Pe vremuri se postea diferit...

Postul este cunoscut şi practicat însă, din considerente terapeutice, încă de pe vremea spartanilor. Tinerii se abţineau de la mâncărurile grele pentru a-şi fauri un trup sănătos şi rezistent la lipsuri şi boli.

Obiceiuri de Lăsatul Secului

Apropiat ca dată de Filipii de Toamnă, începutul Postului Crăciunului este asociat în tradiţia populară cu o serie de acte rituale.

Ungerea cu usturoi a uşilor, a porţilor şi a ferestrelor, alungarea spiritelor rele prin zgomote şi împuşcături sunt câteva dintre acestea. Se mai obişnuieşte ca păsările sălbatice să fie hrănite cu resturi de la masa de Lăsatul Secului pentru a nu strica recoltele viitoare.

Întoarcerea vaselor din casă cu gura în jos pentru a nu intra în ele spiritele rele, aflarea ursitei, a rodului holdelor şi vitelor în anul care urmează reprezintă, la rândul lor, obiceiuri din străbuni. Masa de Lăsatul Secului, foarte bogată în preparate, este atestata în toate zonele etnografice ale României.

Grâu fiert cu fructe şi miere, în Ajun

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului este 24 decembrie, ajunul Crăciunului. Până seara nu se mănâncă, în unele părţi ale ţării, iar la cina familiile de creştini au la masă grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, poame, covrigi sau turte din făină. În alte zone, se ţine post negru până la răsăritul Luceafărului de seară, steaua care a vestit magilor Naşterea Lui Iisus Hristos.

Creştinii nu au doar obligaţia de a se abţine de la măncăruri „de dulce”, ci şi aceea de a face fapte bune. Rugăciunea şi îngăduinţa faţă de semeni sunt esenţiale în această perioadă.

Rodul efortului vine atunci când omul progresează spiritual în urma postului. Scrierile bisericeşti din vechime îi învaţă pe credincioşi să postească, păzindu-se de faptele cele rele şi să slujească Domnului cu inima curată.