Părinţii şi bunicii, primii profesori de religie ai copiilor

În primii ani de viaţă, copilul învaţă cele mai multe deprinderi prin imitare, de aceea lucrurile bune şi frumoase vor fi mai uşor sădite în sufletul acestuia când în interiorul familiei există atmosfera de comuniune cu Dumnezeu. Pentru formarea conştiinţei moral-creştine este foarte importantă prezenţa cât mai frecventă a copiilor în biserică. "Educaţia religioasă este strâns legată de Biserică, nu poate fi despărţită şi, de aceea, părinţii trebuie să-i aducă în biserică de foarte mici, pentru a se obişnui cu atmosfera locului în care lucrează Duhul Sfânt", a îndemnat pr. Constantin Naclad, inspectorul Biroului de catehizare cu tineretul, din cadrul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

De multe ori ochii ni se scaldă în admiraţie când privim feţele senine ale pruncilor şi copiilor cum, pe măsura răbdării lor, ascultă cuvintele preotului în sfânta biserică şi caută cu neascunsă curiozitate chipul sfinţilor; şi nu odată am gândit: "cinste cui îi îndeamnă spre Cuvântului Domnului; vor ajunge oameni buni în viaţă". Preţuirea aceasta se îndreaptă, cu precădere, spre bunici şi părinţi, persoanele care, dorind o bună creştere a vlăstarului lor, ţin seama de îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: "Lăsaţi copiii să vină la Mine" (Matei 19, 4) şi sădesc în conştiinţa lor fapta cea bună. Educaţia religioasă predată copiilor încă de la cele mai fragede vârste este vitală sub aspectul formării personalităţii viitorului adult, la această vârstă zidindu-se bazele trainice ale conştiinţei moral-creştine. Iar răspunderea pentru acest act educaţional timpuriu le revine părinţilor şi bunicilor, pentru că doar arareori la grădiniţă (afară doar de cele care au specificat în mod explicit în programul lor) preşcolarii sunt puşi, prin intermediul activităţilor, în legătură cu Dumnezeu.

"Importanţa educaţiei religioase la copilul mic este precum "cei şapte ani de acasă", când copilul capătă fundamentul vieţii lui întregi. Un copil care creşte în atmosfera de rugăciune, într-o familie în care legătura cu Dumnezeu este prezentă, va creşte mult mai uşor şi mai drept. Sfântul Ioan Gură de Aur şi toţi marii pedagogi subliniază cât de important este ca un copil să fie îndrumat spre cele sfinte", a spus pr. Constantin Naclad, inspectorul Biroului de catehizare cu tineretul, din cadrul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

"Copilul dus de mic la biserică are un comportament mult mai puţin agresiv la grădiniţă şi şcoală, este mai cuminte, mai răbdător, mai tolerant; educaţia religioasă din copilărie este foarte importantă pentru viaţa viitorului adult. Mai mult, un om ce din copilărie a avut sămânţa credinţei sădită în suflet şi minte revine uşor şi cu mai multă hotărâre la credinţă", a susţinut şi doamna Maria Orzetic, profesor de religie şi autor de manuale.

Primii paşi în educaţia religioasă a copilului mic

Prezenţa copilului în biserică reprezintă unul dintre primii paşi în educarea copilului din punct de vedere moral-creştin, în acest spaţiu încărcat de emoţie şi gândire creatoare copilul învăţând să se poarte, îşi dezvoltă răbdarea şi îşi cultivă blândeţea. "Copilul învaţă că este foarte important să ţii legătura cu Creatorul tău, să fii recunoscător Lui; devine bun şi milostiv, învaţă respectul faţă de semeni, faţă de morţi şi primeşte harul Sfântului Duh, lucrător în chip nevăzut în fiecare dintre noi, pentru că rugăciunea este mai puternică unde sunt mai mulţi care o înalţă către cer", a mai subliniat doamna profesor, cadru didactic cu mare experienţă.

De asemenea, părintele Naclad, preot slujitor la Biserica "Sfântul Nicolae" - Domnesc din Iaşi, a subliniat că "educaţia religioasă este strâns legată de Biserică, nu poate fi despărţită. Părinţii care vor să-şi crească copiii în atmosfera locului în care lucrează Duhul Sfânt îi aduc la sfânta biserică. Primii paşi înseamnă efectiv a-l pune pe copil în relaţie cu Dumnezeu, care l-a creat, prin noţiunile de bază care privesc religia", sintetizează părintele Constantin Naclad.

Nu orice părinte poate fi însă un bun profesor de religie pentru copilul său, cel mai bun dascăl va fi credinciosul adevărat, practicant. "Nu poţi cere copilului să facă ceva dacă tu însuţi, prin ceea ce faci, te dezici de ceea ce ceri. Puterea exemplului este mai mare aici ca oriunde", a mai spus doamna profesor.

Răspunsuri pe înţelesul copiilor

Prin imitare, copilul va deprinde, aşadar, din ce vede în practica părinţilor sau a bunicilor, primele cunoştinţe despre Dumnezeu: va învăţa uşor, după model, semnul Sfintei Cruci, închinăciunea, sărutatul icoanei, comportamentul în biserică etc. "De la 2-3 anişori putem vorbi copiilor despre Dumnezeu. El va pune diverse întrebări "Cine este în icoană? Cine-i Doamne-Doamne...? Dar Maica Domnului, îngerul etc...? Iar părinţii vor răspunde pe măsura priceperii lor, în funcţie de nivelul lor de credinţă, de experienţa anterioară, de informarea lor", spune doamna profesor. Copilul mic va asimila şi va înţelege foarte uşor rugăciunile, spuse împreună cu părinţii la diverse momente ale zilei, precum "Înger îngeraşul meu", "Doamne, Doamne, ceresc Tată...." , "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh", "Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!", "Doamne, miluieşte!" "Doamne, ajută-mă!", dar şi "Doamne, iartă-mă!" - spus cu pioşenie atunci când fac o faptă rea. La rugăciunea "Tatăl Nostru", nu puţini copii îşi întreabă părinţii sau bunicii de ce mai au un Tată în Cer, iar adulţii, cu puţin tact, le pot oferi, pe înţelesul lor, răspunsul corect: "Da, mai am un Tată în cer, toţi oamenii mai au un Tată, acelaşi Tată. Îl numesc pe Dumnezeu Tată din cer pentru că El acolo "locuieşte" şi este Tatăl tuturor oamenilor de pe pământ, pentru că El ne-a făcut pe toţi şi pe toate câte sunt în jurul nostru: copacii, florile, animalele, astrele, universul... totul. El este unicul Creator. Numai aşa putem înţelege şi explica lumea, dacă acceptăm pe Dumnezeu ca unic Creator", întăreşte doamna Maria Orzetic.

Mama, primul profesor

Întrucât legătura maternă este cea mai puternică, celor mai mulţi dintre copiii de ieri şi de azi credinţa le-a fost sădită de mamă şi perpetuată, mai târziu, de preotul din parohie. "Eu am fost un caz fericit, mama mea a fost o sfântă. La mama mea nu am văzut decât rugăciunea, toate cărţile, toate lecturile şi toate preocupările ei erau legate exclusiv de Biserică şi de mântuire. Ea m-a îndemnat spre Dumnezeu şi Biserică, a sădit în mine credinţa adevărată. De asemenea, am avut parte şi de un preot deosebit în locul în care m-am născut, Piatra Neamţ, care ne-a fost model mult timp şi pe care l-am admirat întotdeauna pentru calmul, prezenţa şi cuvântul lui. Toate au contribuit şi de când mă ştiu nu cred că aş fi putut alege altceva; şi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut şansa aceasta, pentru că nu mulţi o au sau au avut-o", s-a destăinuit părintele Constantin Naclad, inspectorul Biroului de catehizare cu tineretul, din cadrul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

(Oana NISTOR)