În zilele de 18-19 iunie 2009, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Printre hotărârile luate, Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie.
Acest Cuvios plăcut lui Dumnezeu s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Din fragedă tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a despărţit de toate plăcerile şi ispitele lumii deşarte şi s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit şi a deprins, de la părinţii îmbunătăţiţi ai aşezământului, primele reguli ale vieţii ascetice. A cunoscut pe mulţi dintre sihaştrii care locuiau în vremea aceea în jurul mănăstirii. Datorită numărului mare de pustnici, ţinutul muscelean a fost numit, mai târziu, Valea Chiliilor. Minunatul Ioanichie, după ce a deprins modul de viaţă al călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit aproape 50 de ani.
Suferinţele sale, lucrarea sa isihastă, lipsurile sau stările de har pe care le-a trăit Cuviosul, numai Dumnezeu le ştie. Întrucât peştera în care s-a retras era într-un loc inaccesibil, nimeni nu a putut consemna din faptele şi nevoinţele sale. O dată pe săptămână un ucenic al Cuviosului venea să-i aducă pâine şi apă. De asemenea, stareţul mănăstirii, duminica, după Sfânta Liturghie, îi aducea merinde pentru suflet, Sfintele Taine.
Deci, petrecând Cuviosul multă vreme în rugăciune şi aspră nevoinţă, Dumnezeu i-a descoperit multe din tainele Sale, care l-au întărit să rabde toate ispitele războiului nevăzut. Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, minunatul părinte Ioanichie şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, încrustându-şi în dreptul capului anul trecerii la cele veşnice – 1638. Aşezându-se în mormânt, în ziua de 26 iulie, a adormit întru Domnul. Firea necuvântătoare i-a slujit, căci un păianjen i-a ţesut deasupra trupului o pânză, ca un epitaf. Aşa, osemintele Sfântului, au rămas mulţi ani.
Din rânduială dumnezeiască, moaştele lui s-au aflat după sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, în anul 1944. Iată cum: Cuviosul Paisie, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, a coborât în peştera unde sihăstrise cu mulţi ani înainte Schimonahul Ioanichie. Şi, o minune, pânza păianjenului acoperea încă osemintele bine mirositoare ale Cuviosului! Le-a scos cu grijă şi cu multă evlavie şi le-a aşezat în biserica mănăstirii, spre lauda monahilor şi bucuria credincioşilor. Mulţi s-au folosit de minunatul odor descoperit în peştera din Valea Chiliilor. Bolnavii se vindecau, necăjiţii recăpătau nădejdea, săracii îşi acceptau condiţia sărăciei, sperând în timpuri mai prielnice. Dar potrivnicul diavol, care aduce neorânduială, a făcut să se stingă din nou această flacără a bucuriei aprinsă în Mănăstirea Negru-Vodă.
După terminarea războiului, alt mare necaz s-a abătut peste poporul român. Dincolo de stricăciunile provocate de război, a venit o rânduire politico-socială străină de duhul credinţei în Dumnezeu, comunismul. Reprezentanţii braţului secular au dat dispoziţie să fie îngropate moaştele Sfântului în pământ. Cu mare mâhnire, monahii s-au despărţit de preţiosul odor şi au aşezat moaştele Sfântului într-un sicriu, pe care l-au îngropat în cimitirul mănăstirii. În anul 1981, Părintele Ioanichie Bălan, din Mănăstirea Sihăstria-Neamţ, consemnează, pe scurt, în Patericul Românesc, viaţa Cuviosului din Valea Chiliilor.
Anii au trecut, însă amintirea Cuviosului s-a păstrat în ţinutul Muscelului. Dumnezeu a binevoit să se risipească orânduirea atee din România, Biserica recăpătând libertatea de a-şi manifesta misiunea în rândul credincioşilor. Multe mănăstiri închise de regimul comunist şi-au reluat viaţa liturgică şi duhovnicească. Între acestea a fost şi Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă, unde stareţul mănăstirii, împreună cu tot soborul a descoperit moaştele Sfântului Cuvios Ioanichie Schimonahul şi le-a reaşezat spre închinarea credincioşilor în biserica mare a mănăstirii.
Astăzi ne putem închina la acest odor din Valea Chiliilor, din care ies mulţime de minuni, unele consemnate de vieţuitorii mănăstirii, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.

(sursa: www.basilica.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel, aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Comentarii