Mijloace practice de catehizare - Biblioteca parohială

În câteva articole recente am început prezentarea unora dintre mijloacele catehizării actuale (lecturi pentru întărirea credinţei ortodoxe, cateheza, dialogul săptămânal etc.), anunţând că vom continua pe aceeaşi linie a semnalării altor posibile preocupări în acest sens. Astfel, a venit rândul acum să evidenţiem importanţa bibliotecii parohiale în scopul luminării credinţei şi să amintim faptul că atât cateheza propriu-zisă, cât şi dialogul săptămânal nu pot fi eficiente fără o minimă lectură din partea credincioşilor. Şi nu ne referim doar la mediul urban, ci şi la cel rural. Şi printre creştinii de la ţară sunt peste tot iubitori de carte şi suntem datori, de altfel, să-i îndemnăm pe toţi să citească măcar Sfânta Scriptură, deodată cu alte cărţi de căpătâi: Catehismul, Vieţile Sfinţilor etc.

Desigur, întotdeauna şi-n tot locul au fost preoţi care s-au străduit să faciliteze procurarea cărţilor pentru creştinii preocupaţi de lecturi evlavioase, aşa încât nu prezentăm acest aspect ca pe o noutate. Atenţia spre care trebuie să ne concentrăm astăzi este legată de faptul că s-au înmulţit într-un chip fără precedent cărţile eterodoxe, pe care sectarii le împart gratuit pe stradă, în parcuri, în pieţe, în cutiile poştale etc. Astfel, dacă nu-i vom ajuta pe creştinii noştri să citească literatură ortodoxă, o vor citi numai pe cea sectară şi, neavând termeni de comparaţie, vor risca să ia de bună învăţătura greşită.

Cum mulţi dintre creştinii noştri nu au posibilităţi să cumpere cărţile, o soluţia bine venită constă în înfiinţarea de mici biblioteci parohiale, care să funcţioneze efectiv. "Noutatea" pe care o propunem este că biblioteca poate fi amenajată chiar în interiorul Sfântului Lăcaş, pentru a fi la îndemâna tuturor. Desigur, într-un colţ al pronaosului, sau alt loc potrivit, care să nu deranjeze spaţiul liturgic în nici un fel. Iar acolo unde nu este posibil în interior se poate găsi o soluţie în imediata vecinătate, într-o cameră special-amenajată.

Preoţii care fac acest experiment pot constata câtă bucurie au credincioşii care, venind la biserică, pot pleca acasă şi cu o carte, pe care o aduc peste o săptămână, apoi împrumută alta ş.a. Astfel de preocupări pastorale existau, pe alocuri, chiar în vremea comunismului. Amintesc aici pilda părintelui Constantin Sârbu (†1975), de la Biserica Sapienţia din Bucureşti, care a organizat aşa-numita "Bibliotecă a poporului", împrumutând cărţi timp de câţiva ani buni, până când Securitatea i-a interzis. Părintele a continuat, însă, în cadrul Spovedaniei, dând cărţile pe care le ţinea tainic în Sfântul Altar (Biblii, Catehisme, Filocalii, Vieţile Sfinţilor, romane pioase etc.). Urmaşul la parohie, părintele Constantin Voicescu (†1997), a procedat la fel, până la "Revoluţie", când biblioteca a fost scoasă la lumină… Se ştie acum că amândoi preoţii se numără printre cei care au făcut şi ani mulţi de închisoare, pentru "vina" de a se fi opus regimului ateist.

Întrebăm, retoric: dacă în acele vremuri cumplite preoţii şi credincioşii se străduiau să pună pe picioare mici biblioteci creştin-ortodoxe, astăzi, în deplină libertate şi cu atâta carte bună în librării, nu se poate la fel, ba chiar mai mult? (pr. prof. Vasile GORDON)