Marele duhovnic este Hristos. Ceilalţi duhovnici, mai mari sau mai mici trebuie să privească mereu la El, la felul cum a tratat El pe toţi cei pe care i-a cunoscut în timpul activităţii Sale mântuitoare. A întâlnit oameni păcătoşi , desfrânaţi, nedrepţi etc. Întâlnirea cu El le-a schimbat viaţa. Au devenit alţi oameni, oameni buni, fii ai Împărăţiei.
Drumul lor ducea către prăpastie. Apoi şi-au îndreptat paşii către cer. Se gândeau, mai întâi, la cele ale zilei. Apoi au fost preocupaţi de veşnicie. De şederea în împărăţia lui Dumnezeu.
De duhovnici buni are nevoie şi lumea de astăzi, mănăstirile şi parohiile, împreună;

Duhovnicul bun este modest;
Duhovnicul bun nu caută ale sale;
Duhovnicul bun se roagă mult pentru ucenici, îi pomeneşte la Sfânta Liturghie şi zice acolo: "Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici".
Duhovnicul bun nu se laudă cu nevoinţa sa şi eventual cu vreun dar pe care l-a primit de la Dumnezeu;
Duhovnici mari îşi fac mormintele în cimitir şi nu în biserici;
Duhovnicul bun nu vorbeşte pe la colţuri;
Duhovnicul bun nu-i vorbeşte de rău pe alţii. Nu face categorisiri şi ierarhizări pripite;
Duhovnicul bun nu-i învaţă pe credincioşi să fie gălăgioşi, să facă demonstraţii, să semene vânt şi să culeagă furtună;
Duhovnicul bun când are nemulţumiri, i le spune lui Dumnezeu în rugăciune;
Duhovnicul bun se bucură cu cei ce se bucură şi plânge cu cei ce plâng;
Duhovnicul bun iartă, nu judecă, pentru că judecata este a Judecătorului din Ceruri;
Duhovnciul bun iubeşte pe păcătos, chiar dacă nu-i de acord cu păcatul lui;
Duhovnicul bun ştie că virtuţile se clădesc pe temelii de piatră, îi învaţă pe ucenicii săi să zidească pe temelia bună, argint, aur, pietre preţioase şi nu lemn, fân sau trestie;
Duhovnicul învaţă că pocăinţa se lucrează în taină, nicidecum în ochii oamenilor;
Duhovnicul bun învaţă că pocăinţa se încheie la mormânt. Până acolo trebuie să luptăm, ori de câte ori cădem;
Duhovnicul bun nu vorbeşte despre cele de taină ale sale.
Duhovnicul bun face lucrarea sa pentru Dumnezeu şi nicidecum pentru oameni. Se fereşte de lauda oamenilor şi doreşte răsplată veşnică, nu doar una trecătoare. El ştie că răsplata veşnică o poate da numai Dumnezeu. Aşa face duhovnicul bun.

 

Duhovnicul Paisie Olaru

Un astfel de duhovnic a fost Părintele Paisie Olaru, poate cel mai nevoitor monah de la Sf. Calinic Cernicanul încoace.
L-am cunoscut prin anii 1979-1980. La Sihla, sub stâncile uriaşe, locuia într-o căsuţă modestă, în vecinătatea bisericuţei dintr-un brad. Era în putere, cobora şi urca cu uşurinţă treptele până la biserica din vale, unde nu lipsea de la Sfânta Liturghie şi de la Utrenia care se săvârşea la miezul nopţii. În rest se ruga pentru el şi pentru mulţimile de credincioşi. Deşi vremurile erau grele şi regimul comunist se împotrivea Bisericii, oamenii de departe şi mai de aproape, cu demnităţi şi pregătiri diferite, urcau poteca până la Sihla. Drumul ce duce până la schit a apărut ceva mai târziu. Sub epitrahilul părintelui au îngenuncheat ani la rând oameni şi oameni cărora le-a iertat păcatele. S-a rugat pentru ei. A plâns împreună cu ei şi pentru că avea atâta bunătate le dorea tuturor un "colţişor de rai". Această expresie revenea mereu în rugăciunile lui şi în urările făcute celor mulţi.
Aşa l-am cunoscut pe bunul duhovnic. Nu vorbea niciodată despre cele de taină ale sale. Nu se lăuda cu vreo virtute. Nu amintea că pe la chilia sa au trecut oameni cu diferite demnităţi. Îi trata pe toţi la fel. Probabil că cea mai mare virtute a sa a fost smerenia. O smerenie autentică, care se întâlneşte foarte greu.
Copil fiind, mi-am plecat şi eu genunchii sub epitrahilul acestui călugăr sfânt. De altfel, mai târziu, i-am şi spus unui pictor să-l aşeze într-o icoană, alături de alţi sfinţi ai Moldovei, icoană ce o păstrez în chilia mea.

 

La Rădăşeni se vorbea de părintele Paisie

În satul meu de obârşie, Rădăşeni, se vorbea mult de acest mare duhovnic, ca şi de Părintele Cleopa, de altfel.
Părintele Paisie era cunoscut de consătenii mei încă din vremea vieţuirii sale la Mănăstirea Slatina. Atunci a vizitat el satul meu natal. Părintele Gherasim Câmpanul, şi el rădăşean, i-a fost apropiat.
Oamenii îl ştiau rugător şi chiar vindecător. Simţeai acest lucru după ce-ţi termina de citit o rugăciune. De aceea, mulţi doreau să lase un pomelnic la el şi nu la altcineva. Părintele Paisie a schimbat, cât a putut, faţa lumii. Aşa vom înţelege cuvintele sfântului Filaret al Moscovei (+1867): "daţi-mi duhovnici buni şi voi schimba faţa lumii".
Vrednicul de pomenire, Cuviocul Părinte Paisie a trecut la Domnul în octombrie 1990. Bolnav, fără vedere, retras într-o chilie smerită de lângă iazul Mânăstirii Sihăstria, bunul Părinte Paisie n-a mai putut sta înaintea oamenilor, aşa cum o făcuse, de altfel, toată viaţa.
În ultimii ani ai suferinţei sale pământeşti, s-a rugat însă pentru toată România.
Plecând la cele veşnice, la câteva luni de la îngenuncherea regimului ostil Bisericii. Părintele Paisie Olaru n-a mai apucat să fie cunoscut la adevărata sa măreţie.
După aceea, unii au amintit de cuvioşia sa, au şi scris cuvintele sale de învăţătură, adevărate mărgăritare de mare preţ, dar totuşi aceasta reprezintă prea puţin din cât ar fi meritat. Dar ceea ce oamenii nu pot face, împlineşte Dumnezeu. Numai Dumnezeu nu uită, numai Dumnezeu cunoaşte deplin lucrarea fiecărui slujitor al Său.
Arhidiacon fiind, am participat la slujba petrecerii Părintelui Paisie pe drumul către Împărăţia Cerurilor. Acest neobosit rugător merita mai mult. Puţini şi-au adus aminte de Cuvioşia Sa. Atunci şi acum trebuia oferit unei generaţii care are nevoie de modele. Dar Părintele Paisie a fost din nou smerit. Prin toată viaţa sa, el ne-a dat o lecţie de mare profunzime duhovnicească. Depinde de fiecare dintre noi cât şi cum învăţăm.
Rugat odată să vorbească despre rugăciunea inimii, a răspuns: "Ce este rugăciunea inimii? N-am auzit niciodată de ea!".
Ieroschimonahul Paisie Olaru, duhovnicul cel bun, a fost îngropat în cimitir, dar va veni vremea când trupul său va fi adus în biserică, aşa cum sunt aduse moaştele sfinţilor.

(Arhim. Timotei Aioanei, Extras din cartea: "Părintele Paisie Olaru Povăţuitor spre poarta Raiului" Editura Trinitas)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Duhovnicul cel bun .

Comentarii