Cultul Ortodox, între tradiţia istorică şi „adăugirile” contemporane

Sub egida A.S.C.O.R. - filiala Suceava şi a Fundaţiei Culturale „Bucovina Profundă”, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a găzduit, recent, seara duhovnicească cu tema de meditaţie „Cultul Ortodox între tradiţie şi inovaţie” conferenţiată de ieromonahul Petru Pruteanu, lector doctor universitar la Academia Teologică Ortodoxă din Moldova, un monah cu alese însuşiri al cărui C.V., destul de „consistent”, a fost prezentat în deschidere de pr. Ionel Irimia de la Parohia „Învierea Domnului” Suceava, de unde am aflat printre altele că distinsul invitat are şi dubla cetăţenie, simţindu-se sucevean de-al nostru, iar momentul ales al acestei serate, nu a fost unul întâmplător deoarece „...aşa cum ne aducem cu toţii aminte la 27 martie 1918 (până la adoptarea Calendarului Gregorian în 1925, cronologia evenimentelor istorice se raporta după vechiul Calendar Iulian, n.red.), Basarabia este primul pământ românesc care revine la patria mamă”, după cum ne-a declarat moderatorul manifestării părintele Mircea Bejenaru, el însuşi absolvent şi al Facultăţii de Istorie-Geografie din Suceava.

Cultul Ortodox, in Istorie...

„Cultul Ortodox devine azi pur simbolic şi speculativ, ceea ce creează premizele unei abordări periculoase şi chiar interpretări eretice. Referinţele istorice cu privire la cultul ortodox lipsesc la noi, în timp ce în alte ţări ortodoxe (Grecia, Serbia, Rusia, n.red.) acestea sunt puse în capul mesei. Nu ştim cât sunt de relevante premizele istorice, dar, ele au stat la baza alcătuirii acestor slujbe ortodoxe. Catismele nu se mai pun la Utrenie (slujba de dimineaţă, n.red.), în schimb punem acatiste. Şi, atunci, ce alegi, cuvintele insuflate de Dumnezeu sau repetiţia unor elogii, pe alocuri traduse greşit?! Am auzit de pildă de „Acatistul lui Adam şi Eva”? Am luat numele de Petru în monahism şi citeam „Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”, unde zice: „Bucură-te Petre că ai omorât pe Anania şi Safira” şi mă întrebam, oare chiar se bucură? Sărutăm Sfânta Evanghelie dar, nu ştim ce scrie, ce conţine, ştim că e doar un Cuvânt pe care-l ştii şi-l transmiţi mai departe. Slujbele noastre s-au sedimentat, istoric vorbind, în timp şi sunt produsul unei evoluţii fireşti în Istorie, un proces asistat de Duhul Sfânt, nu sunt neapărat dictate de Hristos Sfinţilor Apostoli, dar, nu putem nici afirma că sunt o invenţie a părintelui nostru. „-a declarat audienţei tânărul ieromonah.

Rugăciunile nu sunt incantaţii magice....

Sunt oare rugăciunile incantaţii magice, aşa cum le percep mulţi? Se pare că ne înşelăm amarnic, după cuvântul de învăţătură al ieromonahului Petru Pruteanu:

„Mulţi dintre noi, percep rugăciunile ca pe nişte formule magice. În trecut fiecare episcop ori preot, făcea nişte rugăciuni spontane, dar, pe un schelet bine structurat: adresare, cerere, mulţumire sau doxologie, deci, principii revelate în Sfânta Scriptură şi valabile până azi. Ortodoxia nu se rezumă doar la dogme, ci şi la un mod de viaţă corect. Eram la „Trei Ierarhi” în Iaşi, în practică, şi văd un acatist; o oarecare persoană, femeie, dă numele celor pentru care se roagă şi la sfârşit: „...Doamne desparte-l pe acel bărbat de femeia lui, ca să fie cu mine...”. Vedeţi, ne limităm la chestiuni de moment: am de plătit o rată la bancă, mă duc la racla Sfântului Ioan cel Nou, că am auzit că are bani şi gata, se rezolvă şi devenim deci, ca acei copiii care-şi salută părinţii când vor ceva, doar. În decursul Istoriei, slujbele au avut o diversitate, ceea ce nu i-a împiedicat pe creştini să fie uniţi între ei...În Ortodoxie există o unitate în diversitate, însă acest citat are azi tente ecumeniste străine Duhului Bisericii. Unii clerici, citind anumite cărţi, încearcă astăzi să le reînnoiască, fără să înţeleagă evoluţia Bisericii. E un aspect pozitiv împărtăşirea mai deasă, căci, în trecut creştinii se împărtăşeau în fiecare zi. Azi, unii preoţi le impun credincioşilor trei ori patru zile de post, chiar fără ulei, şi aşa riscă să traumatizeze duhovniceşte credincioşii, în loc să-i aducă la un alt nivel de cunoştinţă. Vedeţi, unele rugăciuni ce azi se citesc în taină de către preot, în trecut se citeau cu voce tare.... Din păcate, constat azi că nu se face cateheză liturgică. (a catehiza, a învăţa pe cineva ceva, n. red.)”

Care este soluţia percepţiei reale a Sfintei Liturghii? Tot părintele Petru Pruteanu a reuşit să pună şi punctul pe un i inexistent în mintea multora:

„Sfântul Sinod al Patriarhiei Ruse a hotărât ca, o dată pe an, de regulă sâmbăta sau, după caz, duminica, să se ţină Liturghia Misionară şi apoi, să li se explice credincioşilor semnificaţia Sfintei Liturghii. Spune preotul, după citirea Apostolului, „...cu înţelepciune, drepţi să ascultăm, Sfânta Evanghelie după...” . Adică noi (preoţii, n.red.) zicem să stăm drepţi, iar ei, credincioşii, îngenunchează. Noi creştinii am fost numiţi fii ai lui Dumnezeu, iar termenul de Om, adică antropos, semnifică în greacă ceva cu faţa în Sus, către Cer. Că suntem robi ai lui Dumnezeu este o demnitate. Aveţi dumneavoastră librăriile pline de cărţi sfinte, în Basarabia, de unde vin, nu prea sunt sau sunt la un preţ dublu, chiar triplu. Aveţi o situaţie binecuvântată cu seminarii şi facultăţi teologice, deci, aveţi cui vă adresa în probleme de credinţă.”

Să ne temem de viziunile apocaliptice?....

Neoprotestanţii cunosc, din păcate, mai bine Scripturile decât noi ortodocşii şi, de ce nu, decât pastorii lor, cum a putut să observe pe viu părintele, însă, soluţia poate fi abordată şi în duh ortodox:

"Vin unii dintre ei cu fel de fel de avertismente apocaliptice, Sfârşitul Lumii, numărul 666...desigur, sunt lucruri care nu pot fi deloc neglijate, asupra cărora trebuie să fim atenţi, însă, îmi spunea un mare duhovnic de la Muntele Athos că nu este suficient să-i informaţi pe credincioşi, ci să şi-i formaţi. Uitaţi, mergeţi la pangar (magazin de obiecte bisericeşti, n. red.), la Mănăstirea „Sfantul Ioan cel Nou” şi luaţi toate cărţile unde găsiţi Psalmul 50 şi o să vedeţi câte versiuni şi ce diferenţe de traduceri sunt, deci, fiecare traducător schimbă câte un cuvânt, după capul lui, că aşa i se pare lui că trebuie. Dar, culmea că avem şi greşeli la rugăciunea Domnească, Tatăl Nostru. Nu ştiu de ce am impresia că Sfântul Apostol Pavel, Vasul cel ales, ar fi folosit internetul, dacă trăia azi, pentru propovăduirea credinţei, chiar reţelele de socializare: Twitter, Facebook şi ce mai ştim noi, deci, mijloacele moderne nu sunt rele în sine ci, ca şi cuţitul, e făcut să tai pâinea, deci, nu pentru a intimida sau omorî pe cineva.”

Tot în cadrul serii s-a lansat şi ultimul număr, martie a.c., al revistei de opinie ortodoxă „Familia Ortodoxă” apărută cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Revista vine şi cu un cadou: Cântările pascale pe suport audio CD de la Sfânta Mănăstire Vatopedu de la Muntehele Athos din Grecia.

ADRIAN POPOVICI