„Cercați duhurile!”

Aşa ne-a spus Apostolul Ioan, cel bine plăcut Domnului nostru Iisus Hristos în prima sa epistolă (Cap. 4). Duhuri sunt îngerii, dar şi potrivnicii sunt duhuri.

Mă întrebi dacă textele tale „sunt poezie”. O să dau un singur citat ca să îi lămuresc pe cititori despre ce vorbesc: „bunăoară, ştiu că dumnezeu e-un ventriloc trist, / mânuind oamenii ca pe nişte păpuşi stricate (...)”. În aceste versuri şi în cele două care le urmează, tu eşti la un pas să comiţi cel mai grav păcat posibil, cel împotriva Duhului Sfânt. Acest păcat nu se va ierta, nici în viaţa asta, nici în cea ce va urma. A spus-o Domnul nostru Iisus Hristos. (Matei 12, 31-32.)

Nu, textele pe care mi le-ai trimis nu sunt poezii, ele sunt drăcării. Cu cuvintele, dacă nu ştie să le folosească sau dacă se lasă pradă duhurilor rele, omul îşi face cele mai multe păcate. Şi… “din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12, 37) Iar în cazul scriitorilor aceste păcate pot fi retroactive. Adică? Pot avea repercusiuni şi după moartea ta. Tu te pocăieşti, dar scrierile tale continuă să arunce spurcăciuni în minţile oamenilor şi să îi strice.

Tu poate te vei pocăi şi vei putea căpăta iertare, dar aceste lucruri scrise îţi vor cădea în cap ca un balot de mizerii strâns deasupra ta.

Nu ştiu dacă ai atins în acele versuri ireversibilul: păcatul împotriva Duhului Sfânt. Dacă ai făcut-o, nu cred că ai făcut-o cu voie, ci din neştiinţă, aşa că Dumnezeu ar putea încerca să te ierte. În ele este un alt păcat evident, de care trebuie să încerci să scapi mai întâi: minciuna. Dumnezeu nu e un sforar, un păpuşar, un regizor dement care vrea să-ţi ia ţie libertatea. Îl confunzi pe Dumnezeu cu satana. Scriind că Dumnezeu ar face aşa ceva, minţi cu neruşinare, şi orice om al rugăciunii îţi va spune că Dumnezeu e, dimpotrivă, cea mai frumoasă libertate posibilă.

Tu porneşti de la ceva adevărat - şi de asta eşti şi la un pas de păcatul împotriva Duhului Sfânt: Duhul Sfânt intră într-adevăr în oamenii vrednici de asta – profeţi, slujitori ai altarului, sfinţi. Dar Duhul Sfânt nu vine decât la chemare – este chemat prin a doua rugăciune începătoare, “Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, vino şi te sălăşluieşte întru mine”, sau, prin Dumnezeu Tatăl, cu “Doamne, pogoară Duhul Sfânt asupra mea!” Duhul Sfânt mai poate veni înlăuntrul unui om în cazul unei mari primejdii şi în urma unei rugăciuni simple. Dar atât. Duhul Sfânt nu sălăşluieşte un timp mai lung decât în sfinţi.

Dumnezeu nu îl tulbură pe om, ci îl odihneşte şi îl mângâie. Aşa cum face un tată foarte bun cu copilul său. Îl mai trage şi de urechi, când greşeşte, ca să nu cadă în răsfăţ, dar îl susţine mai departe dacă se îndreaptă.

Cel care îţi vrea răul şi vrea să te controleze e satana. Din nefericire, din pricina păcatelor noastre tot mai mari, satana are o libertate tot mai mare asupra noastră.

Sfatul meu e următorul: du-te, însoţit de acest text la un duhovnic dintr-o mănăstire din judeţul tău şi spune-i că nu te-ai spovedit niciodată până acum (nu sunt înainte-văzător, pur şi simplu… se vede), cel puţin nu cum trebuie, că nu cunoşti „Crezul” şi „Psalmul 50”, că nu te rogi, nici măcar un „Tatăl nostru” pe zi nu spui, şi că îţi dă năluciri un diavol care ţi se pare că îţi vorbeşte până şi din televizor (vezi paranteza de mai sus).

Mai departe ştie acel duhovnic ce să facă. Să te ajute Dumnezeu să îi urmezi sfatul şi să te ducă la un duhovnic bun.

Eu îţi mai spun doar că eu m-am lăsat de fumat instantaneu, după ani în care am fumat peste două pachete de ţigări pe zi, după ce într-o seară, după „Tatăl nostru” am spus „Doamne, ajută-mă să mă las de fumat.”

Cât despre “poezie”… multe duhuri necurate se înghesuie să le pună în minte lucruri cât mai păcătoase autorilor „metaforici”, celor care își bat joc de viaţa lor crezându-se inspiraţi şi în măsură să se joace cu cuvintele după capul lor locuit de draci. Căderea lor a început cu prima minciună pe care au pus-o pe hârtie, cu primul lucru pe care l-au exagerat ca să îl impresioneze pe cititor.

Dacă vrei să fii un scriitor adevărat, fii în primul rând un căutător al Adevărului. Înainte să scrii despre Dumnezeu, caută să-l cunoşti pe Dumnezeu.

Iar de câte ori îţi mai vin idei aşa de şugubeţe, cercetează de unde îţi vin. Cum? Simplu: când îţi vin, te întorci cu faţa spre Răsărit şi spui „Tatăl nostru”.

Dumnezeu să te aibă în pază şi să te întoarcă în Căile Lui.

(de Marius Ianuș)