Pilde creştine

Servitorii lui Dumnezeu

Era o vreme ploioasă şi rece. La colţul unei străzi, în mulţimea grăbită, un domn bine îmbrăcat urmărea din ochi pe un copil sărman, care - şi el - la rându-i, privea cu milă la un cerşetor orb cu mâna întinsă la trecători.

Copilul îşi scotoci buzunarul şi scoase repede un ban, pe care îl dădu în ascuns cerşetorului. Domnul bine îmbrăcat se opri. Copilul făcu doi paşi şi se opri din nou. Scotoci iarăşi săracul său buzunar şi furişându-se printre trecători, mai dădu un ban cerşetorului. Pe urmă făcu o mişcare din mâini şi din umeri, ca şi cum ar fi vrut să zică: "De-acuş nu mai am nici un ban..." - şi vru să plece. Dar domnul care-l urmărea, îl opri  şi-i spuse:

- "De ce ţi-ai dat amândoi gologanii?”   

Copilul, naiv îi răspunse:

- "Pentru hainele mele.”

- "Cum aşa?” îl întrebă domnul mirat.

Copilul zise:

- "Sora mea Ileana mi-a spus că: "Cei săraci sunt servitorii lui Dumnezeu - şi dacă le dăm cu dragoste bani - ei se duc la Dumnezeu şi le spun de ce avem nevoie. Şi eu am nevoie de un rând de haine. De aceea i-am dat bani.”

Cu ochii înrouraţi de lacrimi, domnul acela a zis copilului:

- "Este foarte adevărat ce ţi-a spus Ileana!” - şi luându-l, îl duse într-un magazin de haine şi-l îmbracă de sus până jos.

Icoana

Într-o zi, casa unui credincios fu călcată de hoţi, dar, ciudat: hoţul nu luă nimic. Toată casa fusese răsturnată pe dos, - hoţul ar fi putut lua bani şi alte obiecte - şi cu toate acestea, nu luase nimic. Şi doar ar fi putut lucra în voie, întrucât nu era nimeni acasă.

Credinciosul îşi zise: "M-a păzit Dumnezeu” şi şi-a căutat de treabă.

După o bucată de vreme însă, el primi o scrisoare de la un străin, care zicea aşa:

"Eu sunt acela care am vrut să jefuiesc casa dumitale. Am căutat peste tot - am spart sertarele şi am răvăşit toată casa. Eram gata să iau cu mine lucruri şi bani, când am dat cu ochii de icoană. Atunci, s-a petrecut ceva cu mine. Mi-am adus aminte cum în copilărie mă ducea mama la icoană şi mă punea să mă închin. Şi n-am mai putut să fur. Am fugit ruşinat - şi de atunci, răscumpăr necontenit. Te rog şi pe domnia ta să mă ierţi.”

Credinciosul a zis nevestei sale:

- "Vezi ce putere au amintirile religioase din copilărie - şi ce tainică tărie poartă cu ele icoanele?!”

Şi amândoi au mulţumit lui Dumnezeu pentru toate.

Iertarea - Chiar de nu eşti vinovat, cere iertare

Un sătean era certat cu altul.

Diavolul îi puse în minte gândul să ucidă pe cel cu care se duşmănea.

Celălalt, care era un om credincios, când se duse la spovedit, spuse părintelui despre această vrăjmăşie.

Preotul îl sfătui, că nu va putea să se împărtăşească decât numai dacă se împacă cu duşmanul său.

Omul merse atunci la cel cu care era certat, şi-i zise:

- "Iată, prietene, am venit să-ţi cer iertare şi să mă împac cu tine; că vin sfintele Paşti şi aş vrea să mă împărtăşesc”.

Celălalt îi răspunse:

- "Bine ai făcut c-ai venit, că uite am să-ţi spun că de trei ori te-am pândit la loc dosnic să te omor. Mulţumesc lui Dumnezeu c-ai venit şi m-ai ferit astfel de mare păcat.” Cu sufletul plin de dragoste, cei doi săteni îşi dădură mâna, şi de atunci rămaseră prieteni buni.