Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului, la care v-a chemat prin Evanghelia noastră, spre dobândirea slavei Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi şi ne-a dat, prin har, veşnică mângâiere şi bună nădejde, să mângâie inimile voastre şi să vă întărească, la tot lucrul şi cuvântul bun. În sfârşit, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca cuvântul Domnului să se răspândească şi să se preamărească, ca şi la voi, şi ca să ne izbăvim de oamenii cei nesocotiţi şi vicleni. Căci credinţa nu este a tuturor; dar credincios este Domnul, Care vă va întări şi vă va păzi de cel viclean. Despre voi, încredinţaţi suntem în Domnul, că cele ce vă poruncim, voi le faceţi şi le veţi face. Iar Domnul să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!” (II Tesaloniceni 2, 13-17 şi 3, 1-5)

 

Cele mai mari suferinţe se nasc din dezamăgirile pe care ni le aduc oamenii

Cele mai mari suferinţe se nasc din dezamăgirile pe care ni le aduc oamenii. Relaţiile interumane, în complexitatea lor, dezvăluie caractere şi pun în evidenţă fondul interior al persoanelor. În fragmentul scrierii apostolice de astăzi, Sfântul Pavel, alături de îndemnul la cultivarea dragostei, a credinţei şi de rugăciunea pentru răspândirea şi rodirea Evangheliei, le cere tesalonicenilor să se roage către Dumnezeu ca să fie „izbăviţi de oamenii cei nesocotiţi şi vicleni”.
Din lungile călătorii ale misionarului apostol Pavel, din modul în care şi-a ales ucenicii învăţăm că totdeauna a căutat oameni sinceri şi ascultători. Viclenia şi lipsa de cumpătare sunt stări care deformează vederea şi înţelegerea, pun peste chipul persoanei o mască în spatele căreia cu greu putem bănui ce se ascunde. Pe omul viclean niciodată nu îl vezi aşa cum este, el nu se deschide niciodată şi este un exponent al minciunii.
Apostolul nu doreşte să întâlnească astfel de caractere pentru că nu vrea ca lupta şi efortul lui misionar să se oprească în oameni falşi, care până la urmă îi vor provoca mari dezamăgiri. Nu vrea să-i întâlnească pentru că doreşte să vorbească sufletului omului, nu unui paravan, care prin vorbe false ascunde gânduri necurate. Astfel de oameni nu pot fi credincioşi pentru că nu sunt sinceri cu ei înşişi şi apoi cu Dumnezeu. Credinţa nu poate fi folosită instrumental, nu este un bun pe care îl primeşti, te foloseşti de el şi apoi îl poţi abandona.
De asemenea, apostolul Pavel vorbeşte şi de oamenii nesocotiţi, adică necumpătaţi, care nu au discernământ, care trăiesc în şi din extreme. Aceste persoane pot transforma credinţa în pietism sec sau în formalism riguros. Oamenii nesocotiţi nu trăiesc credinţa, ci doar o folosesc, nu se lasă învăţaţi de credinţă, ci învaţă pe alţii din „credinţa” lor. Primită într-o inimă vicleană sau într-o inimă nesocotită, credinţa poate fi doar afişată, dar niciodată nu poate să devină lucrătoare pentru că - ne spune apostolul - „credinţa nu este a tuturor”.
 

(Ciprian OLINICI, www.ziarullumina.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Oamenii nesocotiţi nu trăiesc credinţa, ci doar o folosesc.

Comentarii