Aforisme duhovniceşti

Despre credinţă.

 „Tot omul, prin simplul fapt de a fi om, trebuie să aleagă între Dumnezeu şi sine. Tot omul, în fapt, a ales deja, căci suntem ceea ce am ales. Iar prin alegerea noastră ne vădim preferinţa pentru o Împărăţie sau alta: pentru Împărăţia lui Dumnezeu sau pentru împărăţia sinelui”.

 „Nimeni nu a căutat în chip drept Adevărul, dacă la capătul căutării sale nu L-a întâlnit- fie spre a-L primi, fie spre a-L lepăda - pe Domnul nostru Iisus Hristos. Calea, Adevărul şi Viaţa. Adevărul Care stă împotrivă lumii, ca o mustrare faţă de tot ce este lumesc”.

„Din punct de vedere practic, cel mai bine este să nu crezi că ştii prea multe şi să primeşti cu simplitate credinţa ce îţi este transmisă”.

 „Este nevoie azi de o minte mult mai deschisă, mult mai puţin încătuşată de opinia publică, spre a începe să vezi măreţia lucrării ziditoare a lui Dumnezeu descrisă în Cartea Facerii. Sfinţii Părinţi - minţile cele mai sofisticate şi mai ştiinţifice ale vremii lor - pot fi descuietorii minţilor noastre încuiate”.

 „Trebuie să avem grijă la fiecare cuvânt, căci cu fiecare cuvânt punem în joc adevărul”.

 „Vremurile noastre cer, mai înainte de orice altceva, o lucrarea smerită şi tăcută, cu împreună-simţire şi dragoste pentru ceilalţi nevoitori pe calea vieţii duhovniceşti ortodoxe şi o adâncă hotărâre care să nu se descurajeze din pricina atmosferei nefavorabile... Dacă împlinim aceasta, chiar şi în vremurile noastre cumplite, putem avea nădejde – cu mila lui Dumnezeu – să ne mântuim sufletele”.

Ce înseamnă a fi creştin.

 „Când am devenit creştin, mi-am răstignit mintea de bunăvoie şi toate crucile pe care le port mi-au fost numai izvor de bucurie. Nu am pierdut nimic, ci am câştigat totul”.

 „Noi, cei ce voim a fi creştini, nu trebuie să aşteptăm din partea Lui nimic altceva decât răstignirea. Pentru că a fi creştin este totuna cu a fi răstignit în această vreme şi în orice vreme de când Hristos a venit pentru întâia dată. Doamne, dă-ne puterea de a urma calea răstignirii. Nu există nici o altă cale de a fi creştin!”

 „Nimeni nu poate fi creştin doar cu jumătate de inimă, ci numai întreg sau defel”.

 „Creştinul îşi iubeşte aproapele fiindcă vede în el pe cel zidit după chipul lui Dumnezeu, chemat la desăvârşire şi la viaţa veşnică în Dumnezeu; o astfel de dragoste nu este omenească, ci dumnezeiască, căci nu vede în om moartea pământească, ci nemurirea cerească”.

 „Multe dintre religiile orientale sunt bune până într-un punct, însă numai creştinismul îţi poate deschide cerurile...”.

 „În vremurile ce ne stau înainte diavolul se va folosi de orice prilej pentru a-i face pe adevăraţii creştini ortodocşi să se mânie unii pe alţii pentru pricini mari şi (mai cu seamă) mici. Va trebui să ne silim să nu muşcăm momeala”.

 „Auzi tu oare, creştinule ortodox al vremurilor de pe urmă? Scrierile Sfinţilor Părinţi, chiar şi acelea care se ocupă de cele mai înalte forme de vieţuire duhovnicească au fost păstrate pentru noi, astfel încât chiar atunci când ni s-ar părea că nu mai sînt bătrâni purtători de Dumnezeu, să avem totuşi cuvintele nerătăcite ale Sfinţilor Părinţi, care să ne călăuzească spre o vieţuire bineplăcută lui Dumnezeu şi plină de osârdie”.

Despre Ortodoxie.

„Ortodoxia este singura Biserică a lui Hristos, singurul creştinism curat şi autentic; iar acest fapt îi obligă pe credincioşii ortodocşi ca, atunci când vorbesc altora despre Biserică, să o facă fără ocolişuri şi fără contrafaceri - bineînţeles, cu dragoste, dar mai ales cu dragoste de Adevărul dumnezeiesc”.

 „Ortodoxia confortabilă nu poate fi decât o făcătură”.

Despre suferinţă.

 „Suferinţa este arătarea unei alte Împărăţii, spre care noi privim. Dacă a fi creştin ar însemna a fi „fericit” în viaţa aceasta, atunci nu am mai avea trebuinţă de Împărăţia Cerurilor”.

 „Monahismul, mucenicia, răbdarea unei boli incurabile sunt, din punct de vedere duhovnicesc, unul şi acelaşi lucru. Cere lui Dumnezeu să-ţi dea nu doar călăuzire sau ajutor, ci mucenicie, suferinţă, o cale pe care să poţi face efortul suprem, să te implici, să arzi de dorul de a sluji lui Dumnezeu”.

 „Trebuie pur şi simplu să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate necazurile şi încercările – căci altă nădejde nu avem”.

„Răbdarea este una dintre virtuţile centrale ale vremii noastre. Fără ea, abia dacă vom putea supravieţui”.

„În viaţa duhovnicească omul începe să crească cu adevărat tocmai în condiţii aparent imposibile; atunci el trebuie să devină mai sensibil, să se gândească mai puţin la voia proprie, să întrebe care este voia lui Dumnezeu şi să înveţe să vadă ceva mai adânc în realitatea ce ne înconjoară – şi toate acestea prin suferinţă, atât a noastră, cît şi a celorlalţi”.

„Într-adevăr, cu toţii trebuie să învăţăm şi să reînvăţăm că pretenţiile şi ideile noastre trebuie să treacă testul realităţii şi să se călească prin suferinţă”.

(Cuviosul părinte Serafim ROSE)