Momentul Naşterii lui Iisus este, pentru tot creştinul, prilej de bucurie. În jurul mesei de Crăciun se adună acum tineri şi bătrâni, copii şi părinţi, pentru a slăvi venirea Soarelui dreptăţii pe pământ. Satul românesc, dar şi populaţia urbană încearcă în acest timp să se apropie mai mult de structurile patrimoniului spiritual tradiţional. Despre simbolismul bucatelor de Crăciun, despre tradiţiile populare prezente în această perioadă în lumea satului şi cum ar trebui să trăim autentic această sărbătoare ne vorbeşte Doina Işfănoni, director ştiinţific la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ din Bucureşti.
Cum păstrează lumea satului românesc tradiţiile referitoare la sărbătoarea Naşterii Domnului?
În satul contemporan, mai ales după 1989, asistăm la un fenomen foarte interesant pe care mulţi îl numesc redivivus, adică reluarea unor obiceiuri, a unor practici lăsate în umbră din mai multe cauze. Odată cu retrocedarea pământurilor, cu întregirea proprietăţilor, oamenii din spaţiul rural se întorc şi către structurile de mentalitate ale patrimoniului imaterial şi material cu o ciudată obedienţă în nădejdea că acestea sunt adevărate filoane de stabilitate. În primul rând, mentală, pentru că, într-o lume răvăşită de noutăţi şi preocupată foarte mult de cu totul altfel de modele culturale, oamenii, mai ales cei de la sat, au nevoie de nişte repere spirituale. Cercetările pe care le realizez ca etnolog mă pun în faţa unei situaţii care mă uimeşte, ca specialist. Poate părea un soi de paseism, dar nu este. Analizând mai atent, îţi dai seama că există o foame de repere stabile, de sistem coerent de valori. Or, tradiţia intră în acest nomenclator de stabilitate valorică care conferă omului şansa să despartă timpul cotidian de cel de sărbătoare. Şi atunci, dacă în timpul obişnuit este bulversat de ceea ce se întâmplă în cotidian, în timpul de sărbătoare el revine la o serie întreagă de tradiţii care, pentru om, emoţional, dar şi social, restabilesc elemente de coeziune familială, restabilesc relaţionările de comunicare comunitară şi, astfel, el se reaşază în planul mentalitar pe o rădăcină identitară. Din punctul de vedere al strategiilor culturale, sigur, nu îl sprijină nimeni. Asistăm la formule spontane de manifestare, iar acestea sunt ajutate de mâna de specialişti care sunt în institutele de cercetare şi în muzeele de profil, solidari cu această reapelare a unor valori ale trecutului, ca să nu se creeze confuzii, ca atunci când îţi aminteşti ceva. De aici rezultă o interesantă colaborare în care specialistul devine reperul asemănător înţeleptului din lumea satului de altă dată pentru generaţiile tinere, pentru familiile tinere care doresc să îşi reconsolideze acest sistem de valori.
 

„Lumea simte o nevoie personală pentru reaşezare spirituală“

Este revenirea la tradiţii un curent major în societatea românească?
În pragul marilor sărbători, pentru că nu putem reactiva orice sărbătoare (de pildă, scosul plugului şi pregătitul lui pentru primul arat; nu mai ară nimeni acum cu plugul cu cai), nu se mai petrec ritualuri de purificare sau acte, descântece, oamenii caută repere spirituale. În comunitate s-a pierdut foarte mult. Oamenii au fost loviţi de această nevoie umană de câştig şi s-au dislocat în imigraţie pendulatorie între serviciul de la oraş şi întorsul în comunitate, unii zilnic, săptămânal, alţii mai rar. Acum ne confruntăm cu marea migraţiune europeană care îşi creează acest pendul la intervale şi mai mari. Dar acest fenomen are şi o latură pozitivă. Românii dobândesc astfel o conştiinţă identitară. Pe această realitate, fenomenul revenirii la tradiţii este un fel de pansament sufletesc. Suntem în preajma Crăciunului. Toată lumea începe să resimtă o nevoie personală pentru reaşezare spirituală. Întorşi din mediul din care au plecat, oamenii reactivează o serie de tradiţii: umblă cu capra, fac ursul, joacă căiuţii, merg cu pluguşorul. Au nevoie de această aureolă spectaculară pe care trebuie să o dăm sărbătorii. Dacă ne aflăm la sărbătoarea Crăciunului, aproape incredibil se activează în toate satele urătorii cu „Bună dimineaţa la Moş Ajun“. E imposibil să nu îi vezi peste tot. Ba vin şi cei care sosesc din ziua de 23 spre 24, pentru că, în Muntenia, ei anunţau ziua de dinaintea Ajunului Crăciunului. Ei strigă:
„Bună dimineaţa la Moş Ajun,
Că-i mai bun al lui Crăciun.
Sănătate, bogătate,
Să vă dea Domnul de toate“.
 

„Darurile au statut de ofrandă“

Când încep obiceiurile populare închinate praznicului Naşterii?
Din acest punct de vedere, sărbătorile încep încă din 23 decembrie. Toţi copiii sunt preocupaţi acum să colinde prin vecini, printre cunoscuţi şi să întreţină acest obicei. Există şi preocuparea gazdelor de a lua covrigii, merele, nucile. Atenţie, vorbim despre pregătirea darurilor cu statutul de ofrandă. Pentru că darurile de Crăciun nu sunt orice cadouri pe care le putem face după cum ne trece nouă prin cap, ci reprezintă o formă canonizată de tip ritualic, în care răsplata celui ce are funcţie augurală înseamnă cu totul altceva decât de obicei. Copilul nu vine la cerşit (aceasta este o confuzie urbană), el vine la un act solemn care anunţă o mare sărbătoare. Vestitorilor nu este posibil să le dai orice, cum se întâmplă deseori mai ales la oraş, unde asistăm la golirea de semnificaţie a darului. Substituirea lui brutală cu o valoare abstractă anulează semnificaţiile şi banalizează sărbătoarea. Pentru că eu anunţ vestitorului care face acest serviciu augural de a-mi meni sănătate, bogătate. Intrăm în timpul sacru, deja tăiem timpul obişnuit, pentru a face acest salt spre sărbătoare. Ca să facem acest salt trebuie să ne pregătim, pe noi înşine şi tot ceea ce este în jurul nostru. Ne curăţăm casele, gastronomia trebuie să fie adecvată, din care să nu lipsească câteva alimente care au statut de simbol. În spaţiul rural nu lipsesc acum, de pe masa de Crăciun, colacii sau substitutul lor, cozonacii, cărnurile de porc cu toate sortimentele, vinul şi dulciurile.
 

Masa Crăciunului, bucuria familiei

Descrieţi povestea lui Crăciun.
La sat, lumea repetă mimetic anumite lucruri, le completează din panoplia de oferte mediatice care acum fac din sărbătoarea Crăciunului un fel de bombă comercială (să mă duc să mai cumpăr, să mă duc să mai iau), cu alte cuvinte - cantitatea în dauna calităţii. Nu, tradiţia te învaţă ca tu să îţi umpli masa acum, că ea nu trebuie să stea goală. Două lucruri rămân permanent, colacul, Crăciuniţa, care aminteşte de legenda Crăciunoaiei, cea care a fost pedepsită de soţul ei, Crăciun, fiindcă a lăsat-o să nască pe Fecioara Maria în ieslea grajdului lor. Crăciun a vrut să o alunge pe Maria, iar soţia lui, ca toată solidaritatea feminină, a ajutat-o. Când a văzut că s-a încălcat cuvântul lui „pater familiae“, el i-a tăiat mâinile. Fecioara îi pune alte mâini de aur, el se minunează, se converteşte la Hristos. Colacul acesta se face cu expresia mâinilor modelate deasupra. El este uns cu gălbenuş, simbol al aurului din care au fost făcute mâinile Crăciunoaiei. Pe de altă parte, pe masă se adună tot felul de bucate. Porcul şi carnea de porc are simbolismul ei, deşi precreştin. Este întruchiparea zeiţei păgâne Demeter, care simboliza pământul, ea fiind zeiţa care ne ţine în viaţă, pentru că din pământ ne hrănim. Jerfa lui, care este violentă, este sacrificiul zeului care moare, pentru a renaşte mai puternic. Pe masă stau şi ale porcului, şi colacii, vinul, dulciurile. Nu că am mânca mai mult, ci pentru că este semnul abundenţei pe care ne o dorim în anul care vine. Mâncarea are funcţie augurală, nu funcţie de stocare în stomac a unei cantităţi de hrană cât mai mari. Tot acum nu se stinge lumina, fiindcă sărbătoarea este lumină. Lumina nu se mai stinge din fereastră, spun ţăranii, şi poarta nu se mai încuie, aşteptând colindătorii. Satul de astăzi îşi reface aceste lucruri. Omul nu ştie toate aceste semnificaţii, dar el apelează la ceea ce ştie că au făcut bunicii şi ajunge să cultive din nou colindătorii, urătorii, pregătirile tradiţionale şi începe să îşi redefinească sfera de relaţii, făcând din masa Crăciunului bucuria familiei.
 

(Augustin Păunoiu)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Timpul sărbătorii este intervalul tuturor şanselor“.

Comentarii