Căinţa lui Voltaire

Ani de zile gânditorul francez Voltaire s-a comportat ca personajul românesc „Bulă”, a cărui problemă de căpătâi nu era „Măreţia Lui Dumnezeu”, ci „Măreţia lui Bulă”.

În ultimele clipe ale vieţii lui, Voltaire s-a trezit şi şi-a văzut dimensiunea de „Bulă”. A înţeles că a trăit o viaţă în rătăcire şi, disperat, a început să-și mănânce oala de noapte, în faţa medicului elveţian Théodore Tronchin, ca o dovadă a dispreţului pentru sine însuşi.

Dacă Voltaire ar fi citit cu atenţie scrisorile Sfântului Apostol Pavel poate ar fi înţeles că acest gest de „căinţă” al lui e, de fapt, tot o blasfemie, pentru că trupul omenesc e creaţie a Lui Dumnezeu şi lăcaş al Duhului Sfânt. În plus, trupul pe care i l-a dat Dumnezeu nu avea vină, păcatul fiind în mintea şi sufletul lui. Iar sufletul, care a păcătuit, nu se spală cu fecale, ci cu lacrimi. După o viaţă petrecută departe de Dumnezeu, satana l-a batjocorit și în ceasul morții, iar pocăinţa lui Voltaire s-a transformat într-o urâţenie.

Câţi dintre oameni nu ajung la vârste înaintate „pătrunşi” de măreţia realizărilor „lor” şi departe de Dumnezeu? (Dar cât de „ale lor” sunt aceste realizări, când fără voia şi ajutorul Lui Dumnezeu nimic nu se poate face?) Dumnezeu îi ajută o viaţă întreagă, deşi merg într-o direcţie greşită, ca un tată iubitor care îi lasă pe copii mai neascultători să se înfrupte cu dulciuri, în urma plânsetelor lor, deşi dulciurile nu le fac bine...

Şi câți dintre intelectuali nu ajung să propage o viaţă întreagă idei potrivnice sau străine Lui Dumnezeu, fără să încerce vreo clipă să Îl cunoască cu adevărat pe Creator? Câţi dintre ei nu fac în această viaţă decât, asemenea lui Voltaire, să mai smulgă o cărămidă din zidul credinţei oamenilor? Trei sferturi dintre francezi se mai roagă „puţin sau deloc”... Iată la ce lucrare a contribuit Voltaire... Iată de ce l-a cuprins atâta spaimă...

Eu cred că Dumnezeu i-a iertat lui Voltaire scârboasa blasfemie cu care şi-a sfârşit viaţa. Dar i-o fi dat şi Duh Sfânt, pe care în atâţia ani ai vieţii scriitorul nu a fost în stare să şi-l dobândească prin rugăciune? Fără Duhul Sfânt nimeni nu intră în Împărăţia Cerurilor, după cum o arată pilda celor zece fecioare. Şi în ce măsură scrierile lui, care lucrează întruna în minţile oamenilor, folosite fiind de stăpânii acestei lumi în „formarea” noilor generaţii, nu îl condamnă în fiecare zi? „Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” Şi încă aici Mântuitorul vorbeşte de cuvinte particulare, nu de discursuri care au fost sădite în mulţi. 

de Marius Ianuş