Biserica Ortodoxă sărbătoreşte vineri Botezul Domnului (I)

Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului se mai numeşte şi „Arătarea Domnului”, „Descoperirea Cuvântului Întrupat”, „Epifania” sau „Teofania”, deoarece rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. „Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El” (Mt. 3, 16). Tot atunci, Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult aşteptat.
Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani. La evrei, această vârstă era cea a maturităţii.
Cele mai vechi mărturii despre existenţa acestei sărbători le avem din secolul al III-lea. Referiri găsim la Clement Alexandrinul, Sfântului Grigorie Taumaturgul i se atribuie o predică la această sărbătoare, iar în cartea „Constituţiile Apostolice” o găsim trecută printre primele sărbători creştine, alături de Naşterea şi de Învierea Domnului. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus.
Iniţial, în Răsărit, în primele secole creştine, până prin a doua jumătate a secolului IV-lea, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Lc. 3, 23). Se consideră că cele două sărbători au fost cinstite separat în Biserica din Antiohia din jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379.

„O minune nouă!”

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că de marea sărbătoare a Botezului Domnului „lumea se luminează din toate părţile. Se bucură mai întâi cerul, spunând oamenilor din înălţimea cerurilor glasul lui Dumnezeu; se sfinţeşte văzduhul cu pogorârea Duhului Sfânt; se sfinţeşte firea apelor… numai diavolul singur plânge, văzând sfânta scăldătoare gătindu-se spre încercarea puterii lui…
O, minune nouă! O, dar negrăit! Hristos se nevoieşte şi eu primesc darurile. El se botează şi eu lepăd întinăciunea. Peste dânsul vine Duhul Sfânt, iar mie îmi dăruieşte iertarea păcatelor. El se mărturiseşte de Tatăl şi Fiul iubit, iar eu mă fac fiu al lui Dumnezeu pentru Dânsul. Lui I s-au deschis cerurile, iar eu intru într-însele. Lui, celui ce s-a botezat, I s-a arătat împărăţia cea de sus, pe care şi eu o primesc ca şi moştenire; către El a fost glasul Tatălui şi dimpreună cu Dânsul eu sunt chemat; Tatăl a binevoit către Domnul şi nici pe mine nu mă depărtează. Deci, şi eu vreau să preaslăvesc pe Tatăl cel ce a dat din ceruri glasul Său, pe Fiul care S-a botezat pe pământ, şi pe Duhul cel ce S-a pogorât ca un porumbel, pe Unul Dumnezeu în Treime”.
Sărbătoarea Botezului Domnului, Epifaniei sau Teofaniei (Arătării Domnului) ne aduce mereu aminte de marea smerenie a Domnului, venit în repejunile Iordanului, plecându-şi capul sub mâna slugii pentru a primi botezul. Arătarea Preasfintei Treimi şi numirea Celui care se afla în apele Iordanului ca „fiu iubit întru care bine am voit”, adevereşte pe Iisus ca fiu al Celui Preaînalt (Luca 1, 32 şi 1, 35), Fiul Celui Preaiubit, născut din veci, născut sub vreme. Doar Hristos este Fiul lui Dumnezeu Tatăl, ceilalţi oameni sunt fii prin înfiere, prin Hristos, cu „mandat special” de la El şi numai prin El.
Momentul Botezului de la Iordan este dezvăluirea iubirii şi bunăvoirii Părintelui Ceresc pentru Fiul cel iubit.
Marii teologi din primele şi următoarele veacuri au tâlcuit în inefabile cuvinte această iubire din sânul Preasfintei Treimi, această bunăvoire a Tatălui către Fiul Său Cel Unul-Născut, care venise în lume pentru a mântui omenirea de păcatul înstrăinării de Dumnezeu. Dintre aceste inspirate alcătuiri patristice, Biserica dreptmăritoare a reţinut pentru rânduiala liturgică a sărbătorii Botezului profunda rugăciune a Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (†638), născut în Damasc, Siria, la jumătatea secolului al VI-lea, prolific autor de scrieri filocalice, cântări şi texte liturgice. O parte din sfintele sale moaşte au fost aduse în Catedrala patriarhală din Bucureşti, la sfârşitul lunii noiembrie 2008, de către Mitropolitul Dionisie al Corintului - Grecia.

Fiul lui Dumnezeu i-a învăţat pe oameni în chip desăvârşit smerenia

„Astăzi, harul Sfântului Duh, în chip de porumbel, peste ape se pogoară... Astăzi apele Iordanului se prefac în vindecări, cu venirea Domnului... Astăzi păcatele oamenilor se curăţesc în apele Iordanului... Te-au văzut apele, Dumnezeule, Te-au văzut apele şi s-au temut. Iordanul s-a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându-Se trupeşte şi intrând într-însul. Iordanul s-a întors înapoi, văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Făcătorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob. Iordanul s-a întors înapoi şi munţii au săltat văzând pe Dumnezeu întrupat, iar norii au dat glas, mirându-se de Cel ce a venit, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, prăznuire stăpânească văzând astăzi în Iordan şi pe Cel ce moartea neascultării şi boldul înşelăciunii şi legătura iadului în Iordan a afundat şi a dăruit lumii Botezul mântuirii.” (Rugăciunea de sfinţire a Aghezmei celei Mari Molitfelnic).
Împreună cu Raiul pierdut, şi Cerurile au fost închise, iar la Iordan Cerurile s-au deschis din nou şi glasul Părintelui s-a auzit îndemnându-i pe oameni să-L asculte pe Cel trimis, altfel decât fuseseră trimişi profeţii (proorocii) de demult pentru a le aduce aminte oamenilor voia lui Dumnezeu.

În toată activitatea Sa mântuitoare, Fiul lui Dumnezeu i-a învăţat pe oameni în chip desăvârşit smerenia, smerindu-Se în faţa tuturor, a demnitarilor şi dregătorilor nedrepţi, a fariseilor şi cărturarilor, a celor care nu erau vrednici Să-i privească chipul nepământean şi Strălucirea Dumnezeirii Sale. Această smerenie Domnul a descoperit-o în chip special şi la Iordan.

(sursa: Basilica)