Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoCu rugăciune, post şi fapte curate scăpăm de cursele întinse de diavol.
În multe mănăstiri se ţine post aspru şi uscat. La fel ca în Postul Paştelui, monahii mănâncă numai spre seara şi doar mâncăruri uscate, pâine, fructe, seminţe. Sunt şi monahii care nu beau şi nu mănâncă nimic, cel puţin o zi întreagă. Asemenea „excepţii” se găsesc şi în lume. Este vorba despre oameni obişnuiţi, dar foarte credincioşi, care au descoperit şi se bucură de foloasele postului, ale rugăciunii şi ale faptelor bune.
Rugăciune, post şi fapte bune
„Ca în fiecare an, o să ţin postul. Chiar dacă nu sunt un om foarte sănătos, o să mă abţin de la mâncarea de frupt, pentru că am nevoie de ajutor. Să-mi ierte din păcate Maica Domnului. M-a ajutat de fiecare dată când m-am rugat ei. Trebuie să-i fiu şi eu recunoscătoare într-un fel, mai ales că este protectoarea mea”, declară Maria Epure, o bătrână care este mai mereu prezentă la slujbele din Catedrala patriarhală.
Un alt credincios, Mitică Ciolpan, este de părere că în perioada aceasta a postului „este uşor să ne abţinem de la a nu mânca. Sunt o grămadă de fructe şi legume pe care le putem consuma. Nu mâncarea este problema, ci faptele, mintea. Pe acestea trebuie să le avem în vedere. Doar cu rugăciune, post şi fapte curate putem să scăpăm de cursele întinse de diavol”.
La toate acestea adăugăm cuvintele părintelui Cleopa, pe care ar fi bine să le avem în vedere pe întreaga perioadă a acestui Post al Adormirii Maicii Domnului şi nu numai: „De multe ori pierdem toată osteneala noastră şi toată fapta bună, dacă nu păzim două lucruri: mintea şi limba. Că tot păcatul începe de la minte, de la gând şi toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. Trebuie mare băgare de seamă!”.
Preasfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu
În secolul al V-lea (Sinodul IV Ecumenic, de la Efes), Sfinţii Părinţi au dogmatisit un fapt pe care Biserica l-a crezut din totdeauna, anume că Preasfânta Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu”, iar cinstirea ce i se cuvine este mai presus de cinstirea cuvenită oricărui sfânt. Cu prilejul acestei clarificări dogmatice, sărbătorile Maicii Domnului, inclusiv cea dedicată Adormirii sale, au căpătat o amploare şi mai mare.
Postul Adormirii Maicii Domnului s-a dezvoltat diferit, de la o regiune la alta. Astfel, la mijlocul primului mileniu creştin, credincioşii din părţile Antiohiei posteau o singură zi, pe 6 august, cei din Constantinopol posteau patru zile, iar la Ierusalim se posteau 8 zile. Răsăritenii ţineau postul în august, apusenii în septembrie.
Odată cu Sinodul de la Constantinopol, din 1166, din vremea patriarhului Luca Crysoverghi, data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia. Cu acest prilej s-a hotărât ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze până la praznicul de pe 15 august, dată la care evenimentul este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică.
Revenind la Sinodul Ecumenic de la Efes, trebuie spus că, în acel an, 431, credinţa din totdeauna a creştinilor în sfinţenia şi rolul unic al Maicii Domnului în istoria mântuirii a devenit una dintre dogmele preţioase ale Bisericii. Sintagma „Născătoare de Dumnezeu”, atribuită Maicii Domnului în mod oficial de Părinţii sinodului, mai fusese folosită şi de alţi părinţi şi scriitori bisericeşti cu mult înainte. Astfel, prima atestare a formulei „Născătoare de Dumnezeu” se găseşte într-o scriere a lui Origen din 230, iar mai târziu la Sfântul Atanasie cel Mare (în 330), Sfântul Grigorie Teologul (în 370), Sfântul Ioan Gură de Aur (în 400).
Cel mai răspândit hram
An de an, bucuria credincioşilor postitori este încununată de participarea la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care este cel mai răspândit hram de pe cuprinsul Patriarhiei Române. În fiecare oraş există cel puţin o biserică ce poartă acest hram, iar în fiecare episcopie se află cel puţin o mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Milioane de credincioşi merg an de an la aceste sfinte lăcaşuri, în pelerinaje şi procesiuni. Printre mănăstirile ocrotite de Maica Domnului, spre care oamenii se îndreaptă în număr foarte mare, amintim: Putna (Suceava), Văratec (Neamţ), Nicula (Cluj), Rohia (Maramureş).
„Bucuria oamenilor este direct proporţională cu importanţa şi mărimea praznicului. La greci este împământenită conştiinţa aceasta a faptului că praznicul Maicii Domnului este unul dintre cele mai mari praznice şi este numit în popor „al doilea Paşti”, conchide Nicolae Preda, doctor în Ştiinţe Liturgice.
„Sântămăria Mare” în credinţa populară
Sărbătoarea Adormirii este cunoscută în popor ca „Sântămăria Mare” ori Precista Mare (15 august), pe când Naşterea Maicii Domnului este cunoscută ca „Sântămăria Mică” sau Precista Mică.
Cele două „Sântămării” încadrează calendaristic anul bisericesc (care începe la data de 1 septembrie şi se încheie la data de 31 august) şi sunt însoţite de anumite tradiţii populare. Maica Domnului este mult iubită şi considerată „grabnică ajutătoare” de femei pentru uşurarea naşterii, de fete pentru grăbirea căsătoriei, de cei bolnavi, de săraci, orfani.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prefaţează deschiderea sezonului de nunţi (16 august-14 noiembrie), începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, a praznicelor de pomenire a morţilor.
De Sântămăria Mare se adună ultimele plante de leac şi se leagă ciocul păsărilor, pentru a nu prăda strugurii.
Prin unele zone ale ţării, în ajunul sărbătorii, 14 august, zi numită „Ziua cercurilor Sfintei Marii”, oamenii se adună şi povestesc despre bunătatea şi minunile Maicii Domnului.
În unele părţi ale Moldovei, sărbătoarea de la 15 august este considerată „a morţilor”. Cu această ocazie sunt pomeniţi toţi strămoşii plecaţi în lumea drepţilor şi care au purtat numele Sfintei Fecioare. În ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoase flori din grădină, o „colivă de struguri”, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor, „să fie de sufletul lor”.
(Raluca Brodner, sursa: www.ziarullumina.ro )
