Pilda talanţilor

Dumnezeu este Creatorul şi Stăpânul a tot ceea ce există. După ce a terminat creaţia, nu a părăsit-o ci îi poartă de grijă neîncetat.

Omul, care este mai presus de toată creaţia, nu are nimic de la sine sau prin puterile sale. Totul, chiar şi viaţa le are primite în dar de la Dumnezeu. Încă din momentul naşterii noastre, El ne înzestrează cu diverse daruri, cum ar fi: inteligenţă, voce frumoasă, frumuseţe şi alte diferite talente. Ţinând cont de puterea fiecăruia de a le folosi, Dumnezeu le împarte: unora mai mult iar altora mai puţin.

Fiecare om are datoria/obligaţia de a le folosi şi înmulţi/îmbunătăţi, pentru binele său şi al semenilor, ştiind că Dumnezeu le cere aceasta şi îi şi va judeca pentru felul cum şi-au folosit darul. De la cei care au primit mult, aşteaptă mult, iar de la cei care au primit mai puţin, atât cât pot da aceştia.

Omul leneş ţine aceste daruri “îngropate”, nu le foloseşte nici pentru sine, li nici pentru cei din jur. Acest refuz, de a le înmulţi pentru folosul semenilor noştri, este un păcat mare, pe care Dumnezeu îl pedepseşte.

Pentru a înţelege acest subiect mai bine, Mântuitorul le-a spus oamenilor următoarea pildă:

“14. …un om, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. 

15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. 

16. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. 

17. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. 

18. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. 

19. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteală cu ele. 

20. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. 

21. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. 

22. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. 

23. Zis-a lui stăpânul: Bine, sluga bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. 

24. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. 

25. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. 

26. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? 

27. Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. 

28. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. 

29. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. 

Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.”

Avem obligaţia să folosim darurile primite de la Dumnezeu, împărtăşindu-le şi semenilor noştri, şi să ne ferim de a ne mândri cu talentele şi calităţile noastre. De asemenea, nu trebuie să dispreţuim pe cei care nu sunt atât de înzestraţi, pentru că ceea ce avem nu este meritul nostru ci dar de la Creatorul nostru. La Sf. Liturghie preotul zice: “Ale Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate”.

Şi să nu uităm niciodată cuvintele Sf. Apostol Pavel, care le scrie locuitorilor din Corint: “…trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu …voi nu sunteţi ai voştri” (I Corinteni 6:19).