TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
 
sâmbătă, 10 iul 2010 - Anul XV, nr. 160 (4451)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9266 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0881 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Cuvânt de învăţătură

Prezenţa copiilor la Sfânta Liturghie este foarte importantă

Copiii nu reprezintă numai viitorul Bisericii, ci ei sunt parte a Bisericii, din momentul primirii Tainei Sfântului Botez. De aceea, responsabilitatea Bisericii, a părinţilor şi a naşilor faţă de copii este una foarte mare, pentru că de felul cum se face educaţia lor în copilărie depinde întregul lor mod de a fi din adolescenţă şi până la sfârşitul vieţii.

Un pas decisiv în educarea şi formarea copiilor în dragostea de Dumnezeu şi de semeni este prezenţa lor la Sfânta Liturghie, aducerea lor de către părinţi în lăcaşul bisericii şi, bineînţeles, împărtăşirea lor cu Sfintele Taine în fiecare duminică şi sărbătoare. Roadele binecuvântate ale unei astfel de educaţii se vor vedea şi pe termen scurt, cultivând cuminţenia şi climatul sănătos de care au nevoie copiii pentru a creşte şi a se dezvolta, dar mai ales se vor vedea la vârsta adolescenţei, când în sufletul tinerilor apar primele crize, dându-le posibilitatea să scape nevătămaţi dintr-un astfel de iureş.

Chiar dacă în aparenţă prezenţa copiilor la Liturghie nu este prea comodă nici pentru părinţi şi nici pentru credincioşii prezenţi în biserică, poate nici pentru slujitorii sfântului altar, lipsa lor de la Liturghie nu poate fi justificată şi nici nu trebuie să ne liniştească, motivând mereu năstruşniciile legate de vârsta copilăriei şi faptul că ei deranjează frumuseţea şi liniştea slujbei, pentru că lipsa copiilor de la Liturghie înseamnă de fapt privarea lor de un climat sănătos de dezvoltare.

Soluţiile practice legate de supravegherea copiilor la Liturghie, pentru a nu deranja prea tare atmosfera de rugăciune, există, deşi presupun un mimim efort, însă cu efecte benefice, atât pentru copil, cât şi pentru părinţii lui. Astfel, copiii pot fi scoşi din biserică de către părinţi atunci când deranjează prea tare slujba, fiind supravegheaţi de către aceştia o perioadă în curtea bisericii, găsind aici chiar un mic loc de joacă, pentru ca apoi, să fie duşi din nou în biserică. Părinţii copiilor se pot chiar ajuta între ei în ceea ce priveşte supravegherea micuţilor, pentru a nu ieşi totdeauna cu toţii din biserică, în curte, ci alternând, aşa încât un părinte poate avea grijă de copiii a doi sau a trei familii, urmând ca să se înlocuiască între ei, pentru a nu sta toată Liturghia afară din biserică. Familiile s-ar cunoaşte astfel şi mai bine între ele, stabilindu-se prietenii sănătoase între părinţi şi copii din familii diferite.

În timpul şederii în biserică, copiii pot fi stimulaţi prin albume cu imagini biblice, sau prin albume cu imagini color ale momentelor din timpul Sfintei Liturghii, aceasta determinând copilul în a participa activ, dar şi liniştit la săvârşirea Sfintei Liturghii, de o aşa manieră încât nici atenţia să nu-i fie distrasă întru totul de la sfânta slujbă. Privitul unor imagini şi albume lasă loc şi pentru ascultarea cântării din vremea slujbei de către copil, acesta urmărind, fie şi numai secvenţial, săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii.

Socotesc că nu este o soluţie bine-venită ţinerea copiilor în timpul Sfintei Liturghii în camere separate din interiorul bisericii, întrucât ei trebuie să se obişnuiască cu atmosfera din biserică şi cu climatul Liturghiei, participând activ la săvârşirea acesteia.

Preoţii, credincioşii din biserică şi părinţii copiilor trebuie să manifeste mare îngăduinţă faţă de unele manifestări zgomotoase ale copiilor, nefiind nici o clipă intransigenţi cu aceştia sau cu părinţii lor, ci mai degrabă bucurându-se că fac parte dintr-o comunitate vie, în care Hristos desfiinţează barierele de vârstă, dăruindu-se tuturor spre împărtăşire, cu dragoste.

Numai aşa copiii noştri vor putea creşte şi se vor dezvolta în singurul mediu propice vieţuirii autentice, spaţiul eclesial.

(pr. lect. dr. Lucian FARCAŞIU, sursa: www.ziarullumina.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Prezenţa copiilor la Sfânta Liturghie este foarte importantă.
 Vizualizări articol: 430 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Prezenţa copiilor la Sfânta Liturghie este foarte importantă5.051

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei