Speranţe pentru depăşirea crizei

a) Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei

Criza familiei de azi nu poate fi totuşi mai puternică decât binecuvântarea lui Dumnezeu -Creatorul, Care a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul!“ (Facere 1, 28). În ciuda multor păcate şi primejdii abătute asupra neamului omenesc, totuşi familia a fost instituţia cea mai stabilă în istorie. În acest sens, „deja în antichitate - cum arată Aristotel - ea (familia) era recunoscută ca fiind instituţia socială primară şi fundamentală, anterioară şi superioară Statului, contribuind în mod eficace la bunătatea societăţii însăşi“ (Etica Nic. VII, 12, 18)6.

În plus, binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus Hristos la nunta din Cana, când a transformat apa în vin, la solicitarea Maicii Domnului - icoana Bisericii rugătoare - de a ajuta o familie nouă în nevoie, constituie pentru noi o puternică bază a speranţei creştine. Hristos, Care a schimbat apa în vin poate schimba criza într-o speranţă nouă, poate aduce bucurie acolo unde ameninţă lipsurile şi tristeţea. Noi însă trebuie să-L rugăm, să-I spunem Lui ce-i lipseşte cu adevărat familiei astăzi şi să spunem familiei creştine în criză că, de fapt, criza ei cea mai profundă este insuficienta ei deschidere spre ajutorul lui Hristos şi al Maicii Domnului, în organizarea însăşi a vieţii conjugale. Cu alte cuvinte, este vorba despre insuficienta cultivare a sfinţeniei sau a sacramentalităţii familiei. Minunea din Cana Galileii ne descoperă fericirea ca dar al lui Dumnezeu, care produce comuniune şi bucurie în societate, nu ca drept ce trebuie cucerit în spirit individualist-egoist.

b) O altă sursă de speranţă este efortul Bisericilor de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a rezista în faţa unor „modele“ noi de familie, în care relaţia normală bărbat-femeie este considerată ca fiind ceva depăşit.

În acest sens, criza familiei în Occident a suscitat în diferite Biserici, mai ales în Biserica Romano-Catolică, o intensă reflecţie teologică şi o activitate pastorală intensă privind familia.

Este din ce în ce mai necesar un răspuns creştin comun la probleme noi ca: eutanasia, transplantul de organe, ingineria genetică (implantul de celule embrionare, fecundarea in vitro, procrearea prin disociere parentală, maternitatea de împrumut, clonarea), avortul, unirile libere, ca alternativă la familia tradiţională, căsătoriile între persoane de acelaşi gen etc.

Reflecţia teologică, ştiinţifică şi etică a unor Biserici poate ajuta şi alte Biserici în formarea unei atitudini comune în societatea secularizată de azi.

c) Cooperarea Stat - Biserică (Biserici) este o altă sursă majoră de speranţă.

Deja reintroducerea religiei în şcoală, integrarea învăţământului teologic liceal şi universitar în reţeaua de stat, specializarea în teologie-asistenţă socială, prezenţa preoţilor de caritate în diferite instituţii ale Statului (armată, spitale, penitenciare), reprezintă un potenţial important pentru o cooperare fructuoasă în rezolvarea multor probleme de ordin spiritual, moral, pastoral şi social cu care se confruntă familia azi. (Fragment din volumul „Dăruire şi dăinuire - raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor”, Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Trinitas, Iaşi)