Printează articolul
Trimite e-mail
În prima zi din aprilie, ieri, s-au împlinit 21 de ani de la reînfiinţarea vieţii monahale la Mănăstirea Voroneţ, pe 1 aprilie 1991, moment marcat printr-un Te Deum, după oficierea Sfintei Liturghii, din Duminica a V-a din Postul Mare, zi marcată în calendarul ortodox ca ziua Cuvioasei Maria Egipteanca.
La eveniment au participat câteva zeci de credincioşi, care s-au „împărtăşit” din credinţa şi bucuria sădită la Voroneţ de obştea mănăstirească, care trăieşte duhovniceşte sub ocrotitorii: Măria Sa Domnul Ştefan cel Mare şi Sfânt, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Mitropolitul Grigore Roşca şi tot şirul de călugări care s-au perindat pe la Voroneţ.
21 de ani, sub oblăduirea Sfintei Treimi şi a celor şapte taine bisericeşti
Stavrofora Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ, una dintre primele trei vieţuitoare ale mănăstirii, a spus ieri, în faţa credincioşilor, că pentru Voroneţ, „ziua de 1 aprilie este ziua în care se împlinesc 21 de ani de la reînfiinţarea vieţii monahale,număr care se poate divide doar prin trei, care înseamnă Sfânta Treime, şi prin şapte, care reprezintă cele şapte mari taine bisericeşti. Sub oblăduirea lor am vieţuit cei 21 de ani la Voroneţ. După 206 ani de când călugării ieşeau pe poarta mănăstirii plângând, iar porţile se închideau în urma lor din cauza stăpânii străine, la 1 aprilie 1991 din nou porţile s-au deschis pentru trei călugăriţe smerite care veneau, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi al Sfântului Daniil Sihastrul, să reînnoade ceea ce a fost rupt de o stăpânire străină”.
Stavrofora Irina Pântescu a mai completat că ar fi greu de făcut un bilanţ al celor 21 de ani la Voroneţ, „ani care s-au scurs peste noi, peste toţi, care au însemnat mai mult sau mai puţin... Cert este că tot ceea ce s-a făcut la Voroneţ în aceşti ani, nu eu am făcut, ci unul dintre ctitorii acestei mănăstiri, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, care ne-a ajutat şi ne ajută să ducem mai departe ce am început, ceea ce ne-a învrednicit să continuăm la Voroneţ”.
13 maici, care ţin flacăra credinţei aprinsă la Voroneţ
Cu glasul blând, dar ferm, care transmite multă forţă, multă demnitate, multă siguranţă, multă iubire pentru lucrurile bine făcute, prin cuvinte care nu includ falsitate, lucruri lipsite de importanţă, măicuţa Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ, a conchis că cei 21 de ani sunt mult prea puţini în comparaţie cu veşnicia. Nu trebuie uitat că ori de câte ori a avut ocazia să le vorbească credincioşilor, stavrofora Irina Pântescu (“prin grija şi înţelepciunea căreia mănăstirea Voroneţ a intrat în ritmul obişnuit al vieţii bisericeşti, recăpătându-şi menirea de altădată”, după cum aprecia conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava) s-a referit şi la demnitatea românilor, la faptul că obştea mănăstirii, care acum este formată din 13 maici, va ţine flacăra credinţei aprinsă, asemeni oamenilor demni care au fost înaintaşii noştri.
Mereu aproape, la bine şi la greu, alături de stavrofora Irina Pântescu, stareţa mănăstirii, se află monahia Gabriela Platon, monahia Elena Simionovici, împreună cu întreaga obşte de maici.
3 aprilie 1991, prima denie la Voroneţ
Monahia Gabriela a declarat: „În martie 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînfiinţarea Mănăstirii Voroneţ, ca mănăstire de călugăriţe, şi odată cu reactivarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, tot în martie 1991, prima hotărâre a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost reînfiinţarea Mănăstirii Voroneţ, cu data de 1 aprilie. Atunci, măicuţa noastră Irina Margareta Pântescu a fost transferată de la Mănăstirea Moldoviţa, din postul de ghid, la Mănăstirea Voroneţ, ca prima stareţă a mănăstirii. Am venit trei călugăriţe. Am fost de-a lungul timpului şi şapte, şi 15, şi 19 măicuţe, dar în acest moment suntem 13 călugăriţe şi avem şi preotul nostru călugăr, care efectuează slujbele în fiecare zi.
Mulţumim bunului Dumnezeu că am ajuns anul acesta să împlinim 21 de ani de când este din nou slujbă mănăstirească. Cu data de 1 aprilie a fost hotărâtă reînfiinţarea mănăstirii, pe 2 aprilie1991, zi de marţi, am venit noi, cele trei călugăriţe de la Moldoviţa, şi măicuţa stareţă Irina a preluat inventarul, iar pe 3 aprilie, chiar am venit cu bagaj, cu tot, şi am rămas. Era Săptămâna Patimilor aşadar, miercuri, 3 aprilie 1991, a fost prima denie la Voroneţ, după 206 ani de pauză a vieţii monahale. Toaca pe care o avem şi acum pe prispa bisericii este toaca care atunci a răsunat după 206 ani, să anunţe reînvierea vieţii monahale la Mănăstirea Voroneţ. O s-o păstrăm cât mai mult posibil, pentru că este un element istoric din viaţa Mănăstirii Voroneţ”.
„Fără Voroneţ aş fi fost o simplă profesoară, obosită de vremi şi poate nemulţumită de timpurile pe care le trăim”
Monahia Elena a precizat: „Au trecut 21 de ani şi după vârsta biologică ar trebui să spun că am îmbătrânit cu 21 de ani. După vârsta duhovnicească, aş putea să spun că am crescut în aceşti ani. Am venit la Voroneţ, după serbarea de la şcoală, cu braţul încărcat de flori, şi am rămas aici. Măicuţa stareţă, stavrofora Irina, şi celelalte două maici, monahia Gabriela şi monahia Rafaela, de la Moldoviţa, au ţinut să vin şi eu din prima seară, deci am fost, chiar dacă mi-am continuat activitatea la şcoală, lângă colegii mei dedicaţi, care ştiau că voi pleca de la şcoală, când se va încheia anul şcolar. Spuneam că am crescut: am crescut mai întâi duhovniceşte. Pregătirea o făcusem în cei 20 de ani de şcoală, în umbra Mănăstirii Moldoviţa. Am crescut în aceşti ani, în sensul că am mai terminat încă o şcoală, teologia, am învăţat multe limbi, am scris multe cărţi, în română, germană, franceză, engleză, am văzut multe ţări, şi am vorbit despre Mănăstirea Voroneţ, pentru că, fără Voroneţ, aş fi fost o simplă profesoară, obosită de vremi şi poate nemulţumită de timpurile pe care le trăim”.
Viaţa monahală, cu timp şi fără timp
Mănăstirea Voroneţ a fost construită în 1488 de Ştefan cel Mare, care i-a dat hramul principal „Sf. Gheorghe”, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că l-a ajutat să-i învingă pe turci. Construcţia a fost gata într-un timp record: în trei luni şi trei săptămâni de la punerea pietrei de temelie până la sfinţire.
Mănăstirea a fost populată încă de la început cu călugări. Viaţa monahală s-a întrerupt în 1785, după anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, când mănăstirea a fost desfiinţată, iar chiliile distruse. În 1991, s-a reînfiinţat viaţa monahală, cu obşte de maici, având-o ca stareţă pe stavrofora Irina Pântescu.
Mănăstirea Voroneţ este cunoscută în toată lumea pentru pictura sa interioară şi exterioară deosebită şi face parte din monumentele româneşti trecute în patrimoniul mondial UNESCO. În Mănăstirea Voroneţ se află mormântul Sfântului Daniil Sihastrul.
