Pilde creştine

Ţinta alergării. 

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.

Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.

Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.

La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau - şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.

A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.

Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,

Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.

Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...

Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

Doi oameni.

Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.

Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.

I le aduse în curte şi-i zise:

- „Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus”.

Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:

- "Tu vecine, eşti mai bun ca mine…”

Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.

Ce te costă?  

Un mare înţelept din vechime întrebă într-o zi pe un împărat, care fără vină şi fără pricină era necontenit rău:

- "Ce te costă să fii bun şi milostiv?"

La o asemenea întrebare, împăratul neavând ce răspunde, s-a ruşinat, şi de mânie, a dat poruncă să se taie capul înţeleptului.

Atunci înţeleptul surâzând, i-a zis:

- "Iată o răutate care are temei, şi de aceea o primesc cu plăcere."

Împăratul îl întrebă:

- "Cum asta?"

- "Foarte bine - răspunse înţeleptul - această răutate dovedeşte că am dreptate când spun că eşti rău fără vină şi fără pricină".

Împăratul a căzut pe gânduri şi, văzând că înţeleptul are dreptate, l-a iertat de pedeapsă, iar el s-a făcut de atunci bun şi iertător.

Cămila şi punga cu aur.

Un arab creştin a cumpărat de la un turc, o cămilă. Când scoaseră şeaua de pe cămilă, copiii arabului găsiră sub ea o pungă cu aur. Se bucurară şi ziseră tatălui:

- "Iată ce-am găsit: de acuma suntem bogaţi”.

Tatăl le răspunse:

- "Aţi cumpărat şi această pungă de la turc?"

 - "Nu ... "

- "Atunci ea nu este a noastră, ci a turcului. Mergeţi aşadar şi duceţi-i-o, căci aşa-i cinstit şi frumos .. '"

Copiii ascultară şi duseră turcului punga cu aur. Turcul le mulţumi, zicându-le:

- "Cu adevărat mare este Dumnezeul căruia vă închinaţi voi.

Şi dădu fiecăruia, câte un dar.

Ce-i mai mare?

Ce-i mai mare: cinstea sau averea?

Un om înţelept şi credincios a zis:

"E mai mare cinstea ... Dacă ai pierdut averea, o poţi face din nou cu cinstea; dar dacă ai pierdut cinstea, n-o poţi căpăta din nou, oricâtă avere ai cheltui întru aceasta." 

(http://www.parohiamacin4.org/pilde_parabole.htm)