Întoarcerea la evlavie

Vedeţi ce spune mai ales Sfântul Apostol Pavel pentru Sfânta Împărtăşanie? “Să cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar, ca cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osânda îşi mănâncă şi bea!” La fel şi Sfinţii Părinţi nu stabilesc exact de câte ori pe an să ne împărtăşim ci cum să ne pregătim mai bine pentru a fi vrednici de cele sfinte. Dacă până acum câţiva ani se  punea accentul pe pregătirea canonica pentru Împărtăşanie, adică pe rugăciune, post şi spovedanie, astăzi se pune accentul mai ales de câte ori să ne împărtăşim, adică pe deasa împărtăşanie. Aceasta arată că a slăbit credinţa noastră. De aceea punem accentul pe cantitate, pe deasa împărtăşanie, cu o mai rară spovedanie, şi cu post cît de scurt. Probabil se va dori pe viitor chiar împărtăşania zilnică, după practica Bisericii Catolice, ceea ce ar fi un adevărat dezastru duhovnicesc.

Până acum centrul de greutate, locul de formare şi creştere duhovnicească era rugăciunea cu post şi deasa spovedanie. Acum se constată o refuzare sau o marginalizare a spovedaniei şi un zelotism superficial pentru Sfânta Împărtăşanie. Semnalul de alarmă la dat mănăstirea Valdimireşi – Galaţi până în anul 1955, ajungând să împărtăşească pe oameni fără spovedanie şi chiar pe mâncate, după modelul catolic, călcând total Sfintele Canoane şi tradiţia milenară a Bisericii Ortodoxe. Rezultatele negative ale acestei practice necanonice au fost foarte grave: Desacralizarea Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii, călcarea în picioare a Canoanelor, a unei tradiţii canonice profound respectate la noi, fanatizarea maselor de credincioşi necatehizaţi, necinstirea postului, divizarea sacramentală în sânul Bisericii noastre, dezorientatea preoţilor şi credincioşilor, care s-a săvârşit prin distribuirea Sfintelor Taine mirenilor acasă, ca să se împărtăşească fiecare liber, după dorinţa !

Aceasta este o adevărată nebunie, batjocorire de cele sfinte şi ierosilie, adică sacrilegiu. Vedeţi unde se ajunge cu cele sfinte dacă nu se respectă Canonele şi practica Bisericii ?

Niciodată nu a slăbit credinţa în Dumnezeu mai mult ca acum. Niciodată nu s-a profanat Spovedania şi Împărtăşania mai mult ca acum. La împărtăşanie mulţi se grăbesc, dar la rugăciune şi post, la iertare şi curăţenie, la pocăinţă cu lacrimi, mai nimeni nu se sileşte. În ce case se mai posteşte azi miercurea, vinerea şi cele patru posturi de peste an? În ce familii nu se avortează copii şi nu se practică paza de a nu avea copii ? Sau câţi dintre credincioşi pot spune că sunt împăcaţi cu ai lor? Câţi merg astăzi regulat la slujbele Bisericii, câţi fac milostenii, se spovedesc adesea la cei mai iscusiţi duhovnici şi se roagă cu lacrimi ? Mai nimeni. Doar călugării şi credincioşii bătrâni de prin sate. Marea majoritate caută o mântuire mai uşoară, fără nici o osteneală. Cu adevărat deasa împărtăşanie nu sporeşte credinţa, ci mai degrabă o slăbeşte, aruncând pe om în mândrie.

Ce este, deci, de făcut ? Să ne întoarcem la marea evlavie şi tradiţie din trecut, acceptând excepţii şi pogorământ numai cu cei bolnavi, bătrânii, şi mame cu copii mici. Şi de câte ori pe an se cuvine să ne împărtăşim ? De câte ori se simte fiecare pregătit şi îi dă voie duhovnicul. De obicei călugării se împărtăşesc, cel mai des săptămânal, în deosebi schimonahii bătrâni şi bolnavii; iar cel mai rar la 30-40 de zile. Mirenii se pot împărtăşi regulat în cele patru posturi şi cel mai des la 30 de zile. Iar cei ce se află sub canon, numai după împlinirea canonului şi cu dezlegarea duhovnicului său.

Să ne apropiem de Trupul şi Sângele lui Hristos cu foarte mare credinţă, cu smerenie şi căinţă; cu multe lacrimi, cu post şi curăţenie şi, mai ales, cu împăcare şi inimă curată. Astfel, să ne spovedim şi să primim numai agheasmă mare până la terminarea canonului rânduit. Iar cei care defăimează Canonele Bisericii şi rânduiala ei milenară şi care se spovedesc rar, din fugă şi superficial, să se întoarcă la pocăinţă până nu este prea târziu.

Acesta este drumul parcurs de Sfinţii Părinţi şi pe acesta se cuvine să mergem, dacă dorim să fim vrednici de Cina Domnului şi să ne mântuim.

Arhimandrit IOANICHIE BALAN