Mobilul şi lipsa bunelor maniere

Telefonul mobil a spulberat o seamă de reguli din viaţa noastră. Când aveam numai telefoane fixe, se ştia că nu trebuie să suni la cineva acasă decât într-un interval al zilei, în nici un caz nu te apucai să suni prea dimineaţă, dar nici seara după ora 20:00 nu mai îndrăzneai să suni dacă nu erai prieten cu respectivul. Cu probleme de serviciu, nici nu se punea problema cumva să deranjezi acasă colegii, subalternii, ca să nu mai spunem de şefi! Lucrurile erau clar delimitate, viaţa personală curgea în firescul ei, iar viaţa la serviciu îşi avea şi ea limitele ei, care doar excepţional, în cazuri de viaţă şi de moarte, erau depăşite.

Astăzi, toată lumea are telefon mobil, de la copiii de clase primare - ca să poată mamele să-i controleze mai bine, chipurile! - şi până la cele mai în vârstă persoane. La urma urmei, de ce n-ar beneficia toată lumea de avantajele tehnologiei de vârf, care, trebuie să recunoaştem, ne uşurează mult viaţa. Ceea ce s-a stricat cu totul şi parcă nu mai bagă nimeni de seamă este felul în care folosim telefonul mobil. Eşti invitat la cineva acasă, nu apuci bine să spui câteva cuvinte, să intri în atmosferă, că gazda este sunată de cine ştie cine şi vorbeşte, vorbeşte, iar tu stai resemnat şi cu cheful de vizită pierit, aşteptând să se termine discuţia între cei doi. Eşti în audienţă la o persoană importantă, ai aşteptat mult să intri şi te dai de ceasul morţii cum să pui problema mai bine ca să fii înţeles, eventual să ţi se rezolve cazul, şi dintr-odată eşti "salvat" de clopoţelul telefonului mobil. Nu al tău, că tu l-ai închis înainte să intri. În autobuz, abia stai printre ceilalţi pasageri din cauza aglomeraţiei, când gândurile tale sunt dintr-odată făcute valvârtej de povestea pe care o auzi spusă la doi paşi de tine. Păcat că nu auzi decât foarte încet ce spune şi persoana de la celălalt telefon, că pe cea de aici o auzi foarte bine. Dacă ai ghinion, auzi de fapt mai mulţi oameni vorbind la telefon, mult, tot drumul, caz în care te pui la punct cu examenele, cu preţurile imobiliarelor, cu reţetele de murături. Am întâlnit şi vânzătoare care s-au simţit deranjate că aş fi dorit să probez o pereche de pantofi în timp ce vorbeau la telefon. M-am scuzat şi am ieşit de acolo. Pe toate le mai pot înţelege şi trece cu vederea, dar sunatul telefonului în biserică, în timpul slujbei, este de departe cel mai deranjant şi greu de înţeles. Ce poate fi mai important în acel moment decât rugăciunea şi întâlnirea ta cu Dumnezeu? De ce să nu închizi telefonul pentru câteva ore? Dacă trebuia să fii în altă parte în acel timp, înseamnă că nu trebuia să mai vii la biserică. Dar să stai stresat că te va suna cineva din moment în moment - pentru că îi dai această posibilitate ţinând aparatul deschis - şi mai ales să tulburi liniştea celorlalţi sunt lucruri pe care nu le pot înţelege.

Atât timp cât nu am ajuns să realizăm că vremea Liturghiei este una sacră în timpul căreia toate celelalte trebuie să încremenească pentru noi întru aşteptare şi amânare, vom trăi în timpul ei la jumătate de măsură sau poate la lipsă de măsură. Şi vom mai ciunti şi din măsurile celor care ar dori să fie aşa cum trebuie. Dacă eşti atent, chiar slujba şi rugăciunea din biserică scriu în tine codul bunelor maniere.

(Daniela CÂRLEA ŞONTICĂ, www.ziarulumina.ro)