Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Când ne decidem să mergem la Sf. Biserică trebuie anticipat să credem că mergem în Altarul cel sfânt, pe teritoriul rugăciunii şi al smereniei, unde se găseşte şi locuieşte nevăzutul Dumnezeu, Împărat al Împăraţilor, şi că fiecare intrare a noastră în Biserică ne aduce sfinţenie şi binecuvântare divină. Aceasta impune să intrăm tăcuţi, mersul nostru să fie cuviincios şi nezgomotos, mişcările noastre generale trebuie să indice evlavia şi dispoziţia noastră să dovedească chemarea pentru primirea binecuvântării şi pentru harul dumnezeiesc.
Aprinderea lumânării
Intrând în Sf. Biserică facem semnul crucii noastre cu mici plecăciuni, spunând în taină: „Intra-voi în Casa Ta, închina-mă-voi în Sf. Biserica Ta, într-u frica Ta” (Ps 5, 8). Ne îndreptăm (dacă dorim) spre pangar şi luăm 1-2 lumânări (obiceiul să aprindem multe lumânări este o mentalitate greşită şi creează probleme). O lumânare în cinstea lui Hristos, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor Săi şi una pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru cei vii şi pentru cei adormiţi (sau una pentru toţi).
Aşa va ajunge sfeşnicul pentru toate lumânările, vor arde mai multe ore şi nu vom intra în ispita paraclisierului ca să le strângă repede înainte ca ele să ardă (pentru… capete de lumânare!) Şi când o aprindem cu multă evlavie, rugându-ne putem să spunem: „Hristoase al meu, Tu eşti lumina lumii. Ajută-mă încât şi viaţa mea să se topească de iubire faţă de aproapele meu şi să lumineze ca lumina smerită a acestei lumânări”.
Închinarea la sfintele icoane
În continuare îndreptându-ne spre iconostas, facem una sau trei mici închinăciuni însoţite de semnul Sf. cruci (dacă există lume, închinăciunile le facem mai devreme, înainte să ajungem la rând, ca să nu întârziem pe ceilalţi) şi sărutăm sfintele icoane (sau sfintele moaşte). Spunem şi rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, mântuieşte-mă” sau „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi” sau „Sfinte al lui Dumnezeu (numele), roagă-te pentru noi” sau ce altceva doreşte fiecare. În continuare, ne retragem într-o parte, fără să întoarcem spatele nostru faţă de cele sfinte şi fără să creăm probleme următorilor ce urmează la închinăciune.
Îmbrăcămintea
Nu intrăm în Biserici cu orice îmbrăcăminte sau cu îmbrăcămintea acelei orei în care ne găsim în faţa Bisericii. Îmbrăcămintea nepotrivită nu arată respect, nici preţuire, ci mai degrabă dispreţ. Dacă cineva nu simte aceasta şi are [vreo] opinie contrară, trebuie să cunoască că îmbrăcămintea nu o stabilesc vizitatorii, ci Gazdele. Aceasta se întâmplă nu numai în Biserică, ci şi în viaţa şi în fapta de zi cu zi. Dacă astfel stau lucrurile, ce câştig vom avea din rugăciunile noastre, dacă cu îmbrăcăminte nepotrivită intrăm în Biserică?
Dumnezeu desigur nu are nevoie de felul îmbrăcămintei noastre, deoarece este interesat de starea interioară a sufletului nostru, iar noi avem nevoie şi trebuie să ne prezentăm în maniera care arată respectul adânc pe care-l avem şi faţă de Sfântul loc şi faţă de Dumnezeu. Intrăm cu orice fel de îmbrăcăminte (spre exemplu, cu pantaloni scurţi), în biroul Ministrului sau al Generalului ca să cerem mutarea copilului nostru?
Destule femei intră în Sf. Biserici [îmbrăcate] în pantaloni, în ţinute fără mâneci, în rochii fără mâneci, în fuste foarte scurte şi au de gând să se împărtăşească sau să se spovedească. De vreme ce Biserica în baza Sf. Scripturi (Deut 22, 5), nu acceptă această îmbrăcăminte, de ce tu insişti în opinia ta şi vrei ca Dumnezeu să îşi schimbe Legea Sa? De ce vrei să scandalizezi lumea prin îmbrăcămintea ta? Nu ai atâtea şi atâtea ţinute pentru diferite ore şi momente din anii tăi? Fă una sau două ţinute şi pentru Hristos şi Maica Domnului! Merită silinţa şi vei avea şi binecuvântări!
În orice caz, dacă voinţele din nevoile interioare [te îndeamnă] să intri în Sf. Biserică să te rogi în ţinută nepotrivită, nu intra în Biserică. Opreşte-te în pridvor sau în pronaos. Aprinde-ţi lumânarea ta, fă acolo rugăciunile tale şi Dumnezeu, care vede dispoziţia ta interioară, acest respect al tău, dar şi nevoia ta, te va asculta şi va răspunde şi mai mult la cererile tale.
Tocurile încălţămintelor
De multe ori este urât să creăm zgomot în mişcare, mai ales într-o pardoseală dură. Este nevoie aşadar de atenţie. Fiindcă intrăm în Biserică, de multe ori cu vreun impas sau neatenţie şi obişnuiţi suntem în acel zgomot, care nu ne face impresie [bună], creăm problema de zgomot celor ce rămân în biserică. Dacă desigur, clipa intrării noastre [în Biserică] coincide cu vreo oarecare clipă în care nu se aud cântările bisericeşti (care acoperă de obicei celelalte zgomote), intrarea noastră nu este numai sesizabilă, ci şi foarte deranjantă. Arată ca şi cum am face o paradă, (atenţie la intrare!) sau ca o defilare de ziua naţională (şi asta în Biserică!). Nu o faceţi! Bine este deci împreună cu îmbrăcămintea să avem mai cu seamă şi încălţăminte nezgomotoasă pentru spaţiul bisericesc sau să mergem cu atenţie.
Îngrijirea personală
Când cineva are intenţia să meargă la Biserică, se pregăteşte sufleteşte dar şi trupeşte pentru înfăţişarea sa. Cea mai importantă pregătire, desigur este prima, cea sufletească. Pentru acest scop însă cineva trebuie să fie atent şi la a doua [pregătire]. Fiindcă Hristos vrea să-L iubim cu toată inima noastră şi cu tot sufletul nostru; şi mintea, trebuie şi pe aceasta să o conducem la cele sfinte. Dacă o tânără sau o doamnă se priveşte în oglindă duminică dimineaţa „ore întregi” îngrijindu-şi faţa şi părul ei şi în continuare schimbă şi caută să găsească cea mai frumoasă toaletă a ei, aceasta arată că o interesează mai mult despre cum o va privi lumea şi ce va spune lumea despre ea, decât despre Hristos! Această îngrijire dovedeşte încă şi mai rău situaţia interioară, dacă această credincioasă doreşte să se împărtăşească!
Dacă din nou o femeie, mergând la Biserică duminică dimineaţa, îşi vopseşte ochii, buzele, unghiile, faţa etc., trebuie să înţeleagă că toate acestea nu au relaţie cu ceea ce cere Domnul. Nu merge cineva să se spovedească sau să se împărtăşească cu buzele vopsite. Trebuie să se gândească că prin fapta aceasta a ei nu cunoaşte ce cere şi ce vrea, în timp ce în acelaşi timp murdăreşte cu cele vopsite ale ei icoanele, linguriţa de la Împărtăşanie şi acoperămintele.
Locul unde vom sta
După închinarea la Sf. icoane, fără zgomot, fără să discutăm, fără să ne salutăm sau şi mai rău, fără să ne sărutăm cunoscuţii noştri pe care îi vedem în biserică, mergem şi ocupăm un loc.
Dacă avem o poziţie bisericească corectă, care este poziţia smereniei, cu conştiinţa nevredniciei şi a păcătoşeniei noastre, nu căutăm să găsim un loc în primele rânduri. Poziţia smereniei ne face să dorim să ne „ascundem” în spatele altora şi nu să ne aşezăm în locurile din faţă, între primele [locuri]. Dacă în vremea în care intrăm în biserică se citesc cei şase psalmi ai Utreniei sau Sf. Evanghelie, ne oprim din mişcarea noastră la intrarea principală a Bisericii. Din mişcarea aceasta urmărim lectura [sfântă] şi după aceea continuăm mişcarea noastră. Aşa trebuie să facem din respect faţă de cele sfinte ce se citesc. Mai târziu la Vohodul cel mare, nu îngenunchem, fiindcă Sf. Daruri nu s-au sfinţit încă; îngenunchem numai după sfinţirea lor. La Dumnezeiasca Împărtăşanie, după [cuvintele] „Cu frică de Dumnezeu…” până la „totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”, fiindcă Hristos se află în faţa noastră, între Uşile împărăteşte şi credincioşii se împărtăşesc, nu este bine să stăm jos. Ne ridicăm în picioare, chiar şi cei ce sunt împărtăşiţi. Să ne obosim puţin. Pentru acest respect al nostru, Dumnezeu ne va binecuvânta mai mult.
Dacă este cald nu folosim „evantaiul”; este necuviincios, deranjant şi indică persoane cu lipsa răbdării şi a jertfei. Nu suspinăm, nici nu scoatem strigăte nearticulate. Nu cântăm încet (în afară dacă aceasta este permis, în acord cu vechiul obicei, care însă astăzi - din păcate - nu este realizabil), fiindcă este deranjant pentru cei din jurul nostru. Nu repetăm (de multe ori desigur depăşind) cuvintele preotului, (este ostentaţie sau mândrie greşită…). Nu facem închinăciuni exagerate, nici semnul Sf. cruci în continuu (acestea sunt de preferat să le facem la casa noastră, unde nimeni nu ne vede şi nimeni nu ne deranjează).
Când aducem la biserică darurile noastre (prescură, ulei, etc.) nu facem zgomot, în principal din cauza sacoşelor din plastic, care sunt mai apoi împăturite într-un stil enervant. Dacă ajungem la biserică cu întârziere, este de preferat să le oferim celor responsabili de ele după slujbă; la uşa stângă (la nord) a Sf. altar, fără să intrăm înăuntrul altarului, nici femei, nici bărbaţi.
(traducere din lb. neo-greacă de Alexandru Prelipcean, capitolul Pos mpainoume ston Iero Nao, Pr. Georgios S. Kougioumtzoglou, Latreutiko Egheiridio. Stoiheia Agogis gia tin taxi kai ti Latreia tis Ekklisias, Ekd. „Synarksari”, Tesalonic, 1998, pp. 246-251)
