Dumnezeu aude orice rugăciune, dar îi oferă omului ceea ce îi este necesar şi potrivit

În perioada post-exilică se conturează tot mai pregnant comunitatea religioasă a "poporului lui Dumnezeu" (âam Yahwe). Această comunitate trebuie să fie pură, neamestecată cu străinii care respectă alte legi şi se închină altor dumnezei. Acum linia de demarcaţie între "noi" şi "ceilalţi" este foarte clar trasată, aşa cum se observă din legea referitoare la celebrarea Paştilor. Sunt acceptaţi ca făcând parte din comunitatea israelită (âadat Yisraâel) doar cei autohtoni (ezrah) şi străinii convertiţi (circumcişi) (ger), nu însă şi străinii (ben nekhar) mercenari (sakhir) sau colonişti (toşav) (cf. Ieşire 12, 43-49; P. Grelot, "La dernière étape de la rédaction sacerdotale", în: Vetus Testamentum, 6 (1956), nr. 2, p. 177).

Duşmanii iudeilor acţionau împotriva acestora, dar în ultimă instanţă împotriva lui Dumnezeu, încercând să stopeze reconstruirea Ierusalimului. Fiind încredinţat că lucrarea sa este de fapt lucrarea lui Iahve, Neemia se roagă împotriva duşmanilor ca fiind vrăjmaşii lui Iahve Însuşi (Jacob M. Myers, Ezra. Nehemiah, Yale University Press, New Haven / London, 2008, The Anchor Yale Bible, p. 125).

Spunând aceasta, nu intenţionez să coafez realităţile Vechiului Testament care sunt incompatibile cu viziunea creştină. Nu încerc să remaiez ciorapi. Dar privind textele Vechiului Testament în contextul lor istoric putem să le înţelegem miza teologică pe care cu siguranţă o aprobăm.

A ascultat sau nu Dumnezeu rugăciunea lui Neemia rostită împotriva duşmanilor?

Sigur că Dumnezeu aude orice rugăciune, dar îi oferă omului ceea ce îi este necesar şi potrivit. Nu-l putea asculta pe evlaviosul Neemia când îşi blestema conaţionalii sau se ruga împotriva duşmanilor, dar efortul comunităţii iudaice de a se purifica de influenţele idolatre era desigur plăcut în ochii lui Dumnezeu.

Ca şi creştini, suntem învăţaţi să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri, chiar să-i iubim (cf. Luca 6, 35). Totuşi lupta cu păcatul trebuie să fie dură, ca rugăciunile lui Neemia.

Neemia poate că nu putea disocia între persoane (străinii respectivi) şi calităţile acestora (purtarea duşmănoasă). Noi însă, prin prisma Noului Testament, putem.

"Auzi, Dumnezeul nostru, în ce dispreţ suntem noi şi întoarce ocara lor asupra copiilor lor şi dă-i dispreţului în ţara robiei. Şi nelegiuirile lor să nu le acoperi, nici păcatul lor să nu se şteargă înaintea feţei Tale, pentru că au amărât pe cei ce zideau!"  (Neemia 4, 4-5)

(lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ, www.ziarulumina.ro)