Istorie - Originile Crăciunului

Crăciunul este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie în fiecare an. El comemorează naşterea Mântuitorului Iisus din Nazareth în oraşul Bethleem, eveniment care, după tradiţie, a avut loc la 25 decembrie i.Hr. În multe ţări sărbătoarea se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie, fiind numită "a doua zi de Crăciun".

Solstiţiul de iarnă a fost celebrat înainte de era creştină, astfel românii sărbătoreau Saturnaliile între 17 şi 24 decembrie. Ei sărbătoreau şi "naşterea soarelui neînvins" ("sol invictus") la solstiţiul de iarnă (către 21 decembrie), când zilele reîncep să se lungească, un cult preluat de la persanii care-l adorau pe Mithra - zeul soarelui.

În Occident, în anul 354, Liberiu, papa Romei, fixează sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus pe 25 decembrie, fără însă a stabili vreo dată exactă a naşterii acestuia, şi stabileşte modul celebrării începutului creştinismului, asimilând sărbătorile populare şi păgâne deja existente cu ocazia solstiţiului de iarnă.
În Răsărit, gnosticii nu sărbătoreau Crăciunul, ci Boboteaza, serbată pe 6 ianuarie. Mai târziu, cele două evenimente - naşterea şi botezul - se sărbătoresc în aceeaşi zi de toată creştinătatea: în Occident pe 25 decembrie, iar în Orient pe 6 ianuarie. Acestor două, românii le vor asocia vizita magilor, iar galicii nunta din Cana Galileii, încât Crăciunul a ajuns să fie sărbătoare triplă. Cu timpul, toate Bisericile creştine, cu excepţia Bisericii armene, au separat aceste sărbători, încât în zilele noastre aproape toată creştinătatea foloseşte obiceiul vechi roman, Crăciunul fiind sinonim cu Naşterea lui Iisus. (Alina SAVA)