Al cui este, de fapt, Crăciunul?

Ne apropiem cu paşi repezi de marea sărbătoare a creştinătăţii din întreaga lume, la momentul în care cerul se uneşte cu pământul şi Dumnezeu readuce omul pe drumul de la care s-a rătăcit în urmă cu mult timp, devenind El Însuşi om şi luându-ne de mână pentru a ne arăta calea ce o avem de urmat. Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos sau Sărbătoarea Crăciunului apropie creştinii poate mai mult decât oricare alt moment din istoria dialogului lui Dumnezeu cu lumea şi în orice caz mult mai mult şi mai concret decât toate celelalte încercări omeneşti, poate chiar artificiale, făcându-i pe toţi să descopere, în propriul drum către Hristos, un punct comun de legitimare, deci de apropiere.

Dincolo de implicaţiile lui duhovniceşti incontestabile, Crăciunul a fost tradus şi în limbajul secular al societăţii contemporane, un limbaj lipsit de încărcătura sau mai bine zis de simţul pentru lucruri sfinte. În acest vast peisaj, fiecare scenă emite pretenţia Crăciunului, încercând să legitimeze prin concurenţă dreptul asupra momentului sărbătoresc, pe care îl interpretează reducându-l propriilor interese, care nu sunt neapărat condamnabile. Tot acest tablou de iarnă, toată această creaţie în genul unei variaţiuni pe o temă dată (recte Crăciunul) provoacă aproape instantaneu întrebarea: Al cui este, de fapt, Crăciunul?

Este Crăciunul al magazinelor care îşi expun îmbietoare produsele în vitrinele decorate corespunzător şi care exercită de cele mai multe ori şi nu numai pentru copii o forţă de atracţie irezistibilă? Este Crăciunul al celor care aleargă, cei mai mulţi în ultima clipă, să cumpere cadouri pentru cei dragi, simţindu-şi încurajată mai ales în această vreme aptitudinea de dăruitori? Este Crăciunul al filantropiei solicitate la maximum în această perioadă? Da, dar nu numai.

Este Crăciunul al familiilor care se adună de sărbători în jurul mesei, bucurându-se de revederi care nu au mai avut loc de mult timp, poate de la ultimul Crăciun sau de la ultimul Paşte? Este Crăciunul al bărbaţilor care se adună din gospodărie în gospodărie în dimineţi geroase, pregătind, ca într-un ritual, un moment care cel puţin la noi a constituit o temă de aprinse dezbateri? Este Crăciunul al gospodinelor, mame care se întrec pe sine pentru a oferi celor dragi o bucăţică de iubire în bucatele renumite şi care îşi şterg discret o lacrimă de bucurie pentru a vedea copiii adunaţi din nou acasă, ca altădată, sub ochii ei grijulii? Este Crăciunul un timp al primirii şi expedierii felicitărilor? Da, dar nu numai.

Este Crăciunul al copiilor care îşi lipesc obrajii rumeni de ferestrele caselor pe care le-au colindat, în aşteptarea colacilor, a nucilor şi poate mai nou a portocalelor (care miros mereu a Crăciun...)? Este Crăciunul al febrei pregătirilor din Ajun sau este el al spectacolelor diferite de divertisment care nu au nimic în comun cu adevăratul sens al sărbătorii? Este Crăciunul al bradului împodobit de întreaga familie şi al copiilor care ard de nerăbdare să fixeze steaua din vârful pomului, pe fundalul celebrelor colinde autohtone sau din repertoriul internaţional? Este Crăciunul al darurilor deschise sub brad de mâini nerăbdătoare sau al poveştilor cu Moşul care vine pe horn? Da, dar nu numai.

Este Crăciunul al celor care merg la biserică în ziua sărbătorii şi primesc Împărtăşania după o perioadă de pregătire şi autoanaliză, după un timp în care fiecare şi-a recunoscut neputinţa, plecându-şi smerit genunchii sub epitrahilul preotului la Spovedanie? Este Crăciunul o perioadă în care se cuvine să fim mai buni, mai atenţi, mai răbdători? Da, dar nu numai.

Mai mult decât toate aceste lucruri, fără însă a le exclude, Crăciunul este al Celui care vine de Crăciun, al Pruncului Iisus Hristos care se naşte iar şi iar în iesle, al Betleemului de acolo, dar care poate veni şi în fiecare din noi, al Mântuitorului care ne întinde mâna într-o îmbrăţişare tainică. Crăciunul este pentru noi, întrucât mai întâi a fost pentru El. Ne bucurăm acum de luminile sărbătorilor pentru că mai întâi El a fost în iesle. Să-I redăm Crăciunul ca să ne putem bucura de Crăciun.

(Diacon Cosmin Daniel PRICOP – Ziarul Lumina)