„Cântecul potirului"

Când holda tăiată de seceri fu gata,
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice-n picioare
Legând-o cucernic cu-un fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnul Hristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii,
Că pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e faţa lui Domnul Hristos.

Şi iată potirul la gură Te-aduce,
Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruce,
Hrăneşte-mă carne de sfânt Dumnezeu
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin în Tine,
Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarde de viţă ce-nfăşură crama,
Bunica şi mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;
Copile, grăiră, boabele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La caznele Domnului nostru Hristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul şi tata
În joc de călcâie zdrobind nestemate,
Ce lasă ca rana şiroaie-nspumate,
Copile, grăiră, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Hristos.

Şi iată potirul la gură Te-aduce,
Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruce,
Adapă-mă sânge de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Hristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveşte-Te-n vie şi vezi-Te-n grâne
Şi sângeră-n struguri şi frânge-Te-n pâine,

Tu, viaţa de-a pururi a neamului meu.

(de Nichifor CRAINIC)