Duminica Tomei

În prima zi a Sfintelor Paşti, seara, ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, S-a arătat Iisus Hristos înviat ucenicilor Săi, ascunşi de frica iudeilor, într-o cameră încuiată din Ierusalim şi le-a spus: Pace vouă! După ce i-a liniştit, că erau tulburaţi şi cuprinşi de frică şi i-a încredinţat de Învierea Sa din morţi, arătându-le mâinile şi coasta străpunse de cuie şi suliţă pe cruce, le-a adăugat: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi (Ioan 20, 21). Prin aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovăduire, având misiunea să vestească Evanghelia mântuirii la toate neamurile pământului.

Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute

Dar pentru a-i întări cu putere de sus la această misiune dumnezeiască de înnoire a lumii, Mântuitorul a suflat asupra lor Duh Sfânt, şi le-a dat putere să ierte păcatele oamenilor, zicând: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute (Ioan 20, 22-23). Nimeni nu poate propovădui pe Hristos dacă nu este trimis de Dumnezeu şi dacă nu este întărit şi sfinţit de harul Duhului Sfânt. Însă nu este destul pentru mântuire numai să citim Sfânta Scriptură şi să ascultăm cuvântul Evangheliei. Trebuie să-l şi facem. Nu era suficientă Apostolilor şi ucenicilor Domnului numai propovăduirea cuvântului. Ea singură nu poate mântui fără pocăinţă. Apostolii aveau datoria să-i înveţe voia lui Dumnezeu, dar să-i cureţe şi de păcate, adică să le dezlege păcatele prin spovedanie, fără de care nu poate fi iertare, pocăinţă şi mântuire. De aceea Domnul întemeiază acum Taina Sfintei Spovedanii, ca urmaşii lor, episcopii şi preoţii, să spovedească pe cei ce cred, şi să-i dezlege de păcate. Aceasta este singura cale de mântuire a creştinilor: Credinţa dreaptă în Dumnezeu, împlinirea poruncilor evanghelice şi dezlegarea păcatelor prin spovedanie.

Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!

Dar, cu rânduiala dumnezeiască, apostolul Toma nu era de faţă cu ceilalţi apostoli când S-a arătat Domnul. Şi când i-au spus toţi: Am văzut pe Domnul! el nici nu s-a bucurat, nici n-a voit să creadă, pînă nu a văzut cu ochii şi a pipăit cu mâna rănile Mântuitorului (Ioan 20, 25). După opt zile, adică în Duminica a doua după Înviere, iarăşi S-a arătat Iisus Hristos ucenicilor Săi, trecând prin uşile încuiate. Atunci era şi Toma de faţă. După ce le-a zis din nou: Pace vouă, a spus cu mustrare pentru Toma: Adu-ţi degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu-ţi mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios! (Ioan 20, 26-27). Iar Toma pipăind şi văzând rănile Domnului, cuprins de frică şi uimire, a strigat cu smerenie şi credinţă: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Mântuitorul însă l-a mustrat pentru puţina lui credinţă, zicând: Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut? Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! (Ioan 20, 28-29).Toma era un apostol îndoielnic. El a crezut numai după ce a văzut şi a cercetat adevărul, pipăind rănile lui Hristos. De aceea l-a şi mustrat Domnul, căci credinţa vine din auz, iar nu din pipăire şi vedere. Credinţa vine din interior, din inimă, iar nu din afară. Credinţa vine din cuvânt. Din cuvântul de învăţătură auzit din gura mamei şi a tatei. Căci părinţii trupeşti ne sînt primii dascăli de religie în viaţă. Apoi, credinţa noastră în Dumnezeu ne vine şi se întăreşte în noi din predica preotului la biserică, din sfaturile date de bătrâni, din citirea cărţilor sfinte şi mai ales din cuvintele şi învăţăturile pe care le auzim şi le citim zilnic în Sfânta Evanghelie.

Să luăm aminte la Toma!

La formarea noastră duhovnicească şi la sporirea dreptei credinţe în inimile noastre cel mai mare rol îl au părinţii trupeşti care ne-au născut şi părinţii sufleteşti care ne-au învăţat şi ne-au crescut în frica de Dumnezeu, adică preotul satului, duhovnicul şi naşul de botez. Când părinţii trupeşti şi cei sufleteşti sînt buni şi îşi fac datoria creştină faţă de sufletele pe care le cresc şi le păstoresc, atunci se nasc şi se formează creştini buni, copii ascultători de părinţi, tineri cuminţi şi evlavioşi. Iar când părinţii trupeşti sînt necredincioşi şi stăpâniţi de patimi, iar cei sufleteşti sînt indiferenţi şi nepăsători faţă de fiii lor sufleteşti, atunci copiii sînt răi şi neascultători, tinerii sînt necredincioşi sau îndoielnici şi caută dovezi văzute, ca Toma, pentru a crede în nevăzutul Dumnezeu. Cei căsătoriţi vin rar la biserică fiind înconjuraţi de griji pământeşti; mulţi îşi ucid copiii şi unii îşi distrug familia şi pacea sufletului prin divorţ. Dar şi bătrânii care n-au avut în tinereţe o viaţă religioasă profundă îşi sfârşesc viaţa în beţii şi indiferenţă religioasă, spre osânda sufletelor lor. De vom cugeta mai mult la îndoiala apostolului Toma, vom înţelege mai bine slăbirea credinţei în Dumnezeu în zilele noastre şi urmările ei cumplite, pe care le trăim.

(Părintele CLEOPA)