Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 30 ian 2010 - Anul XV, nr. 24 (4315)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Lecţia de religie

Sfinţii Trei Ierarhi - modele ale teologiei

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi trei corifei: pe Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei, pe Sf. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului şi pe Sf. Grigorie Teologul, episcopul de Nazianz. Au fost, au rămas şi vor fi pentru Biserică adevărate modele vrednice de urmat. Sfinţii Trei Ierarhi ne arată că nu în sfinţenie nu există întâietate, aşadar nu sunt interesaţi cine este primul, cine este al doilea sau cine este al treilea. Pentru Sf. Trei Ierarhi, viaţa omului trebuie să fie una a unităţii oamenilor. Despre vieţile acestor sfinţi ai Bisericii, precum şi despre însemnătatea lor teologică, în cele ce urmează.

 

Viaţa Sf. Vasile cel Mare

S-a născut în jurul anului 330 dHr. (în opinia altora 329), în Cezareea Capadociei, locul care-l va consacra şi pentru care îşi va pune sufletul. Într-un mod cu totul surprinzător, trei din membrii familiei sale vor fi episcopi (Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta), cinci dintre ei - monahi (cei trei episcopi plus Naucratios şi Macrina cea Tânără), iar şapte trecuţi şi pomeniţi ca sfinţi ai Bisericii (Macrina cea Bătrână - bunica Sf. Vasile, Emilia - mama Sf. Vasile, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Petru de Sevasta, Sf. Macrina cea Tânără). A studiat mai întâi acasă de la tatăl său, apoi în şcolile din Cezareea Capadociei, Constantinopol (pe la 346-347) şi în final, la Atena (din 350 până în 355-356). Reîntors în patria sa pe la 355, a profesat iniţial ca retor, până în primăvara lui 357. După perioada sa de retor, tânărul Vasile se hotărăşte pentru viaţa monahicească. Vizitează cu acest prilej Siria, Palestina, Egiptul şi Mesopotamia, iar apoi îşi înfiinţează propria sa mănăstire în Pont, pe malul râului Iri, aproape de satul Arnesi, unde îl va chema mai apoi şi pe fratele său, Grigorie. În anul 364 a fost hirotonit preot de către episcopul Eusebiu de Cezareea. În 368-369, din cauza unei foamete extreme, care a dus la moartea celor mai mulţi săraci ai Cezareei, Sf. Vasile a organizat administraţia socială şi a făcut a doua împărţire a averii sale. Odată cu moartea episcopului Eusebiu al Cezareei în 370, Sf. Vasile a fost ales la data de 14 iunie a aceluiaşi an în scaunul episcopal, deşi a întâmpinat destul de multe opoziţii. În primăvara lui 372, Sf. Vasile şi-a extins activitatea sa multilaterală. Interesul său pentru problemele poporului s-a demonstrat prin epistolele sale prin care încerca să rezolve problemele muncitorilor din minele din munţii Tavrului, problemele preoţilor, orfanilor, infractorilor, rudelor şi compatrioţilor săi. În iunie 373, Sf. Vasile s-a îmbolnăvit foarte tare, trăind literalmente între viaţă şi moarte. După un an, în 374 a continuat toate acţiunile sale. În iarna dintre anii 377-378 a fost din nou bolnav, comunicând numai prin intermediul scrisorilor. La 9 august 378 a murit împăratul Valens, însă şi sfârşitul Marelui Vasile se apropia. În noiembrie-decembrie a rămas bolnav la pat. La sfârşitul lui decembrie, pleacă la Domnul rostind cuvintele „în mâna Ta, încredinţez duhul meu”. Pe 1 ianuarie 379 a fost îngropat cu manifestări de respect şi de apreciere atât din partea duşmanilor, cât şi a prietenilor. În aceeaşi zi, Biserica îi cinsteşte amintirea sa.

 

Viaţa Sf. Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia din părinții Secundus şi Antuza. A fost botezat în 370 și hirotesit citeţ. Şi-a început educația pe lângă educatorul păgân Libanius, apoi a studiat teologia cu Diodor din Tars. Nemulțumit de acestea, devine pustnic (cca. 375 dHr.) și rămâne retras până când sănătatea sa precară îl silește să se întoarcă în Antiohia. Atunci a fost hirotonit diacon în 381 de către Sfântul Meletie al Antiohiei, iar mai apoi preot în 386 de către episcopul Flavian I al Antiohiei. Se pare că aceasta a fost perioada cea mai fericită din viața sa. De-a lungul a doisprezece ani, a devenit foarte cunoscut datorită elocvenței cu care vorbea în public. De asemeni, el se îngrijea foarte mult de nevoile duhovnicești și materiale ale săracilor. A predicat mult împotriva abuzurilor de bogăție și de dreptul de proprietate. În multe privințe, faptul că avea atât de mulţi ascultători nu era de mirare. Cam în vremea în care ajunge în Antiohia, episcopul trebuie să intervină pe lângă împăratul Teodosie I în favoarea cetățenilor care participaseră la o revoltă în timpul căreia statuile împăratului și ale familiei sale fuseseră mutilate. De-a lungul Postului Mare, în anul 397, Sf. Ioan ţine 21 de predici în care arată poporului greşelile pe care le făcuse. Se pare că acestea au avut o influenţă durabilă asupra multora: se știe că mulți păgâni s-au convertit la creștinism în urma acestora. Cu această ocazie, răzbunarea împăratului Teodosie nu a fost atât de aspră pe cât putea fi: acesta s-a mulțumit să schimbe statutul legal al cetății cu unul inferior. În anul 397, Sf. Ioan a fost chemat (oarecum împotriva voinței sale) să devină episcop de Constantinopol. Perioada petrecută acolo a fost mult mai tulbure decât cea din Antiohia. Teofil, Papă al Alexandriei dorea să aducă și Constantinopolul sub influența sa și s-a opus numirii lui Ioan în scaunul constantinopolitan. Fiind un opozant al învățăturilor lui Origen, el l-a acuzat pe Sf. Ioan că ar fi susținut prea mult învățăturile lui Origen. Sf. Ioan Hrisostom își mai face un dușman în persoana Aeliei Eudoxia (soția împăratului Răsăritului, Arcadie) care considera (probabil nu fără motiv) că vehementa critică a Sf. Ioan la adresa extravaganței veșmintelor feminine se referea la ea. Sf. Ioan era neînfricat în arătarea greșelilor celor mari. Teofil, Eudoxia și ceilalți dușmani ai săi s-au aliat împotriva lui. Aceștia au convocat un sinod în anul 403 pentru a-l condamna pe Sf. Ioan, sub acuzația de origenism. Ca urmare a acestui sinod, este depus și exilat. Împăratul Arcadie îl recheamă însă aproape imediat, din cauza nemulțumirii poporului. Suferă mai apoi o nouă exilare, de data aceasta în Caucaz, în Georgia. Papa Romei, Inochentie I a protestat împotriva surghiunirii Sf. Ioan, dar fără folos. Ioan a scris o serie de scrisori care încă aveau o mare influență în Constantinopol, astfel încât a fost exilat și mai departe, la Pityus (pe malul răsăritean al Mării Negre). Nu a ajuns însă la destinație, deoarece a trecut la Domnul în timpul călătoriei. Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Viaţa Sf. Grigorie Teologul

S-a născut la Arianz, în Capadocia. Învăţăturile elementare Sf. Grigorie le primeşte în casa părintească, în Arianz, apoi studiile mai înalte le face la şcoala din Cezareea Capadociei, unde cunoaşte pe viitorul său prieten, Vasile. De aici merge în Cezareea Palestinei, apoi studiază la Alexandria şi, în sfârşit, la Atena. Aici va rămâne 8 sau 9 ani, până în anul 358 sau 359 şi va studia gramatica, retorica, matematica, filozofia şi poezia. Tot aici leagă o strânsă prietenie cu Sf. Vasile cel Mare. De la Atena pleacă la Constantinopol, unde va primi botezul creştin, după care se dedică vieţii ascetice, retrăgându-se pe malul râului Iris, unde ducea viaţă retrasă şi prietenul său, Sf. Vasile. În anul 362, la dorinţa comunităţii creştine din Nazianz, dar contrar voii sale, a fost hirotonit preot de tatăl său. Simţind că această sarcină îi era prea grea, a fugit la prietenul său, Sfântul Vasile, aflat la mănăstire, dar nu peste mult timp s-a întors la tatăl său, în Nazianz, pentru a-l ajuta la păstorirea eparhiei acestuia. În anii 363-364, eparhia era tulburată de erezii. Sfântul Grigorie l-a ajutat pe tatăl său să restabilească unitatea fermă în Ortodoxie. În anul 372, Sfântul Grigorie a fost ales episcop de Nazianz. În anul 379, chemat stăruitor de comunitatea ortodoxă din Constantinopol, a mers în capitală pentru întărirea dreptei credinţe. În anul 381 a participat la al doilea Sinod Ecumenic, ţinut la Constantinopol, după care s-a întors la Nazianz. În anul 383 s-a retras la casa sa natală, dedicându-se scrisului, până la trecea sa către Domnul.

 

Modele ale Bisericii şi ale Teologiei

Viaţa Sf. Trei Ierarhi a fost o viaţă care s-a concretizat în împlinirea poruncilor şi în urmarea faptelor bune. Nu putem să trecem aici cu vederea puterea de convingere a acestor Mari Ierarhi ai Bisericii, care au predicat Adevărul suprem, pe Hristos-Domnul. Sf. Vasile cel Mare s-a remarcat ca un extraordinar coordonator al vieţii monastice, a iubit şi a preţuit pe oameni. Sf. Ioan Gură de Aur a fost un predicator desăvârşit, un teolog cu un renume clădit pe mărturisirea credinţei şi prin îndemnul permanent la ducerea unei vieţi morale. Sf. Grigorie de Nazianz a primit numele de „Teologul” pentru cuvântările sale teologice, de o înaltă profunzime. Pentru aceasta şi Biserica astăzi îi slăveşte astfel: „Pe aceşti trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieştilor învăţături, pe râurile înţelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu, pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi” (troparul Sf. Trei Ierarhi).
(Alexandru PRELIPCEAN, Tesalonic - Grecia)

[Bibliografie folosită: Panayotis Hristos, Elliniki Patrologia. Tomos D: Periodos Theologikis Akmis D kai E aiones, Deutera ekdosis, Ekd. Oikos Kiromanos, Tesalonic, 2006; Stelianos G. Papadopoulos, Patrologia B: o Tetartos aionas, edkosi B, Atena, 1999; J. Quastern, Patrology, vol. 3, Spectrum Publishers, 1960; Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. Dervent, 21999; www.wikipedia.ro]

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sfinţii Trei Ierarhi - modele ale teologiei.
 Vizualizări articol: 1666 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Sfinţii Trei Ierarhi - modele ale teologiei3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei