Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 7 apr 2010 - Anul XV, nr. 79 (4370)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Lecţia de religie

Săptămâna Luminată

Creştinii ortodocşi se află în Săptămâna Luminată. În aceste zile de după Învierea Domnului toate rânduielile Bisericii sunt speciale, informează TRINITAS TV. Întreaga expresie liturgică a Ortodoxiei, de la veşmintele slujitorilor şi până la imnografie, mărturiseşte bucuria Pascală. La toate slujbele, credincioşii sunt invitaţi să cânte, într-un glas, troparul Învierii.
În Săptămâna Luminată nu se fac metanii şi nu se îngenunchează. Tot în această perioadă Uşile Împărăteşti ale Altarului rămân permanent deschise şi nu se fac pomeniri de obşte pentru cei adormiţi. Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Sfântului Apostol Toma.

 

În Săptămâna Luminată, raiul este deschis

Prima săptămână după Paşte este numită Săptămâna Luminată. În popor există credinţa că raiul se deschide odată cu Învierea Domnului şi rămâne aşa până în Duminica Tomii (prima duminică după Paşte). După o veche datină, uşa din mijloc a altarului bisericii este scoasă toată săptămâna. În aceste zile nu se fac nunţi. În plus, fiecare zi are denumirea ei şi activităţile trebuie să se desfăşoare după datinile străvechi, pentru a asigura prosperitate şi sănătate.

 

Lunea Albă vesteşte Învierea

A doua zi de Paşti „se umblă cu pasca”, adică are loc petrecerea în cadrul familiei lărgite. Merg mai întâi fiii la părinţi, nepoţii la bunici şi finii la naşi. Aceştia iau de obicei cu ei o pască, câteva ouă roşii şi o sticlă cu vin. În unele zone ale ţării, există obiceiul udatului. Se spune că cine moare în această zi merge în rai nejudecat. Totodată, aceasta este ziua tuturor sfinţilor.

 

În Marţea Oprită nu se lucrează

Această zi, numită şi Marţea Dracului, deschide o serie amplă de sărbători în cele trei, şapte sau nouă marţi de după Paşte, legate de calendarul agricol. Respectarea lor fereşte semănăturile, viile şi livezile de furtuni, de grindină şi de îngheţ. Cei care nu muncesc în această zi sunt apăraţi de boli, iar avutul lor prosperă.
Femeile fac pomeni în curtea bisericii şi dăruiesc colaci, băutură şi mâncare pentru săraci. Nimeni nu lucrează la câmp şi nici în casă.

 


Sfânta Miercuri sau Nunta şoarecilor

Tradiţia spune că în această zi femeile nu merg la câmp, pentru a fi ferite de boli de picioare. Numele sărbătorii vine de la credinţa că aceia care nu o respectă vor avea recoltele distruse de şoareci. Paparuda (paparuga sau dodoloiu, cum se numeşte în unele regiuni) se serbează totdeauna în această zi. Şi tot acum, tinerii merg în pădure după flori şi nouă buciumei (beţe uscate de alun).

 

În Joia Nepomenită nu se coase

Joile de după Paşte şi până la Rusalii sunt serbate mai ales de femei, pentru ca holdele să fie apărate de grindină şi de secetă, iar familia să fie protejată de boli. În această zi se fac colaci care se duc la biserică şi se pomenesc morţii. De dimineaţă se pune foc sub pomi, pentru a distruge viermii şi omizile. Tot în zori se face focul în faţa casei cu nouă beţe de alun uscate (buciumei), din convingerea că vor veni sufletele celor morţi să se încălzească.

Se obişnuieşte ca la ceremonie să fie invitaţi vecinii, cărora le sunt oferiţi colăcei, ouă roşii şi ulcele din lut, împodobite cu flori de primăvară.

 

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Scumpă

Ca şi la Bobotează, în această zi toate apele sunt sfinţite. Sărbătoarea este respectată şi pentru a elimina pericolul secetei şi pentru a asigura rodirea pământului şi poartă numele de Izvorul Tămăduirii sau Fântâniţa. Tradiţia spune că aceia care beau apă şi se spală pe părţile bolnave ale trupului cu apă de la Izvorul Tămăduirii se vindecă.

Vinerile Scumpe sunt ţinute de femeile bătrâne, ca şi duminicile, pentru a le asigura un loc în rai. În trecut, în această zi se curăţau izvoarele, ca să aibă oamenii apă. Se căutau izvoare noi, se construiau şi se curăţau fântânile de pe moşia satului. Se credea că izvoarele şi fântânile amenajate în această zi vor avea apă abundentă şi nu vor seca în verile secetoase.

 

Zile dedicate celor din Lumea de Apoi

În Sâmbăta Tomei, se dă de pomană. Este prima dintre cele nouă sâmbete interzise de după Paşte. În această zi, sunt date de pomană pască, ouă roşii şi o lumânare.

Duminica Tomei, ziua morţilor. Cunoscută sub numele de Paştele Mici sau Paştele Morţilor, această zi este dedicată morţilor. Se crede că această sărbătoare este o prelungire a sărbătorii Învierii în Lumea de Apoi. În unele zone ale ţării, sărbătoarea poartă numele de Druşte. Tot în această zi, sunt pomeniţi cei înecaţi.

 

Credinţe şi superstiţii

Paştele Blajinilor. Sărbătoarea populară numită şi Paştele Blajinilor este dedicată spiritelor strămoşilor. În cele mai multe zone din ţară, această sărbătoare este ţinută în ziua de după Duminica Tomei. Blajinii trăiesc pe un ostrov traversat de apa Sâmbetei sau chiar sub pământ, lângă rai. Rohmanii sau blajinii se întâlnesc cu femeile lor numai o dată pe an, de Paşte. Numai că ei nu ştiu să calculeze când cade Paştele, aşa că oamenii le dau de veste aruncând coji de ouă roşii în apa râurilor.

Sărbătoarea celor două lumi. La Paştele Blajinilor se depun ofrande pe morminte, se plâng morţii, se dă de pomană şi se întind mese festive (rituale) în cimitir, lângă biserică sau pe câmp.
După un an de post şi de izolare, bărbaţii blajini se întâlnesc cu femeile blajine. Ei se ospătează cu resturile de alimente trimise pe apă, căzute pe pământ sau date de pomană. Astfel, oamenii îşi imaginau în trecut că petrec Paştele împreună cu strămoşii lor, în ziua în care se deschid cerurile.

(www.traditii.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Săptămâna Luminată.
 Vizualizări articol: 845 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Săptămâna Luminată0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   DE FAPT,CE ESTE PASTELE ? trimis de
( 7 apr 2010, 12:29:24
Pastele,de fapt,a fost instituit de catre Dumnezeu, in Vechiul Testament,si simboliza SCOATEREA DIN EGHIPT a poporului ales,Israel ,si se tinea pe data de 14 a primei luni ale anului iudaic si includea in el si jertfirea unui miel fara cusur ce arata spre marea jertfa a Domnului Iisus Hristos ce trebuia sa urmeze la timpul hotarat de catre Dumnezeu! La cruce s-a terminat cu jertfa mielului si cu preotia fiinca A VENIT SI S-A JERTFIT ADEVARATUL MIEL,DOMNUL SI MANTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS,MARELE PREOT SI SINGURUL MIJLOCITOR CARE MIJLOCESTE PENTRU NOI LA TRONUL TATALUI !"Iisus Pastele nostru",Pastele Noului Testament,Pastele crestin TREBUIE sa se rezume DOAR la spalarea picioarelor si sfanta impartasanie,ASA CUM NE INVATA CHIAR HRISTOS!,fara sacrificiu de miei,fara oua rosii,cozonac,pasca si bautura cata incape,CUM TOTAL GRESIT FAC O PARTE DINTRE CRESTINI ! Dumnezeu IN NICI UN CAZ NU NE CERE ASA CEVA ! Datinile acestea nu sunt de la El ci de la oamenii...
2.   "PASTELE BETIVILOR"... trimis de
( 7 apr 2010, 12:48:28
...un titlu din Monitorul de Neamt de astazi ne dezvaluie ca de vineri seara pana luni seara s-au primit peste o mie de apeluri la Ambulanta,sute de intoxicatii alimentare,zeci de oameni in coma alcoolica si zeci de agresiuni, incendii de la lumanari si tigari aprinse si uitate anapoda,chiar si crime...Cam la fel de grava se prezinta situatia si in celelalte judete ! Si atunci te intrebi:ce poate reprezenta "Pastele"decat "o sarbatoare" a trupului,a burtii,a lacomiei poftelor,a distractiilor si al dezmatului sub orice forma? Oare pentru aceasta "evlavie",pentru acest gen de inchinare A TREBUIT SA COBOARE DUMNEZEU DIN CER,SA IA CHIP DE ROB SI SA INDURE CHINURILE CRUCIFICARII PENTRU PACATELE LUMII, ca noi sa ne facem de cap,doar sa ne imbuibam si sa ne luam "liber" iar si iar de a pacatui si de A-l nesocoti pe Domnul Iisus chiar in orice situatie? Pastele ar fi trebuit sa fie CEA MAI SFANTA SARBATOARE, nu inca o ocazie de totala neascultare! VAI DE CEI CARE VOR CONTINUA SA FACA ASA!
2.1  RE: "PASTELE BETIVILOR"... trimis de
( 7 apr 2010, 22:14:52
Adevar graita-i!La noi,totul se transforma intr-o chindie cu bautura si mancare si se uita ce a insemnat Pastele.In fapt,popii se dau in stamba,oamenii se intrec in a etala cosurile pline cu oua cozonac si sticle de vin,iar traditia cu luatul luminii de la biserica este o "pacaleala" inventata.IISUS ESTE LUMINA LUMII! IISUS a inviat ptr totii oamenii pamantului.
3.   Vai..vai trimis de
( 9 apr 2010, 12:32:58
...vai ratacitilor. Mai bine va pastrati discursurile pentru adunaturile in salile voastre de cinema numite case de adunaturi("de rugaciune"). Dupa ce ca nu aveti nimic in comun cu traditia si dreapta credinta, va mai si faceti de rasul lumii cu citatele scoase din context din Biblie, cu ideile voastre pur rationale, si mai strigati si cu glas mare ca sunteti crestini. Ati aparut ca secta , ca si ciupercile dupa ploaie, (acum vreo 100 de ani din SUA)si ne dati sfaturi crestinilor Ortodocsi, cu o traditie de 2000 de ani bazata pe fapte, nu pe vorbe si tremurici, mai pe deasupra pretindeti ca mormaiala pe care o prestati se numeste vorbire in limbi!!! Dumnezeu sa va ierte ca nu stiti ce faceti.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei