Cine poate să spună îndeajuns câtă dreptate are Dumnezeu când ne porunceşte în porunca întâia din Decalog: Să-L iubim cu toată inima noastră cu tot sufletul nostru şi cu tot cugetul nostru (Matei 22, 37; Deuteronom 6, 5). El ne-a dat viaţă, minte, simţiri şi tot ce avem. Pe acestea să le punem în slujba lui Dumnezeu, folosindu-le spre cele bune şi nu spre păcat.
Cum putem da chipul nostru lui Dumnezeu? Privind zidirile Lui, slăvindu-L neîncetat, şi depărtând ochii noştri de la orice sminteli şi deşertăciuni. Domnul ne-a dat mâinile. Pe acestea se cuvine să le punem în slujba Lui, nu a diavolului, întinzându-le la furturi şi desfrânări, ci la faptele cele bune şi mai ales la rugăciune şi la milostenie. El ne-a dat urechi. Pe acestea Lui să le dăm, ascultând cele sfinte, iar nu cântece de desfrânare, nici vorbe rele de ocară. El ne-a dat gură, dar să nu vorbească nimic din cele ce nu plac lui Dumnezeu, ci să cânte psalmi şi laude şi cântări dumnezeieşti.

 

Să alergăm spre lucrarea celor bune

Dumnezeu ne-a făcut picioare, nu să alergăm cu ele pe calea pierzării, ci spre lucrarea celor bune. Ne-a făcut pântece, nu ca să-l îmbuibăm cu nesaţiu, ci să-l hrănim cu măsură şi cu înfrânare. Dumnezeu a pus iubire între soţi spre facerea de copii, iar nu spre desfrânare. Ne-a dat minte spre a-L lăuda, iar nu spre hule sau alte fărădelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i întrebuinţa cum se cuvine. Ne-a dat sănătate şi putere spre a face cele bune spre slava lui Dumnezeu şi, în sfârşit, toate cîte avem de la El, ni le-a dat să le folosim spre binele nostru şi spre slava lui Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur, Împărţire de grâu, op. cit., p. 397-398).

 

Nu se cuvine a iubi mai mult cele pământeşti

Deci, fraţii mei, nu se cuvine a iubi mai mult cele pământeşti, decât pe Făcătorul şi Dumnezeul nostru, Care ni le-a dat pe toate. Iar dacă noi lăsăm iubirea Celui ce ne-a făcut şi ne-a dat toate, câtă nedreptate facem, iubind averile şi desfătările veacului de acum şi uitând noianul de binefaceri ale Ziditorului nostru? Dacă Dumnezeu lasă bogaţi şi săraci printre oameni (Psalm 74, 7; Pilde 22, 2), apoi pe cine trebuie să iubim mai mult? Averea sau pe Cel ce ne-a dat-o? Ştim că bogăţia este vremelnică (Pilde 27, 24). Bogăţia noastră este nestatornică (Psalm 38, 10), şi trecătoare (Pilde 13, 7). Apoi cît de mare păcat fac cei ce iubesc cele vremelnice şi trecătoare mai mult decât pe Dumnezeu cel Preaveşnic, Care ne-a dăruit toate?

 

Pilda împăratului Alexandru Macedon

Citim într-o carte că împăratul Alexandru Macedon, după ce a cucerit atâtea ţări şi împărăţii, ajungând la moarte, a lăsat testament să-i facă la sicriul lui două guri şi pe acolo săi scoată mâinile, dar să i le lase goale. Întrebat de ce doreşte să-l îngroape cu mâinile goale şi să fie scoase afară din sicriu, el le-a zis: "vreau să arăt la toţi împăraţii şi regii pământului care vor veni după mine să nu-şi lipească inima de nimic din această lume. Că toate câte avem aici rămân şi noi plecăm la veşnicie cu mâinile goale şi luăm cu noi numai ce am făcut în această viaţă, bune sau rele!" Cu adevărat, mare filosofie a arătat Alexandru Macedon prin această pildă a sa care nu trebuie uitată de noi cei de pe pământ.
 

Istorioară adevărată

Mergând un monah pentru o trebuinţă la Constantinopol, a intrat într-o biserică. Tot atunci a intrat în biserică un iubitor de Hristos, şi văzând pe călugărul străin s-a închinat cu multă dragoste şi cucernicie şi a început a-l întreba cele despre mântuirea sufletului. Iar călugărul i-a zis: "Cel ce rânduieşte bine cele pământeşti, i se dăruiesc şi cele cereşti". A zis acela: "Bine ai zis, părinte". Fericit este acel ce îşi aruncă toată nădejdea sa spre Dumnezeu.
Apoi i-a povestit lui, zicând aşa: "Eu am fost, zice, fiu al oarecăruia din cei slăviţi în lume, însă tatăl meu era milostiv şi dădea mult la săraci. Într-una din zile m-a chemat şi mi-a arătat toate averile sale şi mi-a zis: "Fiule, ce îţi este mai de folos? Să-ţi dau ţie averile acestea, sau pe Hristos?" Iar eu, luând aminte la cele ce grăia, am zis: "Mai bine să-mi laşi mie pe Hristos. Pentru că aceste averi astăzi sunt şi mâine se duc şi trec". După ce a auzit aceste cuvinte de la mine, a început a împărţi, încât când a murit la puţină avere a mai rămas şi eu am rămas sărac şi cu smerenie umblam având nădejdea mea numai spre Hristos, Căruia mă lăsase pe mine.

(Părintele Cleopa, www.paginiortodoxe.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre iubirea de averi.

Comentarii