Prin post înţelegem abţinerea de la mâncare şi băutură (nu simpla înlocuire de alimente), cu intenţia de a înfrâna firea, de a crea senzaţia de foame. Şi aceasta nu pentru că anumite alimente ar fi necurate, deoarece nimic din creaţie nu poate fi respins ca necurat (I Tim. 4, 4), ci pentru că abţinerea este un semn al libertăţii şi al biruinţei voinţei, al dorinţei de a fi flămând şi însetat.
Postul înseamnă înainte de orice consacrarea trupului, aducerea firii ca jertfă, dispoziţia de a împărţi cu semenul prinosul, ca astfel să fie dreptate şi egalitate pentru toţi.
Ca abţinere totală sau parţială de la anumite alimente pe un timp mai lung sau mai scurt, postul este o practică existentă în diferite forme în majoritatea religiilor vechi sau noi ale omenirii. El a fost practicat atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. Până pe 29 iunie, credincioşii ortodocşi ţin postul Sf. Petru şi Pavel.

 

Să postim şi noi cu inima curată

Marii Profeţi ai Vechiului Testament au postit şi au combătut greşita înţelegere a postului doar ca renunţare la anumite mâncăruri (făcută adesea doar de ochii oamenilor), arătând în ce constă adevăratul post. „Nu ştiţi voi postul care îmi place? - zice Domnul, Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine” (Is. 58, 6-7). Prin profeţi Dumnezeu arăta că postul nu se face pentru a ne mândri cu el în faţa semenilor, cei ce postesc rămânând la fel de răi, sau mai împietriţi ca mai înainte, ci tocmai pentru înmuierea acestei învârtoşări a inimii, şi în vederea ajutorării celor în nevoie, sens subliniat apoi de Hristos, care şi El a practicat insistent postul (Mt. 4,2) şi a vorbit despre condiţiile adevăratului post. „Când postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns” (Mt. 6, 16-18).
Dacă privim întregul capitol şase al Evangheliei după Matei, unde ne sunt date indicaţii în legătură cu o serie de manifestări ale noastre ca oameni credincioşi, vedem că Hristos acordă postului, alături de rugăciune şi milostenie o mare importanţă. El spune pur şi simplu cum să ne rugăm, cum să miluim pe cei în lipsă, cum să postim, prezentând aceste manifestări ca fiind de la sine înţelese.
Problema de a nu posti, de a nu ne ruga sau de a nu face milostenie nici nu intră în discuţie.
Ţinând seama de acest lucru, Biserica noastră a rânduit pentru noi cei credincioşi o serie de zile în care să însoţim celelalte acte de credinţă şi cu post.
Urmând exemplului Mântuitorului, Care învăţase pe Ucenicii Săi că postul este inseparabil de rugăciune (Mt.4; Mc. 9, 29), şi Care El Însuşi însoţea rugăciunea şi cu post, Sfinţii Părinţi au insistat asupra faptului ca toate zilele şi perioadele de post să fie în acelaşi timp răstimpuri în care intensificăm rugăciunea şi privim mai mult şi spre nevoile aproapelui.
„Postul înalţă rugăciunea la cer făcând-o să urce ca o aripă” spunea Sfântul Vasile cel Mare. În înţelegerea Părinţilor abstinenta trupească e doar o pregătire necesară ca să ne putem ruga cu adevărat. „Să postim şi noi cu inima curată, şi să ne curăţim trupul, şi tot duhul cu totul lui Dumnezeu să-l închinăm.”
Postul este desăvârşit doar atunci când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual, cu încordarea voinţei spre purificarea sufletului, spre alungarea gândurilor şi dorinţelor păcătoase spre înfrânarea de la tot răul moral (păcat).
 

(Episcop-vicar Sofian Braşoveanul)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Slujind noaptea şi ziua în post şi rugăciuni”.

Comentarii