„Din lume, fără nume“

Aşa îi pomenesc femeile pe copiii morţi fără de vreme, adică nebotezaţi sau avortaţi - "din lume, fără nume", "făcuţi fără vreme" sau "prunci nebotezaţi". Aceasta, în cazul în care vreun preot nu i-a "botezat" la icoana Sfântului Ioan, Botezătorul Domnului, cu nume de Ion sau Ioana, care abundă prin pomelnicele de la mănăstiri. Aşa cred femeile care, mustrate de conştiinţă şi ajunse în pragul deznădejdii, uneori la bătrâneţe, nu mai ştiu cum să scape de acest greu păcat care le urmăreşte toată viaţa, uciderea unui prunc.

În satele Brădiceşti, Băiceni şi în zonă (judeţul Iaşi) am întâlnit obiceiul de a "boteza" copiii avortaţi, practică necanonică, respinsă de Biserică: "Preotul bătrân boteza copiii avortaţi. Citea o carte, ca la botezul copiilor vii, şi turna agheazmă, unde îngropase copiii femeia, la un pom". (Toma Maria, Brădiceşti). La Băiceni, "copiii avortaţi se botează la Sfântul Ion, cu lumânare, cu crişmă; o pune la Maica Domnului şi preotul slujeşte şi zici că-s botezaţi, dar Dumnezeu ştie dacă botezul ista îi sau nu-i primit" (Cărare Aneta, Băiceni).

În alte locuri din ţară, copiilor avortaţi li se fac parastase şi pomeni, ca unui mort, slujindu-se pentru ei la mormântul unor rude şi dându-se de pomană.

Se zice că, mai demult, femeile, pentru a avorta, dacă sarcina nu era trecută de o lună, beau "dudăile pădurii - cintaur" sau leandru. Dar... "dacă ştiau babele că ai avortat, dacă treceai de o lună şi nu te duceai la molitfă, te ocărau că ai avortat şi spurci ogoarele; zicea să nu te duci la apă, nici pe drum, că arde foc în urma voastră" (Năstase V. Rariţa, Dobrovăţ, judeţul Iaşi).

Poate că ar trebui să concluzionăm, cu informatoarea noastră din Cotnari, Enăchescu Elena, că "copilul nebotezat nu-i nici în iad, nici în Rai. Îi pe-un câmp cu floricele. Aşa ştiem. Nu poţi să-i faci de pomană nimic".

Atât de groaznic păcat era socotit avortul în comunitatea tradiţională românească, încât puţine femei îndrăzneau să-l provoace şi, dacă se întâmpla aceasta, o făceau în mare taină, pentru că erau batjocorite de bătrâne că "n-au făcut toţi copiii pe care i-a dat Dumnezeu". Desigur, practicile despre care am vorbit mai sus nu sunt admise de Biserică, copiilor avortaţi neputându-li-se face nici botez, nici parastas, nici nu pot fi pomeniţi la Sfânta Liturghie sau la vreo altă slujbă a Bisericii. Din fericire însă, am remarcat, pe teren, că preoţii tineri nu continuă această "tradiţie", încercând să le explice femeilor lipsa ei de temeinicie, bazată pe învăţătura şi practica Bisericii.

Astfel, pentru a oficia Sfânta Taină a Botezului, persoana care urmează să fie botezată trebuie să fie vie şi prezentă la oficierea ritualului, această condiţie minimală neputând fi îndeplinită de copiii avortaţi.

Şi totuşi, ce se poate face, dat fiind că acest păcat a ajuns unul atât de răspândit în comunitatea contemporană? Părinţii Bisericii recomandă, în primul rând, ca femeia în cauză să nu mai facă acest păcat. Esenţiale sunt pocăinţa, spovedania şi milostenia pe care le va avea de făcut ea, precum şi canonul pe care duhovnicul socoteşte să i-l dea. Se crede că, neavând păcate personale, pruncii avortaţi nu pot fi osândiţi, dar, nefiind luminaţi de Sfânta Taină a Botezului, nu pot intra nici în împărăţia lui Dumnezeu şi de aceea sunt lăsaţi la mila Lui.

Iar practicile populare ale botezului copiilor avortaţi sunt vânare de vânt, alergare după umbră, înşelare.

(Iuliana BĂNCESCU)