Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 10 nov 2009 - Anul XIV, nr. 264 (4250)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Perioadă de rugăciune

Postul Crăciunului începe duminică, 15 noiembrie

În perioada 15 noiembrie - 24 decembrie, creştinii ortodocşi sunt în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului. Marile sărbători din post sunt Ovidenia, Sfântul Andrei şi Sfântul Nicolae.

Postul este o rânduială disciplinară a Bisericii, fiind fundamentat pe texte scripturistice şi patristice. El constă în înfrânarea totală sau parţială de la anumite alimente, pe un timp mai lung sau mai scurt, fiind practicat încă de la începutul omenirii. O dovadă în acest sens îl constituie şi faptul că postul se regăseşte în toate religiile lumii.


În antichitate. Originea postului este incertă. Unii consideră că postul a apărut ca o completare a cultului morţilor. Cei vii aduceau jertfe animale pentru morţi, dar nu aveau voie să se atingă de ele. Pe de altă parte, durerea pricinuită de moartea celor dragi a avut drept urmare firească ignorarea mâncării şi băuturii. Alţii consideră practicarea postului drept un act de austeritate şi cumpătare, recomandat şi practicat de întemeietorii religiilor sau curentelor filosofice. Caracterul religios al postului s-a impus treptat, in special in urma unor viziuni cu caracter divin. Postul a început să fie privit drept un act de pocăinţă, o pregătire înaintea săvârşirii actelor religioase sau ca un semn de doliu, depăşind caracterul simplist de mijloc igienic pentru sănătatea corporală.

Postul Proorocilor. În Vechiul Testament, primul îndemn spre post este prefigurat în porunca adresată de Dumnezeu lui Adam şi Eva: "Din toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!" (Facere 2, 16-17). După alungarea primilor oameni din Rai, postul a fost prescris poporului evreu prin poruncile date de Dumnezeu prin Moise şi ceilalţi prooroci. El se referea la anumite zile din an. Sfânta Scriptură consemnează şi postul particular, practicat in diferite împrejurări: postul lui Moise de 40 de zile pe Muntele Sinai, postul lui Daniel de 3 săptămâni, în Babilon, postul lui David în semn de pocăinţă, postul lui Ilie, postul proorociţei Ana.

 

Istoric

În cadrul anului bisericesc, care debutează la 1 septembrie, primul post de durată este cel rânduit înaintea Naşterii Domnului, numit şi postul Crăciunului. Primele menţiuni despre acest post datează din secolele IV-V, Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei numindu-l postul din luna a zecea (calendarul roman începea cu luna martie). Numărul zilelor de post era variabil, între 7 şi 40 de zile. La fel şi asprimea lui. Sinodul local din Constantinopol, prezidat în anul 1166 de patriarhul Luca Chrysoverghes, a uniformizat durata şi asprimea postului. El urma să înceapă la 15 noiembrie şi să se încheie în seara zilei de 24 decembrie. Dacă ziua lăsatului de sec cade miercuri sau vineri, postul începe din această zi, 14 noiembrie.
În mod simbolic, Postul Naşterii Domnului aduce aminte de proorocii şi drepţii Vechiului Testament care au petrecut in post şi rugăciune, aşteptăndu-L pe Mesia. De altfel, numeroşi prooroci care au vestit Întruparea Domnului sunt prăznuiţi in acest post.

 

Măsura dragostei

Sfinţii Părinţi au pus un accent deosebit asupra laturii spirituale a postului. Astfel, postul creştin nu se rezumă doar la abţinerea voluntară de la mâncare şi băutură, ci şi la lupta împotriva patimilor, instinctelor şi pornirilor păcătoase ale trupului sau sufletului. Se poate spune că postul este măsura dragostei noastre faţă de Dumnezeu. De aceea, postul nu trebuie centrat pe om, pe sănătatea sa (ţinem post pentru că s-a demonstrat ştiinţific că este benefic organismului), ci trebuie să se îndrepte spre Dumnezeu. De aceea, postul trupesc trebuie unit cu postul sufletesc. Sfinţii au arătat foloasele postului atât pentru suflet, cât şi pentru trup. Postul creştin a îmbrăcat un important caracter religios, devenind un act de virtute şi de cult, o treaptă in urcuşul duhovnicesc, un semn de respect şi o jertfă personală adusă lui Dumnezeu.

 

Tipuri de postire

Primele reglementări privind postul creştin datează încă de la sfârşitul secolului I. "Didahia sau Învăţătura celor 12 Apostoli" fixează ca zile de post miercurea şi vinerea, în amintirea Patimilor Mântuitorului. Mai târziu, "Canoanele Apostolice", "Didascalia" şi "Constituţiile Apostolice" prescriu postul înainte de hirotonie, botez şi împărtăşire, postul de miercuri şi vineri, precum şi înaintea marilor sărbători. Totodată, s-au stabilit şi diferite tipuri de post.
Astfel, el poate fi: integral (total), constând în abţinerea completă
de la orice mâncare şi băutură; postul negru (xirofagie), in care este îngăduită doar hrana uscată: pâine, fructe uscate, seminţe, legume şi apă; postul comun (obişnuit), care admite consumarea mâncărurilor gătite din alimente de origine vegetală, inclusiv untdelemnul; postul uşor, numit şi dezlegare, când este îngăduită consumarea peştelui, vinului şi untdelemnului.

 

Îndemnuri de la Sfinţi

"Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează-ţi mintea limpede, inima curată, blândă şi smerită. Iată postul." (Sfântul Vasile cel Mare) "Chiar dacă ai sta flămând şi ai dormi pe pământ şi ai mânca cenuşă şi ai plânge totdeauna, dacă nu eşti de folos celuilalt, nimic măreţ nu ai realizat." (Sfântul Ioan Gură de Aur) "Postul, acest doctor al sufletelor noastre, are puterea la unii să reprime înfierbântările şi zburdălnicia trupului, la unii să domolească mânia, la alţii să alunge somnul sau să stimuleze dorinţa pentru fapta bună. El face pe fiecare să ia aminte la sine însuşi şi-l învaţă să-şi amintească păcatele şi lipsurile sale." (Sfântul Simeon Noul Teolog) "Postul nu înseamnă numai să mănânci rar, ci să mănânci puţin. Adevăratul post nu constă, de altfel, numai în a domoli propriul nostru corp, ci în a renunţa la hrană în scopul de a da pâinea ta celui ce nu are." (Sfântul Serafim de Sarov)

40 de zile a durat postul Mântuitorului înainte de a-şi începe activitatea publică. El a adăugat postului rugăciunea, curăţia inimii şi milostenia, pentru a fi o armă de nebiruit împotriva ispitelor. Sfinţii Apostoli au postit şi ei, asemeni Învăţătorului lor. Astfel, postul a intrat în Tradiţia Bisericii. Sfinţii Părinţi au practicat la rândul lor postul, înmulţindu-l. (Daniela Livadar)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Postul Crăciunului începe duminică, 15 noiembrie.
 Vizualizări articol: 714 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Postul Crăciunului începe duminică, 15 noiembrie0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Post facut de biserica, nu de Dumnezeu! trimis de
(10 nov 2009, 11:59:22
N-are nici o treaba postul facut de dogmele bisericii cu ceea ce ne cere Dumnezeu!Toata Biblia este UN INDEMN PERMANENT LA POCAINTA, nici de cum la posturi si alte smecherii inventate de oameni!Apoi, la 25 decembrie NU S-A NASCUT NICI UN IISUS HRISTOS,TOTUL FIIND O MINCIUNA INVENTATA DE OAMENI!NIMENI, NU CUNOASTE DATA NASTREII MANTUITORULUI,tocmai ca oamenii sa nu-si faca UN IDOL si din asa ceva! S-apoi, cum se sebeaza o asemenea MARE BINECUVANTARE PENTRU INTREAGA OMENIRE, ca DUMNEZEU SA IA CHIP DE ROB , SA-SI DEA VIATA PENTRU PACATELE LUMII PE CRUCEA GOLGOTEI ? Prin chefuiala si destrabalare cat incape? Ticalosia si neascultarea oamenilor a facut din asa ceva O TICALOASA SARBATOARE A BURTII SI IN REST NIMIC ! ! ! Prin toate acest fel de traditii paganesti(care DOAR ni se par crestine!), din pacate, NE INDEPARTAM TOT MAI MULT DE DUMNEZEU ! ! !
2.   REPET, NIMENI NU CUNOASTE DATA NASTERII MANTUITOR trimis de
(10 nov 2009, 12:24:50
Data de 25 decembrie a fost luata din paganism ,facandu-se o asociere intre data nasterii zeului Mithra,ziua nasterii soarelui(solis dias) si soarele neprihanirii (Domnul Iisus Hristos)impanate cu mult folclor bisericesc! Ce are postul cu Adam si Eva, cand le-au fost dat SA MANANCE DIN TOATA GRADINA,NUMAI DIN POMUL CUNOASTERII SI AL VIETII NU,stie numai respectivul care a scris asa ceva... Cand cineva iti spune sa mananci din TOT marchetul numai un covrig de la raionul de panificatie NU, si asfel, tu sa tragi concluzia ca a-i intrat in post, inseamna ca nu esti intreg la cap,nu-i asa? Dar, in fine,oamenii sunt in stare de ORICE pentru a-si sustine aberatiile !

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei