Legătura mitropolitului Antonie Plămădeală cu Mănăstirea Slatina (I)

Veche ctitorie voievodală şi gropniţă domnească, Mănăstirea Slatina din apropierea Fălticenilor este una dintre perlele alese ale Bucovinei. De viaţa ei de-a lungul veacurilor şi-au legat existenţa mulţi fii vrednici ai neamului românesc. Iată câteva nume de referinţă: vrednicul de pomenire mitropolit al Moldovei, Veniamin Costachi, ierarhii Sofronie Miclescu, Calinic Miclescu, Partenie Ciopron, Adrian Hriţcu, cunoscutul duhovnic arhimandrit Cleopa Ilie, arhimandritul Dionisie Udişteanu, protosinghelul Petroniu Tănase, fost egumen al Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, arhimandritul Arsenie Papacioc, ieroschimonahul Paisie Olaru, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, precum şi mulţi oameni de cultură, scriitori, politicieni.

Legătura cu Slatina

Una dintre personalităţile de marcă care şi-au legat sufletul de Mănăstirea Slatina a fost ierodiaconul şi apoi ieromonahul Antonie Plămădeală. Venirea sa la vechea ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu trebuie pusă pe seama clipelor grele prin care trecea tânărul monah. Erau ani tulburi pentru el. Autorităţile poliţieneşti căutau să-l aresteze după o condamnare în lipsă. Cum a ajuns din inima Transilvaniei, de la Mănăstirea Prislop, în inima altei provincii istorice, Moldova, acest pribeag monah? Să lăsăm amintirile vlădicii Antonie să ne lămurească: "La Slatina am ajuns cu recomandarea părintelui Arsenie Papacioc, în anul 1950, unde se afla pe atunci stareţ părintele Ilie Cleopa. Când am ajuns, el nu era acasă. L-am aşteptat până când a venit. Când a venit, - cred că vorbise cu părintele Arsenie Papacioc despre situaţia mea - părintele Cleopa m-a luat cu el să stăm de vorbă, într-o poieniţă în spatele mănăstirii.

Nu aveam ce să ascund. Am spus adevărul, că sunt condamnat, că sunt urmărit, dar că sperăm toţi că vremurile se vor schimba, se vor îmbunătăţi. Aşa încât am rămas la Slatina, înscriindu-mă în rândul fraţilor din obşte. Între timp, părintele Cleopa a făcut ca obştea de acolo să crească, încât ajunsese la 100 de vieţuitori. Obştea era alcătuită, mai cu seamă, din călugări tineri. De altfel, au venit acolo mult mai mulţi tineri, deoarece era foarte bine organizat totul, dar nu toţi au putut rezista şi respecta rânduiala monahală, aşa că unii plecau şi alţii veneau. Au rămas până la urmă 100 de călugări, dintre cei ce îşi descoperiseră vocaţia.

M-a primit, i-am spus că am o condamnare în lipsă. Părintele Cleopa mi-a spus: eu te primesc, mai departe nimeni nu ştie nimic. Am stat acolo până m-au prins şi m-au închis. Stareţul meu de la Slatina, Cleopa, ne povestea adesea, în plimbările de pe munte, cum a fost el primit în mănăstire de către stareţul Ioanichie de la Mănăstirea Sihăstria. Desigur că mai aveam şi alte teme pe care le dezbăteam împreună. După părintele Cleopa a urmat stareţ părintele Emilian Olaru. Eram atunci aproape 100 de vieţuitori, ieromonahi şi fraţi, era o viaţă de obşte frumoasă, iar trăirea duhovnicească era deosebită. Se săvârşeau zilnic Sfânta Liturghie, cele şapte laude, iar după aceea toţi aveam ascultările noastre date de părintele stareţ. Slujbele Bisericii sunt îndeobşte considerate tradiţie vie în Ortodoxie. În viaţa monahală ele sunt chiar ceva mai mult. Îmi vin acum în minte numele a câtorva părinţi care au fost în acea perioadă în mănăstire, cum ar fi: părintele Petroniu, care acum este stareţ la Mănăstirea Prodromu din Sfântul Munte Athos, părintele Iuvenalie, părintele Paisie Olaru, părintele Arsenie, părintele Chiril, părintele Paisie, actualul duhovnic de la Slatina, fratele Nicolae, acum Protos. Nichifor de la Mănăstirea Neamţ şi mulţi alţii. Îmi aduc aminte că era acolo un monah, care timp de trei ani n-a avut pat în chilie, dormind pe un scaun. Tot aici, la Slatina, am avut şansa să discut cu Călinescu, care venea cu o seamă de scriitori, printre care Dinu Pilat, Teodor Vârgolici şi mulţi alţii. După aceea am avut o întâlnire cu George Călinescu mai lungă, mai pe-ndelete, cum se spune.

Într-o zi am fost trimis la Iaşi, la Mitropolie, cu un raport, prin care părintele Cleopa cerea primirea în Mănăstirea Slatina şi repartizarea la Schitul Rarău a monahului Daniil (Sandu Tudor). A fost o poveste lungă, dar până la urmă am reuşit. Noi, cei de la Slatina, îl cunoşteam mai bine.

Slatina a fost cu adevărat leagănul începutului său în viaţa monahală

Din evocările sale, putem constata că Slatina a fost cu adevărat leagănul începutului său în viaţa monahală. Dragostea neţărmurită pentru această vatră monahală din ţinutul Fălticenilor a păstrat-o în taina sufletului său. Apropiindu-se de călătoria pământească a dorit să revadă şi să se scalde în lumina duhovnicească a iubitei sale mănăstiri. Înainte de a se înfăţişa în faţa Veşnicului Arhiereu, mitropolitul Antonie, deşi se afla într-o stânjenitoare suferinţă fizică, a dorit să vadă pentru ultima dată locurile care i-au hrănit sufletul în tinereţe. A fost adus să revadă Slatina, Râşca, Sihăstria, Neamţul. A fost gestul prin care a adus un ultim omagiu oamenilor şi locurilor care au contribuit la formarea duhovnicească a viitorului arhiereu, din vremea când şi-a legat existenţa de aceste locuri, la începutul drumului pe treptele slujirii Bisericii lui Hristos.

(Arhim. Timotei Aioanei, Ziarul Lumina)