Rugăciuni pentru cei adormiţi (III)

Sf. Părinți:

Sfântul Dionisie Areopagitul (+ 96), contemporan cu Sfinţii Apostoli şi unul dintre cei ce l-au ascultat pe Sfântul Apostol Pavel vorbind în Areopag (Cf. Faptele Apostolilor, 17, 34), spune în “contemplaţia” sa despre cei răposaţi: "Rugăciunile sfinţilor în timpul vieţii lor şi chiar după moartea lor sunt folositoare pentru acei care sunt demni de sfintele rugăciuni, adică pentru cei credincioşi. Rugăciunile unora pentru alţii, au valoare şi putere înaintea lui Dumnezeu".

Sfântul Atanasie cel Mare (295 – 393), vorbind despre cei morţi, spune că “Dumnezeu nu-i părăseşte pe aceştia, ci mişca pe cei de aproape ai lor, îndreaptă cugetele lor, le atrage inimile, le înduioşează sufletele şi astfel mişcaţi cei vii se grăbesc să dea ajutorul celor morţi, îndeplinind ei neajunsurile lor.” (...)

Sfântul Chiril al Ierusalimului (315 - 386) scrie în Cuvântul al cincilea: "Noi serbăm amintirea răposaţilor; întâi a patriarhilor, a proorocilor, a apostolilor şi a martirilor, pentru ca după cererile şi rugăciunile lor, ale noastre să fie ascultate de Dumnezeu, în al doilea rând ne rugăm pentru răposaţii Sfinţii Părinţi şi episcopi şi în al treilea rând, ne rugăm pentru toţi acei dintre noi care au murit şi credem cu tărie că rugăciunea e de un mare ajutor pentru sufletele în favoarea cărora ea este făcută şi pentru care se face Jertfa Sfintei Liturghii".

Sfântul Vasile cel Mare (330 - 379) se roagă pentru cei adormiţi în Domnul astfel: "Adu-ţi aminte, Doamne, de cei ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice", iar în continuare zice să ne rugăm pentru aceia ale căror nume le va citi preotul, "pentru odihna şi iertarea sufletelor lor în loc luminat, unde nu e întristare, nici suspin, dă-le Doamne odihna unde străluceşte lumina feţei Tale".

Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407) arată că apostolii chiar au rânduit să se facă la Liturghie pomenire pentru cei morţi zicând: "Nu degeaba au rânduit apostolii să se facă asupra tainei celei înfricoşătoare pomenirea celor morţi. Când stă poporul, plinătatea preotească, cu mâinile întinse şi în faţă stă jertfa cea înfricoşătoare, cum nu vor îndupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiţi? Iar aceasta, numai pentru cei plecaţi cu credinţă" (Omilia a III-a, la Filipeni).

Sfântul Grigorie cel Mare (540 - 604), în Dialogurile sale, ne învaţă: „Sfânta Jertfă a lui Hristos, Jertfa mântuirii noastre, aduce mari foloase sufletelor chiar şi după moarte, putând da iertarea păcatelor lor în viaţa care va să vină. Pentru această pricină, sufletele morţilor cer uneori să li se facă Liturghii… În chip firesc, calea mântuirii înseamnă să facem noi înşine, chiar în timpul vieţii, cele ce nădăjduim că alţii le vor face pentru noi după moarte. Este mai bine să ne pregătim ieşirea sufletului ca oameni liberi, decât să căutăm slobozirea după ce acesta se află deja în lanţuri. De aceea, trebuie să defăimăm această lume din toată inima noastră, ca şi cum slava ei a trecut deja, şi să ne dăruim jertfa noastră de lacrimi lui Dumnezeu în fiecare zi, aşa cum jertfim Trupul şi Sângele Lui Cel sfânt. Numai această jertfă are puterea să mântuiască sufletul de moartea cea veşnică, pentru că ea ne arată taina morţii Fiului Cel Unul Născut” (Dialoguri IV: 57, 60, pag. 266, 272-273).

Sfântul Simeon al Tesalonicului (+ 1429) comentează astfel: "Celor adormiţi le sunt mai de folos liturghiile, iar celelalte mai puţin îi ajută (pentru că omul murind a încetat de la păcat), iar prin jertfa se împărtăşesc cu Hristos, se umplu de dumnezeiasca veselie, de dar şi se izbăvesc cu dumnezeiasca milă de toată durerea. Deci, mai înainte de toate, să se facă liturghie pentru dansul şi după aceea, de va avea avuţie... milostenie săracilor, zidiri sfintelor biserici şi altele care sunt spre mântuirea lui" (IX, 72). Şi continuă: "...Mirida (adică părticica ce se pune pe sfântul disc, alături de Agnet, pentru pomenirea celor vii şi a celor morţi) care se scoate la liturghie şi pomenirea care se face pentru cel mort unesc pe cel mort cu Dumnezeu şi-1 împărtăşesc cu Dânsul nevăzut. Drept aceea, folosindu-se foarte mult dintru aceasta, nu numai se mângâie fraţii cei ce cu pocăinţă s-au mutat întru Hristos, dar încă şi sfintele suflete ale sfinţilor se bucură pentru aceste pomeniri care se fac pentru dânşii; unindu-se cu Hristos şi împărtăşindu-se din Sfânta Liturghie mai curat şi mai luminat, şi împărtăşindu-se mai mult cu darurile Lui, se roagă pentru noi. Deci pentru aceasta, Dumnezeu a lucrat această jertfă şi a dat-o spre mântuirea şi luminarea trupurilor, ca să fim cu Dânsul toţi una, cum S-a făgăduit. Drept aceea, se roagă pentru aceia care îi pomenesc pe dânşii săvârşind jertfe pentru cinstea lor şi se fac mijlocitori şi solitori pentru dânşii. Şi se roagă ca şi aceştia să se împărtăşească cu Hristos ca şi dânşii. Pentru aceea trebuie să facem pomenirea celor răposaţi, pentru ca dragostea uneşte pe cei vii cu cei morţi, şi să pomenim pe sfinţi, că, veselindu-i, să se facă şi ei rugători veseli pentru noi, către Dumnezeu" (Sfântul Simeon Tesaloniceanul, VI, 375).

Rânduielile azi:

Biserica Ortodoxă a rânduit, pe temeiul celor mai ade­vărate mărturii revelaţionale, să se facă înmormântările tradiţionale, precum şi slujbele care prelungesc, oarecum, în memoria credincioşilor, prin rugăciune, comuniunea cu cei trecuţi din viaţa pământească. Toate sacrificiile materiale făcute de cei vii, cu ocazia înmormântărilor şi după aceea, sunt lipsite de orice valoare, dacă ele nu vizează, în primul rând, uşurarea stării sufletului celui răposat, care se află în puterea lui Dum­nezeu. Toate actele de acest gen trebuie să fie făcute numai ca ade­vărata milostenie şi numai către cei săraci, fiind încadrate astfel perfect şi cum se cuvine în viaţa Bisericii ca Trup viu al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, intru care şi noi şi cei răposaţi avem viață.