Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 12 oct 2009 - Anul XIV, nr. 239 (4225)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Lecţia de religie

Asemănarea între omul bun şi îngeri

Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa (Facere 1, 26-27). Adam este nenăscut, căci este plăsmuit de Dumnezeu (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, pag. 25). Eva este purceasă din coasta lui Adam, căci ea nu a fost născută (Ibidem). De asemenea, Dumnezeu este făcătorul îngerilor. El i-a adus de la neexistenţă la existenţă şi i-a zidit după propriul Lui chip, mai înainte de crearea omului. Îngerii au o natură necorporală, un fel de duh şi foc imaterial, după cum spune dumnezeiescul prooroc David: "Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale para de foc" (Psalm 103). Prin aceste cuvinte se arată că ei sunt uşori, arzători, calzi, strălucitori, grabnici spre dorul lui Dumnezeu şi slujirea Lui, îndreptaţi spre cele de sus şi liberi de orice gând material. Îngerul este o fiinţă spirituală, veşnic mişcătoare, liberă, necorporală, slujeşte lui Dumnezeu cel veşnic şi a primit în firea lui nemurirea, după har. Care este însă natura şi definiţia naturii lui, numai Dumnezeu o ştie. Se spune că este necorporal în raport cu noi, deoarece tot ce se pune în comparaţie cu Dumnezeu, singurul fără trup, este corporal şi material. Numai Dumnezeu este în realitate necorporal (Să se vadă pe larg Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, capitolul III, pag. 59, Bucureşti). Omul, cum am arătat mai sus, a fost creat de Dumnezeu cu mâinile Sale din natura văzută şi nevăzută, "după chipul şi asemănarea Sa" . Trupul omului a fost făcut din pământ, iar sufletul lui, raţional şi gânditor, Dumnezeu i l-a dat lui Adam prin insuflare. Aceasta numim "chip dumnezeiesc", căci cuvintele "după chipul" indică raţiunea şi liberul arbitru, iar cuvintele "după asemănare" arată asemănarea cu Dumnezeu în virtute, atât cît este posibil. Trupul şi sufletul au fost făcute simultan şi nu mai întâi unul şi apoi celălalt, după cum în chip greşit zicea Origen. "Dumnezeu a făcut pe om nevinovat, drept, virtuos, lipsit de supărare, fără de grijă, luminat cu toată virtutea, încărcat cu toate bunătăţile, ca o a doua lume, un microcosmos; un alt înger, închinător compus, văzător al lumii materiale, dar şi iniţiat în lumea spirituală, împărat al celor de pe pămînt, dar condus de sus, pământesc şi ceresc, vremelnic şi nemuritor, văzut şi spiritual, în mijloc între măreţie şi smerenie, acelaşi duh şi trup; duh din pricina harului, iar trup din pricina mândriei " (Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, capitolul 12, pag. 98-99).
Şi la oameni şi la îngeri sunt libertatea voinţei, mintea şi altele de acest fel.

 

Omul se deosebeşte însă de îngeri prin neputinţele şi suferinţele trupului

Mai întâi omul poartă trup material din pământ şi posedă cele cinci simţiri: văzul, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul. Omul se alătură prin raţiune de fiinţele necorporale şi spirituale, adică de îngeri, deoarece el raţionează, cugetă, judecă fiecare lucru, năzuieşte după virtute, până la îndumnezeire, punct culminant al virtuţilor, al trăirii în Hristos. Pentru aceasta omul este microcosmos, adică o "lume mică" . Omul se deosebeşte însă de îngeri prin neputinţele şi suferinţele trupului, ca: boala, schimbarea, bătrâneţea moartea, prefacerea trupului şi altele.
Omul, cu ajutorul harului lui Dumnezeu şi prin lucrarea faptelor bune poate să ajungă la o măsură de desăvârşire şi îndumnezeire, dar rămâne tot om cu trup neputincios şi material. Îngerul însă pururea este duh nematerial, după darul lui Dumnezeu, căci cu măsură are şi el nematerialitatea. Pentru că numai Dumnezeu este cu totul nematerialnic.

(http://www.orthodoxphotos.com/books/LFC/ispite.shtml)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Asemănarea între omul bun şi îngeri .
 Vizualizări articol: 1183 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Asemănarea între omul bun şi îngeri5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei