Cauzele şi temeliile păcatului. În Filocalie, volumul I, Sfântului Marcu Ascetul spune că înaintea oricărui păcat merg trei uriaşi: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea. Aceşti 3 uriaşi, fie toţi 3 deodată, fie unul dintre ei, merg înaintea oricărui păcat pe care îl face omul cu deplină ştiinţă şi cu deplină voinţă. Sunt unii dintre oameni care fac păcate pentru că nu ştiu că e păcat lucrul pe care îl fac. Alţii pentru că au ştiut, dar au uitat că ceea ce fac ei nu-i bine. Şi alţii care ştiu ce să facă şi n-au grijă să facă binele, pentru că sunt nepăsători, le este tot una că fac bine sau fac rău. Nu iau aminte la lucrurile cele bune.

 

Omul nu ocoleşte pricinile răului

Tot Sfântul Marcu Ascetul spune că, dintre cele opt gânduri ale răutăţii, dintre căpeteniile gândurilor rele şi a patimilor rele, trei sunt mai întărite şi pricină de alte păcate şi patimi, şi anume: iubirea de plăcere, iubirea de avere şi iubirea de slavă (de cinste, de putere). Din acestea îşi au pricina şi celelalte rele pe care le face omul.

Mai spune Sfântul Marcu Ascetul că pentru a scăpa de răutăţile de tot felul pe care le poate face omul, trebuie să ocolească şi pricina relelor, să ocolească toate împrejurările acelea care îl duc pe om la păcat. Pentru că omul care nu ocoleşte pricinile relelor, acela ajunge cu uşurinţă să facă rele. Mai ştim, tot de la Sfântul Marcu Ascetul, că diavolul nu dispreţuieşte păcatele mici, pentru că altfel nu-1 poate duce pe om să facă păcate mari. Omul care-i nepăsător la greşelile pe care el le socoteşte mici, acela desigur ajunge să facă şi păcate mari. Pentru că se întăreşte în nepăsare.

 

Răutăţile pornesc de la cele mici la cele mari

După cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Omul creşte în ce porneşte“. Dacă faci lucruri rele, faci şi mai uşor lucruri rele, şi dacă faci lucruri bune, faci şi mai uşor lucruri bune. De aceea ne este cunoscut şi cuvântul pe care-1 spun părinţii, că tot ce se naşte începe de la ceva mic şi pe măsură ce-i hrănit creşte, deci şi binele şi răul încep de la ceva, de la un fapt pe care noi îl socotim neînsemnat. De pildă, focul începe de la o scânteie, oricât ar fi de mare focul, nu-i dintr-o dată mare. Un stejar, oricât ar fi de mare, nu-i de la început mare. Te uiţi la el cât este de mare şi te gândeşti de la ce a început - de la o ghindă mică. Tot aşa şi răutăţile omului, încep de la cele mici şi apoi se întăresc şi ajunge de nu le mai poate scoate omul din sufletul său, pentru că îl stăpânesc.

 

Neştiinţa, uitarea, nepăsarea

Aceasta înseamnă să stăpânească diavolul peste sufletul omului, să ajungă omul îndrăcit, cum s-a citit din Sfânta Evanghelie, despre un îndrăcit stăpânit de o mulţime de draci, de o mulţime de răutăţi, pentru că puterea diavolului este în răutatea pe care o purtăm noi în suflet - ne stăpâneşte cu răutatea pe care o purtăm în suflet.

Fie că răutatea aceasta vine din neştiinţă, fie că vine din uitare, fie că vine din nepăsare, ea are la temelie:
- fie iubirea de plăcere, pentru că ne place ceea ce facem, chiar dacă nu-i după voia lui Dumnezeu şi plăcerea ne este mai la îndemână decât gândul la Dumnezeu;
- fie iubirea de avere; ca să adunăm mult ne străduim să facem tot ce ne stă în putinţă. Spunea cineva că averea se ţine cu minciună şi cu înşelătorie. Era o mărturisire a unei persoane care a avut avere;
- fie iubirea de slavă; ca să aibă omul cinste, caută să facă şi răul şi orice ar face numai să aibă cinste de la oameni. Şi cinstea pe care o caută omul prin înşelăciune, cu minciună şi cu răutate, nu e după voia lui Dumnezeu. Sigur că este şi o cinste bună, cinstea pe care ne-o dă Dumnezeu pentru strădania în bine.

Iată, iubiţi credincioşi, diavolul stăpâneşte pe om prin răutăţile pe care i le aduce în suflet, începuturile sunt întotdeauna mici, neînsemnate, de multe ori nici nu le băgăm în seamă, în parabola cu semănătorul se spune că cei de lângă cale sunt aceia care primesc cuvântul, dar vine diavolul şi ia cuvântul din sufletul lor, ca nu cumva crezând, să se mântuiască. Aceasta este o lucrare a vrăjmaşului, să ne facă să pierdem cuvântul cel bun, cel sfânt, prin lucrarea sa.

(Din „Credinţa lucrătoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Pârâian)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cum să trecem de la răutate la bunătate? .

Comentarii