Pilde creştine

Lauda cea bună

La un om credincios veni un gospodar, care începu să-şi laude nevasta, zicând:

- "Nevasta mea e frumoasă...”

Omul credincios scrise atunci un zero pe-o hârtie. Gospodarul mai zise:

- "Femeia mea este bogată…"

Credinciosul mai scrise un alt zero la cel mai dinainte.

- "Femeia mea e de neam mare...”

Scrise un alt zero.

- „Femeia mea e harnică…”

Alt zero.

- "Femeia mea e casnică...”

Iar un zero. Se făcuseră şase de zero. La urmă, gospodarul mai zise:

- "Femeia mea e cu frică de Dumnezeu şi-i cu purtări curate."

Atunci omul acela credincios şi înţelept, puse în fruntea celor şase de zero, un unu, ceea ce dădu cifra de un milion.

Zise apoi:

- "Da, aşa, ai o mare avere la casa d-tale!”

Ciobanul credincios

Nişte oameni necredincioşi, vrând să-şi bată joc de un cioban care credea în Dumnezeu, l-au întrebat:

- "Arată-ne pe Dumnezeu, şi vom crede şi noi.”

Atunci ciobanul le-a zis:

- "Uitaţi-vă în soare."

Oamenii cercară, dar, fireşte, nu putură. Ziseră:

- "Nu putem...”

Ciobanul le zise:

- "Apoi dacă voi nu sunteţi voinici să priviţi în soare, cum veţi putea, oare, să vă uitaţi la Dumnezeu, Cel ce-a făcut soarele, pământul şi toate celea?"

Şi oamenii aceia tăcură, ruşinaţi.

Dar mai înainte?

Un necredincios zise unui om temător de Dumnezeu:

- "Spune-mi lămurit cine este Dumnezeu şi voi crede şi eu."

Atunci, credinciosul "îi zise:

- "Numără, te rog, până la trei." Acela zise:

- "Unu-doi-trei…"

- „Nu, nu aşa."

- "Dar cum?"

- "Începe cu numărul de dinainte de unu."

- "Nu, se poate."

Credinciosul îi spuse atunci:

- "Tot asemenea îmi ceri şi tu să-ţi spun cine este Dumnezeu. El a fost mai înainte de a fi lumea, şi de aceea mintea noastră cea mărginită nu-L poate cuprinde."

Locuinţa lui Dumnezeu

Odată, un om care nu credea în Dumnezeu întrebă pe un credincios:

- "Dacă zici că este Dumnezeu, să-mi spui unde locuieşte?

- "Dumnezeu, dragul meu, locuieşte pretutindeni, afară de inima ta, că dacă ar fi şi acolo nu te-ai mai întreba unde e locuinţa Lui."

Necredinciosul mai zise:

- "Dacă Dumnezeu locuieşte pretutindeni, trebuie să fie mare de tot".

Credinciosul îi răspunse:

- "Dumnezeu e atât de mare încât umple lumea toată, şi-i şi atât de mic, încât încape şi în inima mea".

Necredinciosul a tăcut, ruşinat.

Cum e tatăl, şi feciorul

Stăteau odată, la sfat câţiva săteni, şi între ei se afla şi preotul. Unul din gospodari, care ades se fălea că nu crede în Dumnezeu, se jeluia celor ce erau de faţă că spunând într-o zi copilului său ceva, acesta l-a înfruntat, spunându-i:

- "Tată, eu nu te cred”.

Atunci părintele zise gospodarului:

- "De ce te porneşti împotriva copilului? El este cu mult mai puţin vinovat decât dumneata."

- "Ce-am făcut eu, de-s aşa de vinovat?" l-a întrebat gospodarul.

Preotul îi răspunse:

- "Dumneata te jelui că feciorul nu te crede, dar atunci ce-ar trebui să-ţi zică şi să-ţi facă Tatăl nostru din ceruri, în care dumneata nu crezi? Copilul când te aude mereu hulind pe Dumnezeu, cum ar mai putea crede în dumneata?"

Aşa i-a vorbit părintele, şi omul a căzut pe gânduri.

Cine i-a învăţat?

Un gospodar avea cinci copii pe care i-a crescut în teama de Dumnezeu. Când au ajuns mari erau toţi cuviincioşi, muncitori şi cu inimă bună. Din pricina aceasta, tot satul îi avea în dragoste şi în cinste.

Într-o zi, un om din sat, a întrebat pe acel gospodar:

- "Cum ai făcut dumneata, moşule, de-ai scos copii aşa de buni?"

Omul i-a răspuns zâmbind:

- "Apoi să vezi dumneata: pe cel mare l-am învăţat eu. Pe urmă, el a învăţat pe cel de după el... Aceştia doi au învăţat pe cel de-al treilea, cei trei pe-al patrulea şi cei patru pe prâslea.”

Şăguind mai departe, gospodarul mai zise:

- "Iar pe mine, m-a învăţat tata... Cât despre tata şi cei mai dinainte, i-a învăţat bunul Dumnezeu.”

S-a făcut singur

Un om care nu credea în Dumnezeu, avea totdeauna obiceiul să spună că soarele, luna, pământul şi lumea întreagă s-au făcut ele singure.

Într-o zi, s-a dus la un vecin, care, spre deosebire de el, credea în Dumnezeu. Necredinciosul a văzut pe unul din pereţii casei un covor prea frumos.

A întrebat atunci pe vecin:

- "Cine a făcut covorul acesta?"

Gazda îi răspunse liniştit:

- "Nimeni".

- "Cum aşa nimeni?"

Omul îi răspunse liniştit:

- "Uite-aşa: eu m-am trezit cu el pe perete, cum îl vezi, el s-a făcut singur, el s-a urcat pe perete, el singur”.

Necredinciosul s-a supărat:

- "Vorbeşti într-aiurea, vecine!"

- "Ba nu vorbesc de loc într-aiurea. Dumneata îmi tot spui că nu-i Dumnezeu, şi că soarele, pământul şi celelalte toate s-au făcut ele singure. Dacă e aşa, atunci şi dumneata trebuie să mă crezi pe mine. De ce te-aş crede numai eu, iar dumneata pe mine nu?"

Necredinciosul a plecat nasul în pământ şi din ziua aceea n-a mai zis că nu-i Dumnezeu, iar cu vremea a-nceput şi el a crede.

(Fragmente din Viaţa creştină în pilde de Al. LASCAROV-MOLDOVANU)