Despre curaj, ca o strângere de mână

Facerea 19, 16: „Dar fiindcă el zăbovea, îngerii, din mila Domnului către el, l-au apucat de mână pe el şi pe femeia lui şi pe cele două fete ale lui.”

Este indiscutabil că Lot şi soţia sa au crezut cele mărturisite de îngerii Domnului. Faptul că „el zăbovea” se datorează greutăţii de a părăsi acele locuri unde s-a stabilit împreună cu familia sa şi de a lăsa acolo toată averea acumulată prin muncă. În confuzia şi zăpăceala momentană, Lot a zăbovit, nehotărât fiind cu privire la ce trebuia să ia cu el în timpul fugii. Reacţia sa contrastează cu reacţia patriarhului Avraam care „a plecat, cum îi zisese Domnul” (Facerea 12, 4), atunci când fusese chemat de Dumnezeu pe când se afla în ţinuturile Haranului. De aceea, acum, îngerii Domnului „l-au apucat de mână” pe Lot şi pe soţia lui şi pe cele două fete ale lor pentru a-i încuraja, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Luându-i de mână, le-a dat curaj şi le-a întărit râvna, ca frica să nu le macine puterea. Pentru aceea a adăugat «din mila Domnului» (ori «pentru că s-a îndurat Domnul de dânsul», după alte traduceri). Pentru că Dumnezeu a socotit că Lot merită să scape, de aceea îngerii i-au apucat de mână pe toţi, vrând să le dea curaj”.

Scriptura vorbeşte acum pentru prima dată despre cei doi Oaspeţi ca despre nişte îngeri, numindu-i ca atare. Îndemnul lor pentru cei din familia lui Lot era firesc, de vreme ce Domnul S-a milostivit de Lot şi familia sa. „Nu zăbovi, îi spun îngerii, are să vină acum peste ei prăpădul. Scapă-te pe tine, pe femeia ta şi pe cele două fete ale tale. Cei care n-au vrut să asculte de sfatul tău nu după mult timp vor pieri ca toţi ceilalţi. Deci nu zăbovi ca să nu pieri şi tu cu nelegiuiţii aceştia”, a subliniat Sfântul Ioan Gură de Aur. (Lucian APOPEI)