După învăţătura creştină, lumea a fost creată de Dumnezeu ca dar pentru oameni. Viaţa este un dar şi anume cel mai mare dar al lui Dumnezeu, sursa a altor multe daruri făcute omului şi lumii.

Prin lumea ca dar, Dumnezeu ne arată însăşi iubirea Sa faţă de noi toţi şi realizează un dialog progresiv în iubire cu noi. Dar pentru: aceasta trebuie să întoarcem şi noi lui Dumnezeu un dar. Dar omul nu are ce să dea de la sine lui Dumnezeu. El poate, însă, şi trebuie să renunţe la unele dintre darurile primite, întorcându-le lui Dumnezeu. Acesta este sacrificiul omului, când renunţă la o serie de daruri pe care, în lăcomia lui, le consideră ca necesare vieţii lui. Prin aceasta el arată că recunoaşte că toate le are de la Dumnezeu ca dar şi-I aparţin Lui.

Trebuie observat apoi că nimeni nu întoarce lui Dumnezeu lucrurile primite fără să fi adăugat la ele şi munca sa. De exemplu, pâinea, vinul, untdelemnul, aduse ca ofrande lui Dumnezeu, în biserică, sunt nu numai darul lui Dumnezeu, ci şi munca omeneasca imprimată în ele. Desigur, şi muncă o prestează credinciosul tot cu puterile date lui de Dumnezeu. Totuşi, el ar fi putut să nu folosească aceste puteri pentru o muncă prin care să întoarcă lui Dumnezeu lucrurile primite cu pecetea sa omenească, adică valorificate de el.

Fiind realizarea planului lui Dumnezeu, din veci, şi opera lui Dumnezeu care este atotperfect şi bun, lumea nu poate fi decât bună. Dumnezeu nu poate crea ceva rău şi imperfect, întrucât aceasta ar fi în contradicţie cu Dumnezeu însuşi care, în fiinţa Sa, este iubire desăvârşită.

Din punct de vedere fizic, în lume există o anumită ordine şi armonnie, precum şi tot felul de bunuri necesare vieţii omeneşti. Aceasta ne determină să afirmăm că şi din punct de vedere fizic lumea este bună. Dar ea este bună şi din punct de vedere spiritual, întrucât în ea progresăm pe calea mântuirii şi dobândim fericirea veşnică.

De bunătatea lumii ne încredinţează Sfânta Scriptură când zice: "Şi a privit Dumnezeu la toate câte făcuse şi iată, erau bune foarte" (Fac, 1, 31).

Răul din lume nu este opera lui Dumnezeu, ci a fiinţelor raţionale (mai întâi a diavolului şi apoi a omului), care au păcătuit şi prin aceasta s-au abătut de la izvorul binelui. De aceea, răul este, în primul rând, de ordin moral. Răul fizic (durerile fizice şi moartea) nu sunt decât o consecinţă a răului moral. Sfinţii părinţi spun că răul nu are fiinţă, întrucât nu este creat de Dumnezeu, iar fiinţa au numai cele create de Dumnezeu. Râul nu este o entitate, ci numai o lipsă a binelui. Nu este legat fiinţial de o realitate şi nu face parte integranta din vreo creatură. El constă în îndepărtarea omului de la bine.

Omul, deşi poate săvârşi răul, nu poate totuşi zădărnici scopul ge¬neral al creaţiei, căci Dumnezeu poartă de grijă creaţiei, conducând-o spre ţintă ei finală, limitând, în acest sens, puterea răului sau direcţionându-l în aşa fel ca să nu tulbure ordinea generală a lumii, ci chiar să servească în planul general al ei.

Deci, răul nu există ca principiu, ci ţine de o persoană, adică vine de la o persoană şi este permis de Dumnezeu, fiindcă respectă libertatea. Neţinând de firea zidirii în general şi a omului în special, el poate fi învins, cum a şi fost învins în lumea aceasta de Hristos.

(www.crestinortodox.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lumea ca dar al lui Dumnezeu.

Comentarii