Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Minunată cu adevărat şi vrednică de povestire este pilda, pe care o scrie episcopul Vichentie, în cartea sa, cea numită Oglinda Năravurilor, zicând:
Maica Domnului„Un om însurat, care avea fii şi robi şi bogăţie din destul era foarte milostiv şi primitor de străini. Şi într-o seară, după ce a cinat, a adormit. Şi dimineaţa, l-au aflat căzut pe pământ, ca un mort, rece şi fără simţire. Iar rudeniile lui l-au ridicat şi l-au pus pe aşternut, folosind multe feluri de doctorii ca să se încălzească şi să trăiască, iarăşi, dar în zadar s-au ostenit.
Încă după mai multe zile şi-a revenit întru sine şi, întrebat fiind, să spună ce a pătimit, de a zăcut atâtea zile ca şi mort, n-a răspuns nimic despre acestea ci doar plângea nemângâiat. Şi n-a vorbit nici un cuvânt, în tot timpul cât a trăit, până în ceasul morţii lui, când şi-a cunoscut sfârşitul său. Şi strigând pe fiul său cel mai mare, a zis acesta în auzul tuturor: Iubitul meu fiu, această poruncă, mai de pe urmă, îţi dau ţie, cu hotărâre, ca să ai, pe cât poţi milostenie către săraci şi multă milostivire către cei străini şi călători şi să-i iei în casa ta cu multă dragoste şi să le slujeşti, fără de lenevire şi să le dai cu îndestulare cât le trebuie, după cum m-ai văzut pe mine. Că această primire de străini este mai bine primită de Dumnezeu decât toate faptele bune. Şi oricine o va păzi pe aceasta cu multă sârguinţă, pentru dragostea lui Dumnezeu, află multă plată în Împărăţia Lui cea cerească. Şi, pentru ca să vă îndemnaţi voi, toate rudeniile mele, la această iubită de Dumnezeu faptă a facerii de bine şi a milostivirii, către cei străini şi săraci, vreau să vă povestesc acum, în ziua mea cea mai de pe urmă, înfricoşătoarea arătare, pe care am văzut-o, când, vă aduceţi aminte, m-aţi aflat în mijlocul casei mele, zăcând ca un mort.
Ştiţi că, din copilăria mea, aveam multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi îi citeam în fiecare zi laude şi rugăciuni, pe cât puteam. Şi, pentru acest mult dar şi dragoste, pe care le aveam către Dânsa, din tot sufletul şi inima mea, m-a învrednicit Stăpânul, pentru rugăciunile Ei, de multe daruri şi hărăziri. Şi, mai ales pentru milostivirea şi îndurarea către cei săraci şi străini, după cum voi ştiţi. Că multă osârdie aveam către primirea străinilor, pe fiecare odihnindu-l şi dăruindu-le tuturor cu îndestulare, cele de trebuinţă. Deci, în noaptea aceea, în care ştiţi că am avut visul, am auzit un glas, care mă striga pe nume, zicând cu hotărâre către mine: Ridică-te din pat şi urmează-mi mie. Şi eu ridicându-mă, m-a apucat de mână şi mă trăgea cu sârguinţă acela care m-a strigat şi m-a dus pe mine într-o livadă mare. Şi atunci, povăţuitorul meu s-a făcut nevăzut şi m-a lăsat pe mine în câmpul acela mare, foarte întristat. Stând aşa şi neştiind ce să fac, am auzit în urma mea glasuri înfricoşătoare şi mare tulburare. Şi, întorcându-mă, am văzut mulţime nenumărată de demoni, venind asupra mea, ca să mă răpească, ca nişte fiare neîmblânzite. Iar eu, după ce i-am văzut am fugit pe cât puteam, alergând cu frică şi cu groază neasemănată, până ce am ajuns la o casă şi, intrând am închis uşa. Dar au stricat-o şi au
intrat, ca să mă răpească. Însă, ca să înţelegeţi pricina bine, ascultaţi şi acestea: Sunt trei ani de când, în seara Sfintelor Patimi, am luat aici, în casa mea, pe un străin, ca să-l ospătez, după obicei. Şi ajungând acasă, am aflat pe un alt sărac, pe care îl primise maica mea, după porunca ce i-am dat-o, ca să ospăteze pe câte un umil, căruia să-i slujească precum unui înger. Şi după puţin timp, s-a aflat că un frate a adus pe alt sărac. Şi m-am bucurat foarte mult că m-a învrednicit să primesc în casa mea pe străinii aceştia trei, în chipul Preasfintei Treimi. Şi i-am ospătat cu îndestulare, pe cât îmi era puterea, cu faţă veselă. Deci, când au aruncat demonii jos uşa, după cum am spus mai sus şi au intrat am început să strig, către Domnul ca să-mi ajute, pentru rugăciunile Pururea Fecioarei Maria. Atunci, am văzut trei bărbaţi frumoşi, care au zis către mine: Să nu te temi, că noi am venit să-ţi ajutăm. Şi după ce au gonit pe demoni m-au întrebat dacă îi cunosc. Iar eu am zis: nu vă ştiu, domnii mei. Iar aceia au răspuns: noi suntem cei trei străini, pe care ne-ai primit în casa ta şi ne-ai ospătat totdeauna, prea cu îndestulare, cu toată inima şi dragostea ca şi Avraam; şi ne-a trimis Domnul spre ajutorul tău, ca să-ţi răsplătim pentru multa dragoste, pe care ai arătat-o către noi, şi, iată te-am slobozit din mâinile demonilor.
Acestea zicând, s-au făcut nevăzuţi. Atunci s-a aflat acolo, îndată, înaintea mea Maica Milostivirii, Cea iubitoare de milostivire, Împărăteasa îngerilor şi mi-a dat sfânta ei dreaptă, zicându-mi: Nu te teme, iubite robul meu. Că după cum tu ai fost totdeauna prietenul meu, citind rugăciuni şi laude şi miluind pe săraci, fraţii Fiului şi Stăpânului meu, tot aşa am venit şi eu să-ţi ajut la nevoia ta. Acestea zicând, mă ţinea de mâna cea dreaptă şi, în scurt timp m-a dus la casa mea, în care m-aţi aflat, de am rămas ca un mort, atâtea zile, de frică.
Deci, fiul meu, păzeşte-te să te leneveşti vreodată de la slujirea acestei Atotputernice Maici a Stăpânului şi, în tot ceasul laud-o şi o slăveşte, după cuviinţă, după cum ştii că am făcut şi eu, dacă vrei să o afli şi tu ajutătoare la atâtea nevoi. Şi aceasta este întâia mea poruncă, iar a doua, sileşte-te pe cât poţi, să iubeşti pe cei străini şi pe săraci, să le dai toate cele de trebuinţă, dacă vrei să dobândeşti, în această lume, tot binele, iar în veacul ce va să fie, să moşteneşti Cereasca Împărăţie. Şi, acestea zicând şi sfătuind pe cei ce stăteau pe faţă, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar fiul lui, aducându-şi aminte de părinteştile porunci, a petrecut viaţa cu
fapte bune, dorind a se învrednici şi el de viaţa veşnică.
Dumnezeului nostru, slavă!”
(Extras din Revista Gând şi Slovă Ortodoxe )
