În prima sâmbătă din Postul Marese sărbătorea Ziua lui Sân - Toader, sfânt care a fost canonizat de către biserica ortodoxă datorită faptelor sale dar pe care tradiţia populară îl ţine de teama pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. San - Toader şi caii ce-l însoţeau rupeau, conform tradiţiei, lanţul lui Sânt - Ion pentru a da drum liber anotimpului călduros. Ei păzeau Soarele pentru a evita fuga acestuia către miază - noapte şi pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veşnică.

Cailor lui Sân - Toader le erau consacrate de la cinci până la douăsprezece zile, începând cu Lunea Curată, Săptămâna Albă fiind cunoscută şi sub numele de Săptămâna Cailor lui Sân - Toader.

Conform credinţei populare, caii lui San -Toader sunt fiinţe mitice hipomorfe, cu aspect de flăcăi dar care au coadă, ascunsă în iţari, şi copite, ascunse în opinci. Ei întronează ordinea la începutul Postului Mare, închizând şezătorile şi petrecerile. În nopţile Cailor lui Sân - Toader, fetele nu mergeau la şezători, se închideau în case şi răsturnau cu gura în jos toate vasele pentru a împiedica aceste spirite năprasnice să se ascundă în ele.

Cel mai important, dar şi cel mai temut, dintre cai este Sân - Toaderul cel Şchiop sau Sân - Toaderul cel Mare celebrat în sâmbătă Săptămânii Albe.

În săptămâna numită a Cailor lui Sân - Toader, femeile nu urzeau, "pentru a nu li se încurca firele", şi nu torceau, ca "să nu te calce caii".

În sâmbăta lui Toader, înainte de răsăritul soarelui, fetele se duceau în pădure, în locuri curate, "unde nu ajung găinile şi nu se aud câinii", şi căutau rădăcini de iarbă mare. Când săpau aceste plante, în locul de unde luau rădăcinile puneau sare, făină sau alte produse. Întoarse acasă, fetele fierbeau aceste rădăcini iar cu leşia rezultată se spălau pe cap în credinţa că le va creşte părul mare şi frumos. După spălarea capului, în timp ce se pieptănau, fiecare zicea: "Toadere, Sân - Toadere,/Dă cosiţă fetelor cât coada iepelor/Şi chică pruncilor cât coama cailor".

Tot în dimineaţa Sâmbetei lui Sân - Toader, se mai obişnuia ca fetele să adune din ieslea cailor strohul de fân, îl fierbeau în vase curate şi se spălau cu fiertura astfel obţinută pe cap, în credinţa că vor avea părul frumos şi bogat şi vor fi plăcute flăcăilor.

Un alt obicei din această zi, păstrat până târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viţei şi mânji şi al cozilor la iepe (acţiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în muşuroaiele de furnici pentru ca "animalele din gospodărie să se înmulţească precum furnicile".

În sâmbăta de Sân - Toader se făcea colivă de grâu (Coliva lui Sân - Toader) care se ducea la biserică unde se sfinţea şi se împărţea copiilor sau oamenilor săraci. Din această sâmbătă începeau slujbele speciale pentru morţi, slujbe ce aveau loc în fiecare sâmbătă din Postul Mare şi se terminau în Joia Mare.

În Sâmbăta lui Sân - Toader se desfăşura, astfel, un scenariu complex de înnoire simbolică a timpului calendaristic, celebrat altă dată, mai ales în mediile pastorale, la început de primăvară.

Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numită Miezul Paresimilor. Local, în Bucovina, denumirea acestei sărbători a încetat să mai exprime împărţirea Postului în părţi egale, devenind Miezul Păreţilor în sensul de pereţi despărţitori.

Această sărbătoare cade întotdeauna într-o zi de miercuri. Ziua oferea, altă dată, gospodinelor prilejul de a număra ouăle strânse până atunci şi de a evalua numărul de ouă de care aveau nevoie pentru buna pregătire a Sărbătorii Pascale. De asemenea, femeile socoteau acum cât s-a tors din cantitatea totală de cânepă, apreciind data aproximativă când urma să se termine operaţia, întrucât era obligatoriu ca această activitate să se încheie până la Joia Mare.

(sursa: www.razboiulnevazut.com)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Prima sâmbătă din Postul Mare.

Comentarii