Pomenirea de toamnă a celor adormiţi

Pomenirea celor adormiţi constituie un prilej prin care neamul omenesc trăieşte, într-un fel, intensitatea unei relaţii şi a unei comuniuni săvârşite prin slujbă. Pentru aceasta Biserica a rânduit pomeniri generale ale tuturor celor adormiţi, pomeniri care se mai numesc "Moşii" (de vară, de toamnă şi de iarnă).

"Moşii" de toamnă cuprinde un parastas general al celor adormiţi, care s-a adăugat mai târziu în tradiţia Bisericii Ortodoxe şi doar în unele zone din Ţara Românească.

Pomenirea generală a celor adormiţi în perioada de toamnă are loc sau stă în legătură fie cu sărbătoarea Sfântului Dimitrie sau cu prăznuirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, fie în sâmbăta dinaintea începutului Postului Crăciunului.

Mărturii despre ţinerea "Moşilor" de toamnă se găsesc începând cu secolul al IX-lea la Mănăstirea Studion din Constantinopol, iar în secolul al XVII-lea, în Grecia. Biserica Rusă are într-adevăr pomenirea aceasta de toamnă a celor adormiţi în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie; iar Biserica Romano-Catolică are şi ea o pomenire a celor adormiţi în data de 2 noiembrie şi care datează încă din secolul al XI-lea.

Oricum, această pomenire de toamnă pentru cei adormiţi s-a extins cu timpul, iar credincioşii şi-au însuşit-o extrem de mult.

Este o pomenire care stă sub semnul recoltei; într-un fel, o pomenire care nu necesită străduinţă în ceea ce trebuie împărţit sau dat de "pomană". Toate roadele au fost adunate, iar credincioşii pot împărţi roade de fructe şi de legume care sunt foarte la îndemână.

Un coş plin cu roade de toamnă pus spre rânduiala parastasului şi a împărţirii pentru cei adormiţi cu semnele şi culorile toamnei aduce frumuseţea Învierii, o frumuseţe a culorilor şi a gustului de toamnă care face ca "pomana să fie primită".

Iată, aşadar, o perspectivă a unei tradiţii de toamnă care stă sub semnul unei mijlociri din partea celor vii pentru cei adormiţi. Această rânduială trebuie săvârşită cu rugăciune personală şi prin slujba Bisericii ca rugăciune colectivă, iar mai apoi prin împărţirea darurilor celor care sunt lipsiţi, ca fapte de milostenie şi de dragoste spre pomenirea sufletelor celor adormiţi. (pr. Răzvan-George TOPALĂ)