV, 13-14). Iară tu om eşti, şi nu Dumnezeu. Şi iarăşi alt prooroc zice: „Ce te făleşti întru răutate puternice?" (Ps. CI, 3) şi celelalte ale psal­mului. Deci ştiind acestea, să ne temem şi „cu toată străjuirea să păzim inima noastră" (Prov. IV, 23) dinspre duhul mândriei cel purtător de moarte, zicând în noi înşine de câte ori am dobândit vreo virtute, cuvântul Apostolului: „Nu eu, ci darul lui Dumnezeu, carele este cu mine" (1 Cor XV,10), şi cel zis de Domnul: "Fără de Mine nu puteţi face nimic" (Ioan XV, 5) sau cel zis de proorocul: "Dacă Domnul nu ar zidi casa, în zadar s-ar trudi ziditorii (Ps. XVI, 1) şi în sfârşit, cel zis de Apostol: "Nu a celui ce voieşte, nici a celui ce aleargă, ci a lui Dumnezeu, carele miluieşte" (Rom.IX, 16).

Căci chiar de ar fi cineva cât de fierbinte cu osârdia şi de sârguitor cu vrerea, fiind legat de trup şi sânge nu va putea ajunge la desăvârşire decât prin mila lui Hristos şi prin harul Său. Pentru că zice Iacov: "Toată darea cea bună de sus este" (1,17); iar Apostolul Pavel zice: "Ce ai tu, ce nu ai luat? Iar dacă ai luat, ce te lauzi ca şi cum n-ai fi luat şi te făleşti ca de ale tale?" (1 Cor.IV, 7).

Iar că mântuirea ne vine prin harul şi mila lui Dumnezeu, ne dă mărturie adevărată tâlharul acela de pe cruce, care a primit raiul nu ca preţ al virtuţii, ci prin harul şi mila lui Dumnezeu. Acestea ştiindu-le Părinţii noştri , toţi cu un glas au învăţat că nu putem ajunge într-alt fel la desăvârşirea virtuţii, fără numai prin smerenie. Iar aceasta şi din sărăcia desăvârşita, prin care ne vine şi dragostea desăvârşită, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

(Sfântul Ioan Casian - Filocalia volumul 1, sursa: http://ortodoxiatinerilor.ro)